Bogdan Huţucă: Parlamentul a votat extinderea perioadei de depunere a actelor pentru 4.000 de companii românești care au aplicat pentru Măsura 1, dar care nu au depus în termen documentația

0
929
”Parlamentul a votat o inițiativă liberală care să ajute antreprenorii români care au depus proiecte pe Măsura 1 – micro-granturi acordate din fonduri europene. De această măsură vor beneficia aproape 4.000 de companii care au aplicat, dar care nu au depus în termen documentația. Aceste firme vor avea un termen suplimentar pentru a aduce clarificări. În cazul în care documentele pe care le-au depus sunt complete, se va considera că au fost depuse în termen.

Prin acest proiect de lege, am realizat repunerea în termen a beneficiarilor care au depus cu întârziere raportul de progres sau nu au reușit depunerea acesteia. Beneficiarii care erau în această situație reprezintă aproximativ 30% din totalul beneficiarilor care au depus proiecte.

Proiectul de lege își propune să susțină micii întreprinzători români, afectați în ultimii doi ani de efectele pandemiei. Din punctul nostru de vedere, micii întreprinzători reprezintă coloana vertebrală a economiei.

Ne-am asumat încă de la început că vom încerca să sprijinim antreprenorii români, pentru că astfel protejăm sute de mii de locuri de muncă stabile din toate zonele țării. Tocmai de aceea, folosim banii europeni pentru a-i ajuta direct să treacă cât mai ușor peste această perioadă complicată”. (Bogdan Huțucă, deputat PNL de Constanța).


Mangalia News, 24.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply