La o ediţie a Festivalului Internaţional „George Enescu”, au apărut pe maiestuoasa scenă a Ateneului Român, Grigore Leşe cu câţiva necunoscuţi, purtând nişte instrumente muzicale bizare. Reacţia sălii a fost una de stupefacţie. Ce să caute rapsodul popular, ce-i drept, o celebritate a secolului ce se încheia, dar, totuşi, popular, folcloric!, într-o manifestare a muzicii celei mai culte?
Ca stupefacţia sălii să se transforme într-o uimire înmărmuritoare: însoţitorii lui Grigore Leşe erau nişte iranieni, interpreţi de muzică persană veche. Şi cântau împreună: Leşe o hore moroşenească cu noduri, ei muzică persană veche, fiecare o cânta pe a lui, descoperindu-şi, total surprinşi, că interpretează aceeaşi melodie!
Mirarea, atât a interpreţilor cât şi a sălii, cea mai mare aglomerare pe metrul pătrat de melomani, cunoscători şi sofisticaţi degustători ai tuturor muzicilor de valoare, şi-ar fi aflat dezlegarea, dacă l-ar fi citit pe Strabon:
„Muzica întreagă, privită atât ca melodie cât şi ca ritm, şi cuprinzând şi instrumentele, e socotită ca fiind de obârşie tracă şi asiatică […] Se spune că cei care s-au ocupat în vechime cu muzica – Orfeu, Musaios, Tamiris – sunt traci.”
Strabon. Geografia, X, 3, 17, în F. H. D. R.., vol. I, p. 259.
Norocoşii care s-a nimerit să fie la acel concert din Festival au avut şansa de a fi martori la un miracol: au auzit scâncind muzica de la naşterea ei, de la „obârşie”, ca să ne menţinem şi ca terminologie în afirmaţia lui Strabon.
MN: Mulțumim pentru acest dar muzical excepțional de început de an, Maestre Miron Scorobete.
Mangalia News, 23.01.2022.
