~DOR DE… ALBASTRU~
Somnoroasă şi zgribulită, Noaptea s-a înfăşurat în pătura groasă de stele, şi-a aşezat Luna sub cap şi a adormit. Tiptil, să nu o trezească, a venit Ziua. Din sertarul de nori a scos Soarele, i-a clătit ochii în mare şi l-a aşezat cu grijă pe peretele Cerului. Mirosul de cafea ce-mi gâdilă nările îmi spune că m-am trezit. Sufletul se împiedică de câteva ori în haina prea lungă, prea grea pentru trupu-i firav, scutură câteva scame de griji şi… porneşte în zi. Ameţită de mirosurile dimineţii, năucă de la pâcla ce se ridică de deasupra apei, uit să… uit şi mă trezesc cu un dor, un dor greu de-o floare albastră…
Cu ani în urmă, într-o zi cenuşie de toamnă, am găsit-o înflorită în mijlocul ierburilor arse de brumă, din tăpşanul de la marginea plajei: o cicoare ce-şi legăna trupul firav în bătaia vântului rece. M-am oprit s-o privesc. De ce? Poate că în cenuşiul acelei zile aveam nevoie de… albastru. Un zgomot uşor m-a făcut să ridic capul şi atunci privirea s-a înecat în apa ochilor de dincolo de floare. Sub sprâncenele puţin ridicate, mirarea ochilor a prins grai:
– E doar o floare! Ce are atât de special, de o priveşti cu atâta intensitate? Am zâmbit, fiindcă ştiam că acea cicoare nu ieşise întâmplător în drumul meu. Mi-am umplut viaţa cu cioburi colorate, cu amănunte care i-au dat căldură şi lumină. Un joc de puzzle, aşa îmi văd viaţa. Între piesele mari, cam cenuşii, am potrivit piesele mici, colorate. Floarea de cicoare, amănuntul acela neînsemnat, a devenit o mică piesă colorată, pe care am aşezat-o între două dezamăgiri. Atunci, dintr-un fir de floare şi privirea de dincolo de ea, am făcut o zi… albastră.
Cu ani în urmă, într-o zi cenuşie de toamnă, am găsit-o înflorită în mijlocul ierburilor arse de brumă, din tăpşanul de la marginea plajei: o cicoare ce-şi legăna trupul firav în bătaia vântului rece. M-am oprit s-o privesc. De ce? Poate că în cenuşiul acelei zile aveam nevoie de… albastru. Un zgomot uşor m-a făcut să ridic capul şi atunci privirea s-a înecat în apa ochilor de dincolo de floare. Sub sprâncenele puţin ridicate, mirarea ochilor a prins grai:Azi nu am mai găsit nici floarea, nici privirea de dincolo de ea. Floarea, probabil s-a uscat, iar privirea a plecat, ea ştie unde. Şi cum Dorul ce stătea agăţat de poala sufletului nu se dădea dus, mi-am aruncat privirea în mare. Dorul a sfârâit şi s-a stins, iar privirea s-a întors cuminte la mal…, albastră. Toate au timpul şi locul lor… Floarea de cicoare şi privirea de dincolo de ea au fost atunci. Acum este o altă zi, puţin cenuşie, luminată doar de albastrul ochilor mei.
MN: „Ca nişte muşcate roşii”, așa cum le descrie poeta Ana Ardeleanu, alte texte pline de sensibilitate și de har, semnate de Ileana Alexe și așternute deocamdată doar „pe aceste pagini virtuale”, în așteptarea luminii tiparului, puteți lectura AICI.
Mangalia News, 28.06.2022.
