„Când am fost, săptămâna trecută, la Brașov, m-am întâlnit, printre alții, și cu Ovidiu Eftimie de la Times New Roman, care mi-a spus că n-a găsit pe internet nici o referință despre ultima mea carte și mi-a sugerat să strâng și să public ceea ce a zis lumea despre ea. M-am pus să adun de pe FB și din messenger ce mi-au trimis unii-alții, cunoscuți și necunoscuți. Dacă am omis pe cineva, iertare (poate n-am văzut sau am omis). Dacă va mai scrie cineva, de bine sau de rău, mult sau puțin, voi upgrada acest text de pe blogul personal, pe care scriu foarte rar în ultima vreme. Cei mai importanți critici literari sînt cititorii, fără ei n-aș exista ca om care se ocupă cu scrisul. Evit termenul de ”scriitor” pentru că aia sînt Dostoievski, Bulgakov, Celine, Saramago și alți atacanți din Champions League. Și vorba lui Vexxatu: ”Nu-i loc de fumuri / Te-nțeleg, te știe multă lume, dar ești încă o stea fără nume pentru națiune”. Salutări și mulțumiri din Variaș feat. Timișoara!
Peace, brothers & sisters!”. (Goran Mrakić).
„Chiar și o tură de știri începută la ora 5.00 curge mai lin, atunci când mai evadezi din când în când în Variașul lui Goran. Singurul regret? Că mai am doar două capitole, pe care încerc să le economisesc mai ceva ca apa și energia electrică, atât sunt de savuroase cele peste 400 de pagini.
La fix se aprinde din nou becul roșu și aproape că-mi vine și mie să exclam în microfon ca Slavko, atunci când se visa om de radio: „Știu că sunteți nerăbdători să auziți noutățile din timpul în care am lipsit, de fapt, de când ne-au interzis rahații ăștia…, hî-hî…, de la Biborțeni, ha-ha-ha…, de la Săceeeele.” (Gabi Toth).
„CHEIA SOL! Absolut incredibil, Gorane! In afară de numele personajelor pe care, din păcate, nu le cunosc, parcă mi-ai pus gândurile pe hârtie! Impresionant de-a dreptul! Sunt multe povești in cartea ta ultimă in care mă regăsesc parțial dar așa o potrivire perfectă, mai rar! Am recitit povestea de 3 ori, de mult timp nu mi s-a mai întâmplat așa ceva la vreo carte! Poate chiar niciodată… Chapeau!
Marturisesc că, dupa titlu, “Micile plăceri ale MORTII”, m-am speriat puțin, crezând că urmeaza o alta carte cu un ansamblu sumbru gen “Lumea e cămașa mea de forță”, dar m-am inselat! Acest roman este plin de umor, cu o multitudine de povesti in care, banatean fiind, ma regaseam sau daca nu ma regaseam macar recunosteam foarte bine ceea ce intentiona autorul sa descrie.
Introspectia, visatul cu ochii imaginatiei sunt deja un trademark Goran Mrakic, imi place cum incearca sa isi imagineze starea de fapt a lucrurilor, trairile sau povestea oamenilor din momentul X privind la o fotografie veche, cum incearca sa isi imagineze viitorul (jucator la Cupa Mondiala care inscrie golul victoriei in ultimul minut) in timp ce sta culcat in iarba si se uita la cer – cred ca fiecare dintre noi am trecut candva prin asemenea momente.
Mi-au placut indeosebi povestile legate de scoala, m-am amuzat teribil la cea cu deplasarea chibitilor la Bulgarus pentru meciul de fotbal sau la cea cu nunta la care urma sa “puncteze decisiv” tanarul amorezat in taina de colega lui nemtoaica, dar povestea preferata ramane “Cheia sol” in care, fara sa stie, autorul mi-a furat gandurile si le-a pus pe hartie!
Per total, “Micile placeri ale mortii” este o lectura care m-a binedispus, mi-a readus aminte de momente si senzatii familiare din trecut si fiindca autorul mai e si banatean si chiar si contemporan merita cu prisosinta 5 stelute!” (Ovidiu Păun).
„Cred că Goran Mrakic are o baghetă magică, pe care o folosește atunci când scrie. Poate că o folosește, tocmai, pe post de condei. Nu știu cum funcționează, dar cert e că funcționează. Poveștile ies la suprafață, uneori ambalate diferit, însă mereu având aceeași particularitate. Te transpun preț de câteva zile (căci oricât de puțin timp ai avea, tot vei găsi suficient să dai gata cartea foarte rapid) în lumea lui. Magia funcționează de fiecare dată în același fel, fie că-i vorba de „Punk requiem”, „Povestiri din garaj” sau, mai nou, „Micile plăceri ale morții”. Iată ce-am pățit cu astă ultimă carte…
Am clipit. Am închis ochii și când i-am deschis iată că mă plimbam pe ulițele Variașului. M-am întors în timp. Sunt anii ’80, dar totul e atât de familiar și familial. Recunosc locuri, recunosc oamenii. Închid iarăși ochii și îi aud vorbind. Amintirile curg, sunt derulate rapid ca pe o casetă video, la care priveai un film dublat de doamna Irina Margareta Nistor.
Deschid iarăși ochii și văd terenul de fotbal. Mă văd antrenându-mă pentru marile partide în care am să joc, pe cele mai mari stadioane ale lumii. Mă văd cum îmi imaginez că dau interviuri.
Ceva mai încolo, tot eu. Stau într-un colț și încerc să-mi fac curaj. Degeaba, nu pot să o invit la dans. Mi-e teamă că mă refuză și ceilalți vor râde. Teama de ridicol încă mă urmărește. Dacă nu e deja, ar trebui să fie introdusă printre fobii.
Uite-mă și la școală. Stau în bancă și râd cu colegii. Ce fain. M-am întors în copilărie.
Dar stai așa. Eu n-am fost niciodată la Variaș până prin anul 2010!
De-asta spun, are Goran o baghetă pe care o folosește atunci când scrie. Te duce cu el în lumea lui, o lume, însă, pe care o recunoști. E și lumea ta. Ai fost acolo. E satul copilăriei tale. Sunt poveștile tale.
Nu știu cum reușește magia asta. Sigur, o contribuție are și migala cu care își zugrăvește personajele. Le recunoști ușor. Ca orice scriitor, e un bun observator al tipologiilor umane.
Poate o contribuție are și faptul că romanul se derulează secvențial. Acest aspect îți oferă timp să-l pătrunzi, căci după fiecare episod, poți face o scurtă pauză, binevenită pentru introspecție.
Ce să vă mai spun despre „Micile plăceri ale morții”? Este o carte pe care o poate citi oricine, căci este eterna poveste a copilăriei. Dar dacă ai crescut prin anii ’80-’90 în Banat, atunci trăbă s-o citești!
Mă opresc aici, căci nu vreau să vă dau, vorba bănățeanului, mai multe „spoilere”! Ce fras! Hî, hî, hî!” (Bogdan Stănescu).
„O carte faină: Micile plăceri ale morții, de Goran Mrakić.
Satul Variaș cu toate ale lui, ca fundal al copilăriei și al tranziției spre adolescență, cu năzbâtii, naivități, primele îndrăgostiri inocente și tânjiri erotice, întâmplări comice, povești de demult, o galerie de rude, vecini, prieteni, personaje colorate și slobode la gură: moși hâtri povestind întâmplări de necrezut, bețivanii satului și anecdotele lor à la soldatul Švejk, babele superstițioase și bârfitoare, suporterii echipei de fotbal, vestitorii scandalagii ai nunților. Români, sârbi, unguri, șvabi, fiecare cu hazul și metehnele lor, fraternizând la fotbal, bufet și partide de cărți.
Și pe alocuri, coaja vieții obișnuite se crapă și prin fisuri se strecoară melancolia pustei, sentimentul că totul e trecător și veșnic deopotrivă, că toate se leagă:
“Îl văd pe tata stând pe verandă și sorbind din licoarea stoarsă din oboseala seculară a celor care și-au lăsat oasele în acest colț de univers. Truditori, gospodari, călători și salahori stelari.” (Ioana Brudașcă).
[…]
„Băi, ce faină e partea cu fotbalul, în care te visezi mare fotbalist, internațional, adulat de public! Faină de tot! Parcă mă văd pe mine. În ’83, când răsărea steaua lui Hagi, aveam 14 ani și jucam în echipa școlii generale 5, după ce în urmă cu doi ani nu prindeam nici echipa clasei Îmi închipuiam că, la 20 de ani, voi fi “nouar” în națională, alături de el . Și apropo de cele mai frumoase trei goluri povestite ziaristului, țin minte și pot povesti și acum cele 9 goluri înscrise la juniorii CFR-ului prin ’85-86, dar cel care mi-a rămas în minte după mai bine de 35 de ani este – ți se pare cunoscut? – o bară la Belinț – la 0-0, după ce am scăpat singur de la jumătatea terenului, iar la final am pierdut cu 1-0…
Când găt cartea, te invit la o bere. Deocamdată râd ca prostul de Frank Lalescu si de nen’tu Slavko, după ce mi-am închipuit cum v-au zbârnâit toate cele cu veverița Karolei la un metru de nasul vostru”. (Ovidiu Forai).
[…]
Continuarea, pe blogul lui Goran.
MN: Îndrăgitul scriitor timișorean Goran Mrakić este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News: https://bit.ly/3AVhpD7. Volumele sale – ”Povestiri din garaj” și ”Lumea e cămașa mea de forță” (poeme prozastice) – pot fi procurate de AICI.
Mangalia News, 26.10.2022.
