Florin Spătaru, ministrul Economiei: România este un stat cu potențial agricol enorm, iar industria chimică este strategică pentru acest sector. Este nevoie urgentă de investiții în această ramură economică!

0
442
starshiners.ro%20

„Industriă chimică are nevoie de investiții strategice, dacă ne dorim ca acest sector să fie competitiv și performant. Mandatul meu, ca ministru al Economiei, este să consolidez relațiile cu partenerii economici și, astfel, împreună să dezvoltăm un ecosistem ce poate servi ca model pentru fiecare ramură industrială, inclusiv pentru industria chimică”, a declarat ministrul Florin Spătaru.

Ministrul economiei a avut vineri, 11 martie, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în cadrul căreia a fost discutată  oportunitatea realizării unei strategii naționale, pe termen mediu și lung, având ca scop dezvoltarea regională echilibrată, extrem de importantă pentru România.

În cadrul întâlnirii au fost discutate și subiecte precum climatul investițional dar și sprijinirea companiilor locale.


Mangalia News, 12.03.2022.



piese-auto-mangalia.ro



Leave a Reply