In viata omului sunt doua mari perioade: cand o cheama pe mama sa traga draperiile, sa nu-l mai sperie fulgerele si cand o suna pe mama s-o minta ca nu, nu e pe mare, pe furtuna asta.
Care furtuna?, o sa va intrebati. Asa ne-am gandit si noi cand am plecat vineri dimineata spre startul regattei Mangalia Varna. Prima proba, curse in fata portului Mangalia, 25 de nave la start…bineinteles c-am plecat printre ultimii, preocupati sa bem al cincilea espresso al diminetii, fara de care mintea middle age nu pleaca la drum. In fine, ne-am asezat pe apa spre iesirea din port si…
Lucrurile au inceput sa se complice. Dinspre uscat, camuflat de blocuri, un front de furtuna s-a napustit peste noi – aproape pe neasteptate. Cele mai multe dintre barci apucasera sa treaca de capatul digului de larg al portului, in momentul in care berbecele de vant si ploaie s-a aruncat peste ele. Cateva aveau velele ridicate – iar socul dat de diferenta intre 6 noduri si 30 a fost teribil: unii au ajuns cu catargele la doua palme de apa, in vreme ce altii s-au aruncat la comenzi, sa dea repede velele jos inainte sa ramana fara ele. Nu-i putin lucru sa pierzi 3-4000 de euro intr-un minut, cat costa o singura pereche!
Asta a facut si Ovidiu Drugan pe barca noastra: a legat randa cu ce parama am gasit la indemana, pentru ca nu mai era in nici un caz vreme sa-i cautam capatul fermoarului si sa-l tragem, civilizat, pana la capat. Asta in vreme ce eu urlam disperat spre colegii din cabina sa gaseasca un siret s-o lege, doar ca sa raman fara voce cand Catalin mi-a propus sa-l scoata de la pantofii mei…!
Vă invităm să citiţi articolul integral pe prosport.ro, 26 mai 2013.
