TROFEUL MANGALIA deschide ediția 2022 a Campionatului Național de Super Rally. Piloți celebri la start

0
1224
  • Trofeul Mangalia se desfășoară pe circuitul stradal din zona Portului Turistic Mangalia.

Mangalia găzduiește, în acest weekend, prima etapă a ediției 2022 a Campionatului Național de Super Rally, evenimentulul fiind organizat de Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Asociaţia Club Sportiv AMC Racing, sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

La Trofeul Mangalia s-au înscris 24 de participanți, nelipsind Mihai Leu (multiplul campion de box și campion național de raliu), pilotul din Mangalia, Emil Ghinea, Costel Cășuneanu și Vali Porcișteanu, dar și piloți străini, precum francezii Jerome France și Didier Balcaen și bulgarul Evgeny Yankov.

„Trofeul Mangalia este o competiție ce se desfășoară pe circuitul stradal din zona Portului Mangalia. Concurenții vor lua startul în manșe de recunoașteri și antrenamente cronometrate, urmând ca apoi în manșele de concurs să lupte pentru cel mai bun timp. Traseul de concurs este prevăzut cu diferite obstacole pe care piloții vor trebui să le ocolească, atingerea acestora aducând penalizări în timp“, se arată pe pagina de Facebook a competiției.

Distanța totală a traseului e de 3.75 km (trei ture).

Campionatul Național de Super Rally are șase etape, după Mangalia, urmând Târgu Mureș (1 – 2 iulie), Deva (19 – 20 august), Craiova (9 – 10 septembrie), București (30 septembrie – 1 octombrie) și Timișoara (21 – 22 octombrie).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

„Evenimentul de la Mangalia va începe vineri, când va avea loc premierea câștigătorilor sezonului 2021, la ora 18:00, urmând ca la ora 18:30 să aibă loc startul festiv în zona Portului Mangalia, unde publicul îi va cunoaște pe concurenții din această etapă și mașinile lor de concurs. Sâmbătă va începe ziua cu două manșe de recunoașteri, de la ora 10:00, manșele de antrenament având startul programat la ora 10:30. Manșele de concurs sunt programate la ora 14:00, premierea câștigătorilor având loc la ora 16:00, în parcul service din zona Hotelului Laguna“, mai menționează sursa citată.

Programul detaliat este următorul:

Vineri, 13 mai
– Deschiderea parcului service, str. Portului, ora 15.00,
– Premiere podiumuri sezon 2021 – Port Turistic, ora 18.00,
– Start Festiv – Port Turistic 18.30.

Sâmbătă, 14 mai
– Recunoaşteri (2 manșe complete), 10.00 – 10.20,
– Antrenamente (4 manșe), 10.30 – 13.30,
– Concurs (2 manșe), 14.00 – 15.30,
– Festivitatea de premiere – Parcul Service, ora 16.00.


Mangalia News, 13.05.2022. (sursa: ziuaconstanta.ro). Autor: Marian Bocai.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply