Sindicatul Liber ”Navalistul” de la DSMangalia şi FSLR organizează o acțiune de protest la Ministerul Economiei, luni, 12 decembrie (document)

0
883
Sindicatul Liber „Navalistul” de la Damen Shipyards Mangalia şi FSLR organizează o acţiune de protest la sediul Ministerului Economiei, în data de luni, 12 decembrie 2022, în intervalul orar 11:30 – 13:30, conform unui comunicat remis redacţiei de conducerea sindicatului.

Potrivit sursei citate, unul dintre motivele protestului este faptul că luni, 12.12.2022, este convocată Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor DSMa, pentru a supune aprobării “reorganizarea forţei de muncă a Societăţii, prin restructurarea posturilor din cadrul Societăţii”.

Un alt motiv al protestului este concedierea unui număr semnificativ al salariaţilor şi în continuare se intenţionează restructurarea forţei de muncă şi restructurarea posturilor.

De peste 2 ani, sindicatele se confruntă cu această stare de incertitudine majoră privind siguranţa locurilor de muncă, iar deciziile reprezentanţii statului român sunt nefavorabile salariaţilor.

“Protestăm pentru că, deşi numărul actual de salariaţi ai societăţii DSMa este în continuă scădere, ajungând la cel mai mic nivel de când există şantierul din Mangalia, nu se iau măsuri de creştere a numărului de salariaţi. Amintim că reprezentanţii Damen Shipyards Mangalia şi-au asumat, atât prin contractul de asociere cât şi public, că va creste numărul de salariaţi la 3000, însă în momentul de faţă societatea mai are doar 1500 de salariaţi, sunt mai puţini salariaţi decât erau în momentul preluării pachetului de acţiuni de compania olandeză”, subliniază Laurențiu Gobeajă, președintele Sindicatului Navalistul.

“Considerăm că domnul Ministru Florin Spătaru are responsabilitatea instituţională, doctrinară şi, în acelaşi timp, morală, să protejeze interesul statului român şi pe cel al salariatului român şi să stopeze intenţia manifestată de compania olandeză Damen de a concedia, din nou, o parte din salariaţii şantierului din Mangalia”. „Fără acordul exclusiv al reprezentanţilor Ministerului Economiei, concedierea colectivă nu se poate realiza, astfel că sindicatele solicită reprezentanţilor statului român în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor DSMa să nu susţină propunerea de restructurare a posturilor prin concediere colectivă”, declară Marin Florian, președintele FSLR.

“Protestăm pentru a atrage atenţia că restructurarea forţei de muncă prin concedieri colective nu reprezintă soluţia de redresare a acestui şantier;

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Protestăm pentru a trage un semnal de alarmă asupra acestei situaţii în care cei care nu mai protestează ieşind în stradă protestează tacit plecând din şantier şi din ţară;

Protestăm pentru că în cei 4 ani de la preluarea şantierului, această societate are pierderi financiare majore în fiecare an, se preconizează că societatea DSMa va înregistra în continuare pierderi anual şi abia din 2027 va realiza profit, deşi iniţial la momentul preluării Acţionarul Străin (DAMEN) şi-a asumat că va exercita controlul managerial şi operaţional astfel încât să determine Societatea să realizeze profit operaţional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul anului financiar 2024”, subliniază sindicatele în comunicat.

Prin Ordonanţa de urgenţă nr. 73 din 17 iulie 2018 a fost încredinţată către acţionarul minoritar (DAMEN) conducerea executivă a societăţii şi controlul managerial şi operational “în condiţii de eficienţă economică cu asigurarea know-how, a portofoliului de clienţi şi a forţei de muncă”.

“Protestăm pentru că la nivelul societăţii Damen Shipyards Mangalia nu mai există dialog social!

Protestăm pentru că Directoratul DSMa are o atitudine negativă şi ostilă faţă de reprezentanţii salariaţilor, ignorând prevederile legale şi cele ale contractului colectiv de muncă, refuzând în mod repetat sa negocieze neprezentându-se la convocările Comisiei Paritare, motiv pentru care ne-am adresat instanţei.

Protestăm pentru că salariile sunt mici, deloc corelate cu dinamica actuală a scumpirilor astfel că devenim în fiecare zi din ce în ce mai săraci.

Solicităm reprezentanţilor statului român în Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor şi în Consiliul de Supraveghere al DSMa, următoarele:

− Să nu aprobe/avizeze restructurarea forţei de muncă din cadrul şantierului naval Damen Shipyards Mangalia;

− Să asigure frontul de lucru corespunzător capacităţii de producţie de care beneficiază şantierului naval din Mangalia;

− Să crească numărul de salariaţi proprii ai societăţii DSMa, cel puţin până la nivelul la care s-au angajat când au preluat acţionariatul şi managementul.

− Să se implice activ pentru îndeplinirea obiectivelor din contractul de asociere precum şi a planurilor operaţionale agreate în cadrul Damen Shipyards Mangalia.

− Să se respecte angajamentele asumate de Acţionarul Străin (DAMEN) cu privire la realizarea de profit operaţional în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul anului financiar 2024, precum şi asumarea unor obligatii care vizează protejarea forţei de muncă dar şi a unor pachete de drepturi salariale corelate cu nevoia de subzistenţă a salariatilor în această perioadă de criză şi incertitudine”, se menţionează în comunicat.

COMUNICAT Navalistul – Protest organizat luni 12 decembrie 2022 la M_Economiei


Mangalia News, 10.12.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply