OMUL, FIINȚĂ COGNOSCIBILĂ, LOGICĂ, MORALĂ ȘI EVGHENICĂ ÎN OPERA FILOZOFICĂ A LUI DIMITRIE CANTEMIR – Ediția a doua, revăzută și adăugită – Gl. Bg (r) Mihail ȚĂPÂRLEA. (Un dar special de Anul Nou, pentru cititorii cotidianului online Mangalia News, din partea autorului).
1.Introducere
Dascălii Academiei Patriarhiei Ortodoxe din Constantinopol au fost cei care l-au deprins pe tânărul Dimitrie să înțeleagă rosturile oamenilor și ale lumii care, după cum avea să scrie mai târziu, era „…lacom de a ști și de a învăța atât lucrurile de obște, cât și cele deosebite.” Printre „persoanele foarte distinse pentru pietatea și știința lor” s-au numărat: Ieremia Cacavela, care se consideră „Plugariul care la holda minții tale (a lui Dimitrie Cantemir, n.n) am ostenit”; Melintie, episcop de Atena, „om de artă și literatură universală”, care l-a învățat să deslușească „dogmele helomontiene” și „principiile lui Thales”; Jacomie considerat „gramatic acurat” de la care „a învățat elementele filozofiei” ; Alexandru Mavrocordat, Hrisant Nottara și alții1. Meritul lui Cantemir este acela de fi depășit, prin întreaga sa operă, mentorii care l-au format. În mod precumpănitor, primele creații cantemiriene, așa cum este lucrarea „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul”, apărută, la Iași, în 1698, în limbile română și greacă, au avut caracter filozofic.
Este prima lucrare filozofică românească, care reflectă concepția umanistă avansată a autorului. De la începutul activității sale scriitoricești, Cantemir, având o formație enciclopedică, se afirmă ca un gânditor autentic, ce aduce elemente noi, originale în toate problemele dezbătute. Edificatoare, în acest sens este aprecierea lui Ieremia Cacavela, cuprinsă în Prefața lucrării Divanul. Savantul se consideră că strădaniile sale de învățătură „care puțina sămânță ai smeritei mele didascălii primind întru învățături cu miile înmulțită au răsărit roadă.”2
Marele merit al lui Dimitrie Cantemir în istoria culturii româneşti este de a fi celdintâi autor de scrieri filosofice, precum şi creator și promotor al terminologiei filosofice. Opera sa filozofică cuprinde: Logica, Metafizica, Imaginea științei sacre, Despre conștiință, Divanul sau gâlceava înteleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul. La începutul lucrării Divanul, sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul,el adresează un cuvânt de laudă fratelui său Antioh cu care Dimitrie Cantemir „…se mândrește în primul rând că nu este păgân, ci creștin, în al doilea rând că nu altei Biserici, ci aRăsăritului este următor; iar în al treilea rând este o fericire pentru el că se trage dintr-un părinte și o maică cu Antioh”3
2.Dialogul, metodă de cogniție
În lucrarea „Divanul, sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul”, Dimitrie Cantemir folosește ca metodă de cogniție tehnica dialogului(dialogus) dintre Înțelept și Lume, metodă preluată de la vechii filozofi greci, fiind de tradiție platoniciană în literatura filozofică elenă. Spre deosebire de simpla narațiune, această tehnică permite o „expunere mai mobilă, mai dinamică a ideilor, pe baza unei confruntări nuanțate. Totodată, în gândirea platoniciană și, mai ales, postplatoniciană(inclusiv la Cicero) se învedera imaginea unui adevăr complex, greu de atins, prezent în opțiunile cele mai diferite, care ar fi comportat fiecare o anumită cantitate de veridicitate”.4
Preluarea acestei metode nu este o copie fidelă a metodei antice, ci, spre deosebire de Platon și Seneca, ale căror dialoguri sunt purtate de personaje reale într-un decor viu, „… la Dimitrie Cantemir, dialogul este fictiv, diferit, într-o mare măsură, de diatribă. Dialogul cantemirian reprezintă o remodelare a celui antic, nefiind o simplă transpunere în gândrea românească a conferințelor stoicilor. Contribuția inovatoare și originală a lui Cantemir constă în aceea că dialogul dintre Înțelept și Lume sau dintre Suflet și Trup se desfășoară între personaje fictive, învederând imaginea unui adevăr complex, greu de atins.”5 În această formă, dialogul reprezintă o metodă de abstractizare, fapt ce permite o construcție teoretică, care la rându-i permite ajungerea la esența ființei umane, a fenomenelor sociale și naturale, precum și a „corpurilor naturale” ce ne înconjoară.În această formă, dialogul reprezintă o metodă de abstractizare, fapt ce constituie o construcție teoretică, care la rându-i permite ajungerea la esența ființei umane, a fenomenelor sociale și naturale, precum și a „corpurilor naturale” ce ne înconjoară.
- Lumea, „plăzmuire a lui Dumnezeu”
Potrivit concepției cantemiriene despre lume, Dumnezeu a „plăzmuit” lumea fiind Atotcreatorul acesteia. De asemenea, Dumnezeu a creat întreaga ordine universală, fiind binele absolut și, totodată, judecătorul suprem al lumii. Dumnezeu este ființa supremă, cauză transcendentă primordială, principiul și creatorul fundamental al existenței și ordinii universale, creator creator al lumii, precum și mântuitor suprem și unic. Concepția lui Cantemir cu privire la lume rezidă în replica dată de Înțelept, în care, adresându-se Lumii, spune: „Lumea a fi trecătoare să știi! Adevărat precum plăzmuirea lui Dumnedzău să fii, știu și crez. Așijderia, grădină plină de flori. Numai eu pre cât pricep, florile tale, iar curunde veștedzătoare și pomii și poamele pomilor tăi mă tem să nu ca pomul cela ce Dumnedzău au poruncit lui Adam a nu mânca să fie și porunca Dumnedzăuluiși a ziditoriului său călcând, au mâncat și cu moarte au murit. Iară avuțiile visteariului tău nestătătoare și ca pravul trecătoare. Petriaceria ta cu oamenii și oamenii cu tine, deșertare și amăgeală iaste. Iară pentru a anilor vechime mult mă mir, atâta că ești de amăgitoare, minciunoasă și șugubață, cum te Dumnedzău rabdă și nu te, cu un cias mai înainte, prăpădiaște? Ce cu aceasta pre a sa pria bogatî milî și îndelung răbdare svinteaște.”6
Omul a fost „plăzmuit”de către Dumnezeu, după chipul și asemănarea sa.Ca existență supranaturală, Dumnezeu stabilește existența fiecărei ființe, a lumii întregi care sunt trecătoare, aidoma florilor din grădină. Menirea omenilor în relație cu „plăzmuitorul” lumii ește preamărirea și iubirea lui Dumnezeu.. Omul ește chemat să tindă prin cuvânt și faptă, în mod conștient și liber către Dumnezeu. De asemenea, ființele umane trebuie să nu se amăgescă, deoarece sunt, îndiferent de bogăție, creaturi trecătoare.
- Omul, fință cognoscibilă
Orice ştiinţă operează cu principile și adevărul ei. Dimitrie Cantemir apreciază că realitatea înconjurătoare, natura și lumea, în ansamblu, pentru om sunt „pline de neînţelegeri, alcătuite din contradicţii şi acoperite de masca unei minciuni de nespus”7. La sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui de al XVIII-lea, tot ce se știa despre om și lume se datora fie cunoaşterii empirice („senzoriale”), fie celei logice („demonstrative”). Se cunoștea chipul adevărului” (effigia veritatis) şi nu adevărul în sine („care niciodată nu se arătase nicăieri”). În lucrarea„Divanul, sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul” sunt relevate disputele medievale despre timp, suflet, natură și conștiință. Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte viețuitoare, ca urmare a faptului că este o ființă cognoscibilă. Enciclopedistul moldovean susține superioritatea vieții spirituale asupra condiției biologice a omului, ceea ce îl situează între cei mai de seamă gânditori ai epocii istorice în care a trăit. Folosind concepte filozofice specifice, definește, în lucrarea „Istoria Ieroglifică”, conceptul de „filosofie fizică” care se ocupă de studiul „corpurilor naturale”. Referitor la credință, care fiind abstractă, dar cu implicații majore în condiția umană, autorul afirmă „nici dovadă au, nici a devedi să pot”. Cantemir subliniază importanța simţurilor şi a experienţei în cunoaştere, afirmând că „Toată ştiinţa în povaţă simţurilor să află”, „toată cunoştinţa şi toată ştiinţa din înainte mergătoarea simţire purcede”. De asemenea, pentru stabilirea adevărului, important este experimentul: „experienţa şi ispita lucrului mai adevărată poate fi decât toată socoteala minţii.”8Cantemir nu are o viziune simplificatoare și nici simplistă asupra lumii și a omului, ci relevă efervescența umană creatoare, depășind astfel concepțiile romantice și teologice ale vremii, fapt ce a determinat situarea sa în rândul filozofilor celor mai avizați din epoca în care a trăit.Cei mai mulți filosofi văd omul ca o dualitate corp-suflet. Aceasta constă în faptul că omul are două laturi: una interioară accesibilă numai lui, dar care nu este, întotdeauna, complet cunoscută de sine, ori de cei din jurul său; și o latură exterioară ce este vizibilă tuturor, dar care nu este, de cele mai multe ori, menită să aducă un avantaj laturii interioare. Între aceste două laturi, se formează o disconcordanță, dar și o armonie, întrucât latura interioară este reprezentată de suflet, considerat nemuritor și divin, iar latura exterioară este reprezentată de trup, considerat muritor și, în același timp, o povara pentru suflet. Teologia relevă tendința corpului de inducere a păcatului, promovând plăcerile generate de bunurile materiale, iar sufletul semnifică calea spre fericirea absolută a omului. Cantemir consideră că este necesar ca, în acțiunile omului, să fie introdus criteriul moral, care ne ghidează să facem sau să nu facem un anumit. Deci omul nu trebuie să se conducă numai după instincte care, reprezentând vocea interioară a trupului, sunt comandate de subconstient. Fiind o ființă morală, înzestrată cu rațiune, omul își stabileste un scop al fiecărei acțiuni pe care o desfășoară. „Omul este cea mai măreață dintre ființe, este creația lui Dumnezeu.”9
Dimitrie Cantemir depășește concepțiile filozofice din antichitate și pe cele medievale, care elogiau puterea rațiunii în domeniul cunoașterii, precum și poziția filosofiei empirice a modernității, care exacerbează rolul „simțurilor” în epistemologie. În mod argumentat, el critică teoria dublului adevăr, dezvoltată de gândirea scolastică.Totodată, sintetizează și exprimă duhul Tradiției, exprimat în evlavia și ethosul Bisericii, într-o manieră lipsită de complexe în fața diferitelor teorii filosofice. Arătând simplitatea și profunzimea Adevărului, întemeiate pe o credință de nezdruncinat în Adevărul Hristos, și întărită printr-o viață de evlavie și de rugăciune, însoțită de lectura Sfintei Scripturi, Dimitrie Cantemir respinge cu fermitate eroarea teoriei dublului adevăr afirmând: „Nu e deloc așa. Căci simplu e Dumnezeu, simplu e cuvântul lui Dumnezeu și simplu e adevărul care nu se găsește în altă parte decât în simpla lui Dumnezeu știință”10
Pe această linie, Cantemir elaborează lucrarea „Sacrosanctae scientiae indepingibilis imago”, făcând dovada unei cunoașteri autentice, care nu provine numai din rațiune, așa cum au susținut filosofii greci, nici numai din simțuri, cum pretind ,,învățații secolului acestuia care proclamă în gura mare că toată știința omenească pleacă de la simțuri.”11 Adevărul este relaționat cu lumina imaterială, prin care omul poate să contemple, în parte, slava lui Dumnezeu, care a creat lumea şi pe care o transcende. În acest sens, autoritatea adevăratei cunoașteri se întemeiază pe Revelație. Omul, este o creație divină, ce deține capacitatea de a se perfecționa și, cu timpul, chiar de a se transforma în întregime. În limba greacă, „voroava om” se exprimă prin cuvântul „antropos” care înseamnă „privitor în sus”.
Ştiinţa omenească nu mai e un „viciu”, şi, mai ales, logica nu mai este o „născocire a diavolului”, ca în „Imaginea de nedescris a ştiinţei sacre”, ci o „comoară a disciplinelor minţii”, „cheia porţilor celor mai bine ferecate ale filozofiei”, „lumina naturală”12 prin care omul ajunge la adevărata înțelepciune.
5 Omul, ființă logică
Logica este o altă știință, la dezvoltarea căreia marele enciclopedist are o importantă contribuție. Astfel, în anul 1700, Dimitrie Cantemir a elaborat lucrareaCompendiolum Universae Logicies Instituționis(Mic compendiu asupra intregii invățături a logicii)[1]care reprezintă primul manual de logică scris de un român. Logica este definită ca fiind „arta instrumcntală a filosofiei, care se ocupă cucuvintele ce semnifică lucrurile prin concepte şi după ale căreireguli ordonate fiind instrumentele raţionale, facem deosebirea dintre adevăr şi fals”13.
În acestă lucrare, autorul a aplicat clasificarea dihotomică, identificând două tipuri de logică, și anume logica naturală şi logica artificială. Logica naturală este gândirea spontană dată și provocată de simțuri în care ideile se înlănţuiesc, fără ca cel care gândeşte să fie conştient de regulile pe care le urmează gândirea sa. Cu totul altfel este logica artificială, care este caracterizată de expunerea sistematică a regulilor gândirii corecte.Compendiul este „… format din trei cărți, fiecare carte constând din tratate și fiecare tratat din capitole.”14ÎnPrima carte a compendiului, este definită logica, apoi se abordează problemle filosofice ale logiicii, îngemânarea logicii cu filosofia, precum și categoriile și termenii logici. Cartea a doua prezintă rezultatele studiului cantemirian al unor categorii fundamentale ale logicii, cum sunt: substanța, calitatea, cantitatea acțiunea, relația, pătimirea, locul și timpul, așezarea și starea subiecților. În aceeași carte, savantul moldav abordează și categoria logică a predictibilității, prezentând, în mod magistral concepte cum sunt: genul, specia, diferența, accidentul; propriul etc. În cartea a treia, sunt analizate și prezentate cu argumente științifice categoriile silogismului, respectiv silogismele demonstrative, probabile și sofistice. Față de concepțiile vremii, Dimitrie Cantemir aduce noutăți importante, putându-se vorbi despre o „Logică de sorginte cantemiriană” elaborată de pe poziții raționaliste, ce reprezintă o „lumină naturalăcu care se poate ajungede la cele mici la cele mari, de la cele inferioare la cele superioare, de la cele de pe pământ la cele din cer.”15Logica, în viziune cantemiriană, este disciplina științifico-filosofică ce studiază operațiunile intelectului, cum sunt: conceperea; compunerea; diviziunea; vorbirea intelectivă și nu cea prozaică. Obiectul logicii îl constituie „toate entitățile întrucât cad sub concepte și formează subiectul metodelor științifice.” În virtutea concepției sale avansate, Cantemir critică empirismul și pe empirici, deoarece aceștia prezintă, doar la suprafață, diferite fenomene și lucruri fără a le arăta cauza și esența lor. Clasificarea cantemiriană a termenilor specifici reprezintă o contribuție importantă la dezvoltarea logicii. Potrivit diferitelor criterii, aceștia sunt clasificați în: termeni „simpli și complexi, mintali și verbali, categorematici și sincategorematici, universali și particulari, transcedentali, analogi și univoci. Substanța, deși seaplică individului (=substanța primă), nu este atribut. Atribute sunt propietățile,”16care au caracter abstract. Astfel, vocabula om nu este un atribut, pe când cuvântul „alb” reprezintă un atribut. Logica tratează generalul, adică ceea ce este stabil în lucruri și fenomene, și nu factorii schimbători. Ca termeni transcedentali, enciclopedistul român prezintă categorii generale cum sunt Ființa, Unul, Actul, Potența, Adevărul și Falsul. Acești termeni abstracți se referă la formele apriorice ale cunoașterii, având rolul de a premerge și de a condiționa experiența umană. Totodată, au propietatea de a fi desupra oricărei categorii. Judecățile de valoare sunt clasificate după modalitățile la care se referă, menționând că sunt propoziții necesare proprii și propoziții necesare improprii. Clasificarea cantemiriană a judecăților de valoare se face după conținut, deci după materie, și nu după formă.
Silogismul este o altă categorie logică abordată în Micul compendiu. Cantemir menționează că „În constituirea silogismelor participă numai trei propoziţii, nici mai multe, nici mai puţine”17Cantemir este un bun cunoscător al școlii bizantine, de la care a preluat silogismul, care este un raționament deductiv bazat pe trei judecăți.Primele două judecăți reprezintă premisele, iar cea de-a treia reprezintă concluzia. Astfel, este dat ca exemplu, următorul silogism:
Orice om este o esență (premisă);
Petru este om (premisă);
Petru este o esență (concluzie).
Conceptele universale ale logicii sunt bine reprezentate în lucrare, fiind corect apreciate ca fiind „.. denumiri care arată un termen individual, sunt, în parte nedeterminate și transcendente, stabilite prin înțelegere comună, sunt în afara timpului și nu se împlinesc decât primind determinările individului.”18
La erudiția excepțională a lui Cantemir, care i-a permis să elaboreze acest compendiu de logică, a contribuit și faptul că a studiat și apropfundat operele clasice în materie de logică, dar și unele compendii și tratate mai puțin cunoscute. Filosoful Iosif Brucăr a afirmat că meritul lui D. Cantemir este acela că„A filtrat totul prin sita deasă a bunului simţ şi a criticii, păstrând numai ceea ce era conform concepţiei sale filosofice”19. În concluzie, afirmă Dimitrie Cantemir „La fel cu toate esenţele lucrurilor, tot aşa şi Logica poate fi recunoscută după operaţiile sale. Astfel, ea constă, în principal, din trei operaţii, iar după prima operaţie o numim “arta artelor“, după cea de a doua “argument ştiinţific şi total’·, iardupă cea de a treia “cunoaştere speculativă sau practică”20.Aprecierile cantemiriene privind perfectibilitatea omului sunt de foarte mare importanță și corectitudine. Astfel, în cartea a treia a Compendiului, apreciază că „… intelectul este obiectul Logicii, nu după prima ci după cea de-a doua și de-a treia operație a minții, căci Logica însăși îndrumă intelectul să nu se înșele în operațiile sale…. Intelectul se spune că este îndrumat și de către sine însuși, pe măsură ce operează în act, căci se răsfrânge asupra sa însuși spre a se modela în sine în vederea îndeplinirii lucrului, pentru înfăptuirea operațiilor corecte..21
5.Omul, singura ființă morală
Dramatismul condiţiei umane rezultă din aceea că se găseşte la egală distanţă de cele două extreme ale existenţei umane, care este un fel de câmp de luptă pe care se înfruntă agonic măreţia şi josnicia, gloria şi mizeria, fără ca bătălia să se termine într-o victorie totală a uneia dintre părţi. Făptură firavă, vulnerabilă, dar de o complexitate extraordinară, amestec de lumini (raţiune) şi umbre (instinct), omul deţine un statut prin excelenţă contradictoriu: nici înger, nici demon. Omul nu înseamnă doar raţiune, ci şi afectivitate, voinţă, deprinderi, cutume, obiceiuri. Care este menirea omului într-o asemenea situație ? Răspunsul este complex și nu-i ușor de dat. Dimitrie Cantemir consideră că omul trebuie să-și înţeleagă condiţia, să descifreze ceea ce poate și este moral să facă, să se înalțe spiritual, dar și să aibă, în limitele credinței ortodoxe, o existență hedonistă[2], nu numai ascetică.[3] Tocmai aici, între cele două extreme comportamentale, este nevoie de morală.
Referindu-se la valențele filozofico-morale ale lucăriii „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea”, Dan Bădărău afirmă că: „… problemele filosofice generale au fost cele dintâi care l-au atras pe învățatul moldovean. Ea nu este o carte bisericească, ci o carte a unui laic, scrisă pe pozițiile eticii creștine și stoice în scopuri educativ-morale în cadrul societății feudale. Ea este cea dintâi încercare în domeniul eticii făcută de un cugetător român în limba română, potrivit cu împrejurări socotite specifice societății românești din acele vremuri, această critică a moralei lumești fiind și o critică transparentă a egoismului și a lăcomiei boierimii”22
De asemenea, academicianul Eugen Simion precizează: „…observăm că autorul Divanului este, înainte de orice, un bun moralist. Orice ar scrie (o istorie a Imperiului otoman, o biografie, un roman alegoric sau un eseu pe teme religioase), el gândește și se exprimă ca un moralist, adică un observator atent al vieții oamenilor și un spirit care meditează la destinul omului în scurta trecere pe pământ. Un moralist născut, crescut și format intelectual în spațiul de întâlnire dintre mai multe culturi: cultura sud-est europeană (balcanică), cu o puternică cultură bizantină, cultura Orientului apropiat, cultura propriu-zis a estului (Rusia) și, prin intermediul lecturilor și al contactelor cu oamenii din Franța și Germania, cultura Occidentului european”23
Comparând fenomenele cotidiene din viața socială cu cerințele vieții creștin-ortodoxe, Dimitrie Cantemir exprimă prin vocea înțeleptului că totul este trecător, avuțiile lumii sunt fum, bunurile devin praf, iar desfătările s-au transformat în „pulbere de vânt ridicate”. Chiar și unele atribute umane, cum sunt „cinstea și slava” lumii devin „ocarăși defăimare”. Prin „cugetările Înțeleptului,” Dimitrie Cantemir arată faptul că aceste aspecte pot fi remediate numai prin „ lumina credinței”, lumină care ne poate duce către adevăr, ca sens ultim al existenței, depășindu-se „întunericul ignoranței”. Pentru ca existența socială și individuală să permită a se trăi cu dreaptă măsură, omul trebuie să reflecteze în mod consecvent la trei realități: moartea, învierea și dreapta judecată. Astfel, se poate aprecia că lucrare Divanul, sau gâlceava Înţeleptului cu Lumea, sau giudeţul sufletului cu trupul „s-a constituit într-un îndreptar de practică morală pentru membrii societății.”24
Valorile și principiile filozofoce și morale promovate în această lucrare reprezentativă nu sunt desuete, având, și astăzi, pentru cititorii avizați o importantă semnificație. Academicianul Eugen Simion a apreciat că lucrarea are capacitatea „…de a cuprinde și de a da o explicație a lumii, pornind de la adevărurile biblice, și de a construi, în cele din urmă, o etică a omului virtuos. O etică bazată pe preceptele religiei creștine răsăritene și, totodată, în funcție de modelul lumii medievale. În centrul lui se află omul cumpătat și virtuos, nu retras din lume, ci înțelept și moral în mijlocul unei lumi în care mișună poftele necurate și voința crâncenă de înavuțire și putere. Este, apoi, în dialogul cantemiresc ceva ce place la lectură și este demn de admirat: finețea gândului și simțul creației. Acesta este semnul cel mai puternic al talentului de moralist în scrierile acestui ivit la locul de întâlnre al mai multor culturi25
6.Omul „cea mai de-a firea și cea mai evghenică” ființă
După Cantemir, omul este cea mai nobilă dintre toate făpturile. Nobleţea omului rezidă în raţiune, care îi conferă titlul de fiinţă conştientă de libertatea şi moralitatea sa, în timp ce celelalte ființe existente în natură urmează inconştiente ordinea naturii, aşa cum a fost creată iniţial de divinitate. Spre deosebire de acestea, omul are de la început „socoteala sfârşitului”, conştiinţa și scopul existeței sale efemere. „Lumia trecătoare a fi să ști”26, spune înțeleptul Lumii. Pentru Dimitrie Cantemir omul nu mai este „rob, ci stăpân lumii”, el e „cea mai de-a firea şi cea mai evghenichă”, cea mai nobilă dintre toate fiinţele. În accept cantemirian, omul este o fiinţă raţională şi liberă, care poate şi trebuie să se călăuzească în viaţă după „socoteala cea dreaptă”, care îi permite „pe greşitoarea poftă să o stăpânească.”27Scrierile istorice ale lui Cantemir sunt pătrunse de patriotism şi umanism civic. Ele sunt menite, pe de o parte, să dovedească romanitatea şi continuitatea poporului român, iar pe de altă parte, iminenta decădere a Imperiului Otoman. Demonstrând originea „nobilă”, latină a poporului român, unitatea şi continuitatea sa, cărturarul patriot lupta pentru apărarea fiinţei poporului său. Mândria pentru că este român, precum și pentru originea geto-dacă a poporului român, se asociază la Cantemir cu elogiul adus civilizaţiei antice, culturii greco-romane. El îi laudă pe elini pentru că sunt întemeietorii civilizaţiei şi, în aceasta vede, titlul de nobleţe al vechilor greci; tot astfel consideră că nobleţea poporului său constă în faptul că este moştenitorul şi continuatorul acestei civilizaţii. El a elogiat civilizaţia umană, „orânduiala şi cinsteşia omenească”28considerând ca întemeietori ai acesteia pe „elinii” din antichitate şi a afirmat ideea unicităţii civilizaţiei omeneşti. În spirit umanist şi, chiar, iluminist, Dimitrie Cantemir afirmă despre epoca în care trăieşte că se caracterizează prin trezirea la lumină după „întunericul de până atunci”.
Deși este „creatura lui Dumnezeu”, lumea este trcătoare, fiind asemănată unei „grădini de flori”, deși florile ei repede se ofilesc. „Avuțiile vistieriei” lumii sunt „nestatornice și ca praful se risipesc”… „frumusețile sunt amăgitoare,” iar petrecerea ei cu oamenii este deșertăciune. Bogații, cărora nu le lipsește nimic, adesea, nu au caracteristicile unei ființe profund morale, pentru că „dacă poftesc ceva, obțin numaidecât.” Astfel, „Îndată de la avuție ajung la o sărăcie foarte înjositoare și disprețuită, și astfel, sfârșitul, care trebuia să le fie bun și dulce și se cuvenea să le aducă bucurie, devine urât și amar. Iar omul se întoarce în țărâna sa cu o întristare de nedescris și sufletul i se chinuiește în gheena, fără de milă și fără sfârșit în veci.”29 Este, totodată, semnificativă cugetarea cantemiriană, potrivit căreia „După dispariția pământeană a omului, numele acestuia rămâne vestit nu prin răutăți, ci prin virtuți.” „Cu fapta rea nu vei dobândi nume vestit”30 spune Înțeleptul Lumii.
- Morala versus hedonism și ascentism
În esența ei, în lucrarea „Divanul….., se evidențiază conflictul dintre Lume și Înțelept, Trup și Suflet, ca urmare a confruntării antagoniste a două realități, a două mari direcții și concepții despe lume și viață : hedonismul și ascetismul. Personajele polemice,reprezintă aceste concepții contrare. Lumea este adeptă a hedonismului, în timp ce Înțeleptul îndemnă oamenii să urmeze o existență ascetică. Înțeleptul denunță trufia și vremelnicia lumii. Lumea își descrie avantajele sale, în logica țintuită de o filosofie a lucrurilor pământești, izvorâte din viața de zi cu zi a oamenilor.
Înțeleptul, bazându-se pe autoritatea Sfintei Scripturi, pe scrierile patristice ale Sfinților Părinți, precum și pe curentul filozofic stoic, pledează, în mod argumentat și nuanțat, pentru ca întreaga existență să aibă la bază învățăturile Domnului și Vechiul și Noul Testament, pentru că „Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său”31
Pentru descifrarea dilemei hedonism-ascetism, savantul român analizează cele două soluții antagonice : bucurie fiecărei zile(carpe diem) sau stabilitatea din viața viitoare. Marele savant cu înțelepciunea ce-l caracterizează, manifestă, mai curând, o atitudine imparțială, fără a indica o preferință tranșantă pentru una dintre soluții. El îndeamnă la o viață demnă și confortabilă situată undeva la mijloc între hedonismul neîngrădit și penitența severă (ascetism). Soluția lui Dimitrie Cantemir este – sub semnul religiei – aceea a moderației, concept ce îndeamnă la a nu duce o viață de ascet și de renunțare la darurile vieții, dar a urma o cale înțeleaptă în care omul să placă și lumii, și lui Dumnezeu.
Pentru ca oamenii să decidă ce cale doresc sau trebuie s-o urmeze, Dimitrie Cantemir oferă două pilde: pilda „Celor trei mese”, precum și pilda „Celor două pahare”. Referindu-se la pilda „celor trei mese”, Cantemir arată că pe prima masă se află cele „Ale trupului, și anume, plăcerile cele prea nebune, rele, corupătoare de suflet și cu totul ucigătoare; dar îmi sunt înfățișate, totodată, și cele ale înțeleptului, adică ale sufletului: înțelepciunea, cunoașterea, precum și frâul, piedica și abstinența de la nestrunitele pofte lumești, ca să nu zic trupești”.
Pe cea de a doua masă „prezentându-se martori și mărturii atât pentru minciunile și flecărelile cu care este obișnuită lumea, cât și pentru cuvintele adevărate rostite de Înțelept, se dovedește că lumea este mincinoasă și deșartă, iar Înțeleptul, vrednic de crezare și adevărat”. Pe ultima masă, „..a treia, fără de disputa și confruntarea care a avut locmai înainte între Înțelept și Lume, adică între suflet și trup, aceștia sunt învățați ca, împăcându-se și căzând de acord, să meargă amândoi împreună după porunca lui Dumnezeu și să păzșească drept pe aceeași cale, și sunt îndemnați ca, în veșnicie, ca și aici pe pământ, să păstreze între ei pacea și prietenia.”32De asemenea, omul este îndemnat să amelioreze, să perfecționeze ceea ce-l înconjoară, fiind sfătuit că, dacă„vei vedea vreun defect sau vreo urâțenie, îndreapt-o și orânduiește-o frumos și precum se cuvine și împodobește-o, pentruca să te învrednicești a fi cinstit și plăcut, atât lui Dumnezeu, cât și oamenilor.” Astfel, „..vei afla care este urâțenia și frumusețea trupului, ca și urâțenia și frumusețea sufletului, căci aici sunt înfățișate atât podoaba, cât și goliciunea amândurora: mai întâi lumea, adică trupul, spre care caută să te răpească un abis de întunecime fără măsură și să te chinuiască în veci, fără scăpare, torturându-te; împiedică să alergi spre ea și te încurajează, îndemnându-te spre slava eternă, spre nesfârșita bucurie și fericire care luminează și limpezește bezna întunericului lumesc, dezvăluindu-și și învățându-te cele vrednice de cinste și de laudă.”33
Este de menționat și pilda „Paharului vieții”, care este prezentată astfel: „Două pahare, dintre care vei lua pe acela care o să-ți placă. Unul, însă, deși frumos și îmbietor aurit pe dinafară, este pe dinăuntru de aramă și conține o băutură cumplită și otrăvitoare; celălalt pahar este nearătos și neplăcut pe dinafară, însă este în întregime aurit pe dinăuntru și plin cu o apă dătătoare de viață și cu o băutură cât se poate de dulce. Paharul frumos și îmbietor este lumea sau împărăția lumii, iar paharul nearătos și umil la înfățișare este cerul sau împărăția lui. Dintre aceste două pahare dumnezeiescul părinte David, frumos, după cum se cuvine și cu multă înțelepciune, a ales,zicând: Paharul mântuirii va lua și numele Domnului voi chema.”Acest pahar este cel care „împărățește cu adevărat viața în nemurire; dulcea lui băutură este nesecată; conținutul lui adapă veșnic sufletul cu vinul. Acum dar, o, vrednicul meu cititor, iată: ai în față masa dreptății, pâinea vieții, vinul nemuririi și fructul de viață dătător, și ți se arată în chip clar și lămurit care sunt și opusele, și potrivnicele acestora”. Omul trebuie să-i decidă cum să acționeze.” „Osteneala mea – scrie Cantemir, este de a le semnala aici, însă depinde de voința ta pe care din ele să le alegi și pe care să nu le alegi, pe care să le faci și pe care să nu le faci”.El conchide că „Acesta este paharul despre care Domnul Iisus Hristos, mântuitorul nostru ce plugarul care am ostenit la holda minții tale, înmiit rodirea în învățături”. Marele enciclopedist moldovean relevă forța creatoare, capacitatea transformatoare a omului, spunând că dintre ființele umane trebuie să„vadă toți cei care au ochi scurtători și să mărturisească faptul că, acolo unde învățătura găsește o natură bună, adică o minte iscusită, precum e a luminăției-tale, pe cele grele le face ușoare, iar pe cele aproapecu neputință pentru cei mulți le face.”34 Este determinant pentru un om să știe să aleagă, deorece Lumea este