Suntem oameni, alături de oameni! Organizația Județeană PSD Constanța – prin organizațiile locale și municipale – se alătură demersului umanitar pentru refugiații din Ucraina

0
699

”Suntem oameni, alături de oameni!”. Așa cum am anunțat, Organizația Județeană PSD Constanța – prin organizațiile locale și municipale – se alătură demersului umanitar pentru refugiații din Ucraina. Astfel, fiecare organizație locală și municipală, în funcție de posibilități, se va implica, prin organizarea de centre de colectare si donare.

Din discuțiile purtate de conducerea organizației Constanța cu Președintele Consiliului Județean Tulcea, reprezentanții IGSU și Crucea Roșie, factori implicați în coordonarea și gestionarea acestei situații la nivelul județului Tulcea, aceștia au comunicat că orice ajutor este binevenit, plecând de la mâncare neperisabilă, produse de igienă personală, pături, perne etc, însă nevoile stringente sunt de cazare pentru refugiați și medicamente, pentru a fi trimise în Ucraina.

Astfel, acolo unde există posibilități, organizațiile locale și municipale centralizează numărul de locuri de cazare disponibile (adresa locației, persoana de contact și număr de telefon, precum și numărul de locuri disponibile). Până acum, s-au oferit spații de cazare pentru 400 persoane. Primarii care au pus spații de cazare la dispoziție până acum sunt cei din Saraiu, Grădina, Limanu, Năvodari, Deleni, Lumina, Nicolae Bălcescu și Techirghiol.

De asemenea, în funcție de posibilitățile fiecărei organizații, se centralizează informațiile privind capacitățile de transport al refugiaților de la granița cu Ucraina, din Județul Tulcea, către locațiile unde aceștia vor fi cazați. În cursul zilei de luni se va stabili și comunica data când se va pleca în mod organizat, către Tulcea, pentru a preda către centrele de colectare, donațiile strânse.

Necesitățile urgente, solicitate în mod explicit de către partea ucraineană, regiunea Odessa sunt: saci de dormit; truse complete de prim ajutor (preferat standart NATO); Stație digitală Motorola DP 4800/4400; dispozitive de vedere pe timp de noapte; binocluri; ciorapi bărbătești; prosoape; seturi de produse de igienă personală; antiseptice; lanterne; alimente neperisabile.

Pentru o gestionare eficientă, s-a stabilit formarea unui Comitet de Acțiune, format din următoarele persoane:
– Daniel Gheorghe GEORGESCU – prim vicepreședinte al organizației județene PSD Constanța;
– Marilena DRAGNEA – Subprefect al Județului Constanța;
– Mariana GÂJU – Președinte OFSD Constanța;
– Gheorghe NICOLAU – Președinte OPSD Constanța;
– Ana Maria MALCIU – Secretar Executiv Organizația TSD Județeană;
– Horia CONSTANTINESCU – Președinte ANPC.
Organizația Județeană PSD Constanța mulțumește tuturor pentru implicare și participare!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Președintele organizației județene Constanta a PSD, senator Felix Stroe.


Mangalia News, 28.02.2022.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply