România ar putea deveni independentă energetic în cel mult zece ani, susţine Victor Ponta

0
624

Premierul Victor Ponta susţine că România ar putea deveni independentă  energetic în cel mult zece ani, în urma exploatării resurselor de gaze  şi de ţiţei din Marea Neagră, precizând că Petrom va investi peste 300 de milioane de euro pentru realizarea de noi sonde.

„Am vizitat platformele din Marea Neagră, le mulţumesc reprezentanţilor OMV – Petrom care au fost alături de mine. Primul sentiment pe care îl am este de foarte mare mândrie pentru că am văzut realizări tehnologice cu totul şi cu totul excepţionale, o platformă în mijlocul mării nu e chiar cel mai simplu lucru din lume, realizări care au aparţinut românilor, celor de la Petrom. Am aflat şi eu cu această ocazie că e vorba de zeci de ani de experienţă, dinainte de 1989, e vorba de condiţii extrem de dificile, e vorba de invenţii tehnologice care aparţin celor de la Petrom şi faptul că în acest moment o parte importantă a producţiei de ţiţei şi de gaze vine din această zonă de offshore pentru posibilitatea de dezvoltare a României şi aici vorbesc nu doar de consumul populaţiei, ci vorbesc de consumul industrial, e un lucru foarte bun”, a afirmat premierul, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută pe Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, transmite Mediafax.

Vă invităm să citiţi articolul integral în adevarul.ro, Sâmbătă, 4 mai 2013.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply