Adunarea Generală a UZPR, încredere și unitate de breaslă

0
507

Desfășurată într-o duminică cu iz de primăvară, Adunarea Generală Ordinară a UZPR a îndeplinit o formalitate legală de luare de seamă, în cadrul organizației noastre.

La fel ca în ultimii ani, votul prin corespondență a fost alegerea cea mai potrivită, devenind deja o uzanță în desfășurarea activităților noastre. Cu un larg interes, membrii delegați de filiale au așteptat să-și exercite dreptul la vot prin e-mail, chiar la prima oră a dimineții, arătându-și atașamentul față de singura Uniune de creație jurnalistică din țară.

La sediul central, desfășurarea de forțe a comisiilor organizatorice a fost completată de o parte a conducerii și de doritori să observe procesul de înregistrare a voturilor sosite prin e-mail. S-a constatat, astfel, că peste 200 de delegați și-au îndeplinit sarcinile, considerând rapoartele supuse la vot adevărate progrese. Procedura simplificată a dării de seamă a fost, de asemenea, apreciată ca un plus.

Unitar, optimismul transmis prin Adunarea Generală Ordinară a UZPR a generat zeci de solicitări de întâlniri cu prezență fizică, în cadrul Filialelor din țară, pentru întărirea relațiilor profesionale și conceperea de noi proiecte de viitor.

Conducerea UZPR ține să mulțumească celor implicați în realizarea cvorumului, asigurându-i pe toți membrii, asociați sau atestați, că soluțiile de viitor ale asociației noastre îi vor implica pe fiecare, cel puțin ca și până acum.


Mangalia News, 23.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply