Patrule mixte împotriva hoţilor de fier vechi, la Mangalia

0
663

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a avut, luni, 11 februarie, o întâlnire cu reprezentanţii Poliţiei Naţionale, Poliţiei Locale şi cei ai Jandarmeriei pentru a discuta despre măsurile de stopare a furturilor de fier vechi, pe teritoriul administrativ al localităţii.

Ca urmare a creşterii numărului acestui gen de infracţiuni, comise atât în oraş, cât şi în staţiuni, s-a stabilit înfiinţarea unor patrule mixte, cu scopul de a preîntâmpina şi descuraja  furturile de fier vechi.

Echipajele vor fi formate din reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale, poliţişti locali şi jandarmi, care vor patrula în Mangalia şi staţiuni, pe zone de competenţe, în baza unui plan de măsuri specifice acestei activităţi.

Primarul Mangaliei face apel la cetăţenii oraşului să nu fie îngăduitori cu rău-făcătorii şi să aducă la cunoştinţa organelor competente orice formă de încălcare a legii, pe raza municipiului.

“Nu voi tolera acţiunile acelor cetăţeni ai oraşului care nu ne fac deloc cinste şi săvârşesc tot felul de fărădelegi, în loc să muncească. În timp ce alţi concitadini îşi câştigă existenţa în mod cinstit, această categorie de oameni sfidează orice normă a moralităţii şi bunului simţ”, a precizat edilul Cristian Radu.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Luni, 11 februarie 2013, Biroul de presă al Primăriei Mangalia.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply