„Taberele ARC 2023” – Peste 5000 de tineri români de pretutindeni vor păstra vie legătura cu țara mamă și vor duce cu ei amintiri din România autentică

0
1482
„Dăm startul unui program la care țin foarte mult, încă de când am început activitatea în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, „Taberele ARC 2023”. Ne propunem să arătăm, și în acest an, câtorva mii de tineri români, care trăiesc departe de țară, cum este România autentică, să-i ținem aproape de istoria, cultura și obiceiurile noastre.
Peste 5000 de copii din diaspora și comunitățile istorice vor păstra vie legătura cu țara mamă și vor duce cu ei amintiri din frumoasele noastre locuri.
Voi fi alături de ei pe parcursul acestei veri și sunt sigur că împreună vom învăța unii de la alții ce înseamnă să fii român și ce ne leagă atât de mult dincolo de distanțe”, declară Gheorghe Cârciu, secretar de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Programul de Tabere ARC, iniţiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni şi destinat elevilor şi tinerilor români de pretutindeni, se desfășoară în perioada 3 iulie – 28 august 2023, în serii de câte 7 zile, organizate în 6 centre de agrement din România, după cum urmează:
 Căprioara, județul Hunedoara, în perioada 03 iulie – 07 august 2023;
 Codrii de Aramă, județul Botoșani, în perioadele 03 iulie – 31 iulie 2023 și 14 august- 28 august 2023;
 Oglinzi, județul Neamț, în perioada 03 iulie – 21 august 2023;
 Săcelu, județul Gorj, în perioada 03 iulie – 07 august 2023;
 Sângeorz-Băi, județul Bistrița-Năsăud, în perioada 03 iulie – 28 august 2023;
 Sulina, județul Tulcea, în perioada 03 iulie – 28 august 2023.
Ajuns la cea de-a XIV-a ediție, programul se desfășoară anul acesta timp de opt săptămâni, în care elevi și tineri români din 24 de state ale lumii (Albania, Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Emiratele Arabe Unite, Germania, Grecia, Italia, Iordania, Israel, Kazahstan, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Maroc, Olanda, Republica Moldova, Serbia, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Ucraina, Ungaria) vor participa la atelierele organizate de profesori și voluntari din țară. În plus, participanții la tabere se vor bucura de excursii la obiectivele culturale și turistice din zonele taberelor și se vor conecta într-o singură comunitate.


Mangalia News, 10.07.2023.



piese-auto-mangalia.ro

Litoral Press România

LĂSAȚI UN MESAJ

Va rugam sa adaugati un mesaj
Va rugam sa introduceti numele