„Un incendiu colectiv
Se aprinde iar în noi,
Se extinde progresiv,
Chemând Ziua de Apoi. Arde suflet, arde trup,
Arde inimă și gând; / Limbi de foc ne-aprind în grup
Și ne mistuie pe rând. Plâng părinți după copii
Ce-au căzut la zarul sorții;
Doamne, apără-i pe vii
Și ne mântuiește morții! Tot ce-avem – ne-avem pe noi:
Și blestem și îndurare;
Noi ne suntem și eroi
Și călăi la drumul mare. N-avem lacrimi câte-am vrea
Să ne plângem încercarea,
Dar avem cu toții-o stea
Ce ne luminează calea: Generații de părinți,
Mândri că le-am fost noi fiii,
Ce ne mustră dintre sfinți,
Că ne îngropăm copiii. În acest iubit pământ
Strâns cu sânge și sudoare.
Azi – prin faptă și cuvânt –
După greaua-ne-ncercare, Cei ce plângem, dar trăim
Să ne facem datoria:
Să-nvățăm din nou să fim
Toți români, în România!“.
Ovidiu Cupşa – „România colectivă“.
Volumele sale de versuri “Iluziile unui secol”, “Flamingo” și “Heruvimi peste Antile”, le puteți citi pe pagina sa de poezie. Lectură plăcută!
