Luptătoarea Andreea Beatrice Ana din Mangalia, ”Campioană europeană și mondială! Urmează, sigur, medalie olimpică!“

0
1134

După titlul de campioană mondială Under-23, obținut anul trecut, luptătoarea Andreea Beatrice Ana, de la CSA Steaua București, dar originară din Mangalia, a devenit acum și campioană europeană la aceeași categorie de vârstă!

Sportiva de 21 de ani s-a încoronat ”regină a Europei pe 2022”, cu ocazia întrecerii continentale din Bulgaria. Titlul mondial cucerit anul trecut de Andreea Ana, la Belgrad, la categoria 55 kg, a fost primul al luptelor feminine din România! ”După aurul mondial și european, urmează acum podiumul olimpic”, e optimist Vasile Vicol, președintele Asociației Județene de Lupte Constanța. Andreea a participat până acum și la o ediție a Jocurilor Olimpice, cea de la Tokyo.

„Istoria a fost scrisă. După ce, anul trecut, a fost prima campioană mondială la lupte feminine, anul acesta ne demonstrează din nou, prin acest titlu european. Imnul cântă numai pentru locul întâi. Campioană europeană și mondială, urmează sigur medalie olimpică. Dobrogea e fruncea. Un copil bun, sensibil, respectuos, disciplinat, extraordinar. Cu aceste calități, imposibil să nu vină și rezultatele. Mă înclin! Rezultatul acesta (n.r. aurul la Campionatul European) ne face să plutim, să trăim sentimente frumoase, ne dă speranță, mai ales că este dobrogeanca noastră iubită, Ana Andreea Beatrice!“, a fost mesajul lui Vasile Vicol.

Andreea Beatrice Ana a deprins luptele la Mangalia, acolo unde a fost lansată în performanță de antrenorul George Marian Oancea. La finele anului trecut, Federația Română de Lupte și-a desemnat laureații lui 2021, iar sportiva anului a fost desemnată Andreea Beatrice Ana. Ea s-a numărat și printre cei opt sportivi români incluși în ierarhiile de final de an ale Federației Internaționale de Lupte, ocupând locul doi în lume pe 2021 la categoria 55 kg. (FRL).

Radu Cristian, primarul Mangaliei: ”Felicitări, sportivei noastre din Mangalia, Ana Andreea Beatrice, care a făcut să răsune imnul României, devenind Campioană Europeană U23 la lupte. Suntem mândri de tine, Andreea! Mult succes, în continuare!”


Mangalia News, 12.03.2022. (sursa: ziuaconstanta.ro).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply