In mai multe zone ale Mangaliei sunt în desfășurare ample lucrări de infrastructură, atât la străzi și trotuare, cât si pentru schimbarea conductelor de apă si canalizare, vechi de jumătate de secol. Lucrările sunt finanțate din bani europeni

0
881
In această perioadă, in mai multe zone ale Mangaliei, sunt in desfășurare ample lucrări de infrastructură, atat la străzi și trotuare, cât si pentru schimbarea conductelor de apă si canalizare, vechi de jumătate de secol. Lucrările sunt finanțate din bani europeni, nu din taxele si impozitele plătite de locuitorii orasului, ceea ce este de apreciat, cu atat mai mult cu cât bugetul local nu ar suporta investiții de o asemenea anvergură. In plus, aceste proiecte UE presupun modernizarea unor rețele rutiere sau edilitare neschimbate de zeci de ani, iar acest lucru este normal să însemne șantier, praf și un disconfort temporar.
„Ca și in propria casă, atunci când zugrăvim sau reamenajăm, se face puțin deranj, dar mult mai important este rezultatul final, faptul că vom avea străzi și trotuare noi, parcuri, locuri de joacă, parcări și rețele de apă la standarde europene, fără a ne mai confrunta cu pierderi pe traseu, refulări sau subsoluri inundate”, scrie Radu Cristian, primarul Mangaliei, pe pagina sa de socializare.
„Ca si până acum, în cazul implementării altor proiecte cu bani europeni, îi asigur pe locuitorii orasului nostru că toate lucrările din teren sunt in grafic si facem eforturi să le finalizăm cât mai curând posibil. Cu siguranță, rezultatul final va fi apreciat de toata lumea, inclusiv de cei care acum stau pe margine si își exersează simțul critic, în timp ce sparg semințe”, afirmă Radu Cristian.


Mangalia News, 12.06.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply