Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează o suită de evenimente dedicate zilei de 10 Mai – Ziua Regalității

0
406
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța are deosebita onoare să vă invite la o suită de evenimente dedicate zilei de 10 Mai – Ziua Regalității. În fiecare an, în România, este marcată la acceastă dată Ziua Regalităţii, legiferată drept sărbătoare naţională de către Camera Deputaţilor, în aprilie 2015.
Ziua Regalităţii are o triplă semnificaţie legată de istoria României şi, în particular, de Regele Carol I: la 10 mai 1866 Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință, fiind încoronat Principe al României, cu numele Carol I. Un alt eveniment marcant al istoriei noastre naționale a fost proclamarea de către Principele Carol I, la 10 mai 1877, a Independenței României, cucerită ulterior de țara noastră pe câmpul de luptă în timpul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878. În fine, cea de-a treia semnificație a acestei zile este legată de proclamarea țării noastre ca Regat, la 10 mai 1881, Carol I devenind astfel primul rege al României.
În celebrarea acestei zile, MINA Constanța a pregătit o serie de evenimente culturale dedicate Regalității și rolului pe care l-a avut în crearea statului național român modern și în desăvârșirea unității statale. Astfel, miercuri 10 mai 2023, ora 17.00, va avea loc vernisajul Expoziției Regalitatea și Dobrogea, un demers cultural organizat de Asociația Filateliștilor „Tomis“ Constanța, în colaborare cu MINA Constanța și sub patronajul  Consiliul Județean Constanța.
Vernisajul va fi urmat de lansarea nr. 6 (136) al revistei „Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică“ (aprilie-mai 2023), ocazie cu care invitații vor avea posibilitatea să dezbată și să afle cum este reflectată imaginea Regalității în cartofilia și filatelia de epocă.
În continuarea evenimentului, începând cu ora 18.00, la etajul II al Muzeului se va realiza deschiderea oficială a Expoziției itinerante „Serbările Încoronării (1922-2022)“, un demers expozițional de excepție organizat de Muzeul Național Cotroceni, în colaborare cu instituția noastră, în calitate de gazdă.

Vă învităm să fiți alături de noi și de reprezentanții Asociației Filateliștilor „Tomis“ Constanța, la această manifestare culturală menită a marca semnificațiile profunde ale Zilei Regalității!


Mangalia Nws, 10.05.2023.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply