Abia mă însurasem a doua oară. Ce mai, eram în culmea fericirii, credeam c-am atins cometa Halley cu degetul. Ași! A ținut câteva zile bucuria. Sau ore, nici nu mai știu.
De fiecare data când luam salariul, a doua nevastă îmi cerea toți banii. Cică îi administrează dumneaei mai bine. Ce vorbești, soro? Chiar așa?! N-am fost de acord în mintea mea dar, ca să nu iasă scandal, am zis da, da.
M-am gândit: ce naiba să cumpăr eu, în așa fel încât să dau toți banii pe „ceva”, iar nevasta să nu-mi mai ia banii? Nu-mi venea nimic în minte. Să mă duc la Muzica și să mă umplu de viniluri cu Szpilman sau Dan Grigore? Mi le-ar fi făcut guler, că era în stare de orice.
Să-mi cumpăr cărți? Mi le-ar fi pus pe foc, asta după ce mi le-ar fi aruncat în cap.
Ce să fac?
*****
Pe vremea aia lucram la revista Match București, eram secretar de redacție.
-Răzvane! Vezi că a băgat ăștia pui la „7 Noiembrie”. E promoție, mă!, mi-a zis tanti Nuți, o femeie de serviciu din Casa Scânteii, foarte de treabă și plină de copii. Avea vreo opt.
Și atunci mi-a venit ideea înălțătoare.
După ce-am luat banii, m-am dus glonț acasă, am luat căruciorul de butelii și m-am înfipt la alimentară (așa era atunci). Rex, câinele meu, o corcitură inteligentă și extrem de ciudată, s-a luat după mine, vesel. Nu l-am gonit, pentru că obișnuia să facă asta mereu.
Afară era cald, iulie, frumos, să tot stai la plajă.
Am ajuns. Tiiiii! Era coadă ca pe vrema lui Ceașcă, ziceai că înaripatele se dau pe gratis. Am făcut eu socoteala în gând și, de tot salariul, aș fi putut să cumpăr fix 18 pui. Mișto! Îmi mai rămâneau câțiva leișori pentru un pachet de țigări și-o bere penală.
Bun! Am stat vreo 45 de minute, am încărcat căruciorul cu pui și am plecat spre casă fericit, de parcă aș fi câștigat marele premiu la 6 din 49.
Erau grei puii, abia-i târam. Curgeau apele pe mine! Cald maxim. Rex dădea din coadă, și parcă-mi zicea:
-Stăpâne! Te poți baza pe mine! Sunt un cățel de ispravă!
Pe linia de tramvai însă, mi s-a înțepenit o roată. Am tras cu putere și, vreo 12 pui s-au împrăștiat peste tot. Unii se cam fleșcăiseră, v-am zis că era luna iulie. I-am strâns, disperat, în hohotele de râs ale celor din stație.
*****
Mai aveam puțin până să ajung acasă. Apa curgea din pui și de pe mine. Lăsam dâre.
Îmi făceam sute de planuri gastronomice. Cum să fac puii? Prăjiți? La proțap? Ciulama? Ostropel? Perpeliți în jar, cu mult usturoi? Băloșam lacom, ca o scroafă lehuză și optimistă.
Pe una din străzi, șase muncitori de la apă și canal, numai fețe „simpatice”, șmenuiți pe obraji, cu niște carabe cât tomberoanele, săpaseră niște șanțuri și luau o pauză de masă, acolo, lângă groapă. Lăsaseră lopețile pe jos. Am trecut pe lângă ei, mândru de puii mei, cu pieptul bombat și umflat în mușchi.
Nu se știe cum, pe Rex l-a trecut căcarea chiar în clipele alea de glorie. Nu și-a găsit alt loc decât pe coada unei lopeți, în fața oamenilor care mâncau. S-a căcat spontan, voinicește, hotărât și mult, de ziceai c-a mâncat paișpe oale de ciorbă. Ăia de la șanțuri, să moară înecați de vomă!
-Futu-ți javra mă-tii!, a urlat unul negru și lat în spate ca autobuzul 300 care tocmai oprea în stație cu scrâșnet de roți.
-Ie câinili tău?, mă întreabă altul cu un baros în mână.
-Nuu! Habar n-am al cui e!, m-a lepădat eu, speriat.
-Dă ce minți, bă? Văz că are zgardă…
-Nu știu! Nu-i cu mine… și am dat să fug.
Rex m-a privit ca un om trădat și a zis o dată, cu reproș:
-Ham!
Atât.
Frate! M-au alergat băiețașii ăia, și pe mine și pe căcăciosu` de Rex, vreo 15 minute, îmi ieșise inima din mine, nu mai puteam! Dacă m-ar fi prins? Noroc că eram iute de talpă, și am început să chiui. S-au lămurit că-s cam diliu și m-au lăsat în plata Domnului.
În fine, am ajuns acasă, cu toți puii în cărucior. Când m-a văzut maică-mea, a dus mâna la inimă:
-Răzvaaaaan! Unde o să ții 18 pui? Or să se decongeleze…
-În frigider, unde să-i țin?
-Pe toți?
-Îhî…
Și-a făcut semnul crucii și a plecat.
Ei, dar ce știa ea?! Aveam planuri!
*****
Am urcat la mine în mansardă, unde locuiam cu soția numărul 2, am scos tot ce aveam în frigider și am introdus toți cei 18 gallus gallus domesticus pe unde am putut. Era un Arctic mai vechișor și nu încăpeau toți. Opt rămâneau afară, iar maică-mea nu putea să mi-i țină, pentru că, la rândul ei, cumpărase vreo șapte kile de carne de porc.
Am făcut un calcul rapid. Îi țineam 3 ore înăuntru și 3 afară. Îi scoteam pe ăia înghețați (se mai răcorea și în bucătărie cu ocazia asta!) și-i aranjam într-o oală, pe masă.
Mi-am pus ceasul să sune și… când venea vremea, fugeam ca un apucat să înlocuiesc galinaceele.
Vaaai! Când a venit nevastă-mea nr. 2 a paralizat parțial, cât că era ea de tânără și de șmecheră.
-Ce-ai făcut cu banii de salariu?
Galant și precis i-am deschis ușa Arcticului, de parcă o invitam să urce într-o limuzină de lux.
-Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!, a făcut ea și s-a colorat grena în obraji.
Imediat a sunat-o pe mă-sa și m-a pârât.
-Alo, mămică? Alo? M-auzi? Să vezi ce-a făcut nebunu`…
Și taca-taca, i-a povestit în timp ce eu eram ocupat cu scosul și băgatul puilor în frigider.
Soacra nr. 2 a liniștit-o.
-Lasă, mamă, bine că i-a cheltuit pă mâncare și nu i-a dat pă băutură. E băiat gospodar, nu vezi?
-Bine, dar nu mai avem niciun ban, nimic, nimic…
-Da` aveți ce băga la maț!
Luna aia am mâncat numai pui. Mi se acrise! Pui, dimineața, pui, la pachet, pui, la prânz, pui, seara…
Noaptea, la somn, visam alb-negru ca Chaplin. Cei 18 pui erau gigantici și mă alergau pe holurile de la Casa Scânteii. Bine că nu m-au prins, că cine știe ce dracu` se mai întâmpla…
Răzvan Gabriel Mateescu, revistatreispe.wordpress.com
MN: La mulți ani, Răzvan Gabriel Mateescu! Sănătate și bucurii, alături de cei dragi! Mulțumim, Dana Fodor Mateescu, Artizaneasca noastră iubită! Articolele semnate de cei doi, publicate de cotidianul online Mangalia News, pot fi citite aici. Merită! 
Mangalia News, 08.11.2022.