făptura lui Dumnezeu, este creația Împăratului veșnic, fiind „o grădină plină de pomi, de pomi plini de roade”. Deși este „creatura lui Dumnezeu”, lumea este trecătoare, fiind asemănată unei „grădini de flori”, deși florile ei repede se ofilesc. „Avuțiile vistieriei” lumii sunt „nestatornice și ca praful se risipesc”,„frumusețile sunt amăgitoare” iar petrecerea ei cu oamenii este deșertăciune. Bogații, cărora nu le lipsește nimic, adesea, nu au caracteristicile unei ființe profund morale, pentru că „dacă poftesc ceva, obțin numaidecât.”35 În aceste situații, contrare credinței ortodoxe promovate și de Cantemir „omul se întoarce în țărâna sa cu o întristare de nedescris și sufletul i se chinuiește în gheena, fără de milă și fără sfârșit în veci.”36
- Concluzii
Prin operele sale filozofice, Dimitrie Cantemir, este socotit ca unul dintre primii savanți ai sud-estului european, care a cunoscut și a aderat la marile curente ale filosofiei moderne, opera filozofică și cea științifică s-au situat întru totul la nivelul de cunoaștere științifică existent în Europa acelei perioade, marcând și dinamizând o deschidere spre modernitate. Astfel, opera lui Dimitrie Cantemir se înscrie în coordonatele umanismului renascentist de nivel european şi reprezintă o deschidere spre ideile filosofiei moderne. Hasdeu îl consideră pe Dimitrie Cantemir cel dintâi istoric al românilor; Blaga îl numește ca fiind „întâiul spirit al nostru de dimensiuni europene” ; Nicolae Iorga remarcă la Cantemir „nesfârșita tinerețe de suflet”, iar George Călinescu îl denumește „Lorenzo de Medici al nostru”. Constantin Noica vede în Cantemir un înaintaș în „cercetarea cuvântului”.
Note și comentarii
[1] Lucrarea Compendiolum Universae Logicies Instituționis (Mic compendiu asupra intregii invățături a Logicii) a fost cunoscută în spațiul cultural românesc la aproape două secole de la elaborare. În anul 1877, cînd Grigore Tocilescu, șeful Secției de filosofie a Societății Academice Române, a descoperit manuscrisul acestei lucrări în Biblioteca Arhivelor Centrale din Moscova ale Ministendui Afacerilor Externe.37Filosoful Tocilescu a copiat cele 88 de “foi” din Compendiolum, afirmând că manuscrisul intitulat Institutio logices „..conţine de la pag. 1-74 textul aceluiaşi mic tratat de logică al lui Cantemir, iar de la pag. 74 până Ia final,se afla tratatul de logică al dascălului său, Ieremia Cacavela, sub titlul Institutio logices ad mentem neotericorum philosophorum, care a rămas necopiat38
Cele 88 de pagini ale Micului Compendiu au o „.. scriere foarte măruntă, frumoasă, 21 rânduri pepagină, de mâna proprie a autorului… Legătura este în pelle cu frumoasese flori aurite. Sunt înfățișate nişte passeri (kokoşi ‘1) şi pe margine manuscriptul este aurit. ….. Manuscriptul este scris cu propria mână a principellli39Or, primele pagini din „Compendiolum sunt dedicate de Cantemir tocmai acestei lumi naturale (naturale lumen)”40
Cuvântul introductiv reprezintă, în esență, o pledoarie pentru logică, cu ajutorul căreia poate fi făcută dihotomia dintre adevăr și fals. Cele două concepte antagonice pot fi „amestecate” doar de diavol((Luci fer).Se începe cu definiţia logicii ca artă instrumentală afilosofiei, deci cu o definiţie de tip clasico-aristotelic, în care este pus accentul pe raportul între concepte, cuvinte şi lucruri,exact în maniera obişnuită a comentatorilor greci ai Organonului aristotelic” (Ibidem, p. 37) logica este instrumentum scientiarum. FacuItăţile gneoseologice ale sufletului suntintelectul, mintea, fantezia şi simţul; ultimelor revenindu-Ie, dinperspectiva ştiinţei, doar sarcina de a le pregăti pe primele.
[2] Hedonism – Concepție etică ce proclamă plăcerea drept binele suprem. Dorința de a obține plăcerea este considerată pricipiul esențial comportamental, ceea ce crează un cult al plăcerii. Tendință exagerată de a căuta plăcerea, ceea ce este o caracteristică a stărilor maniacale.
[3] Ascetism – Concepție religioasă sau morală care ghidează oamenii să ducă un mod de viață extrem de auster, prin restrângerea la maximum a satisfacerii trebuințelor materiale, renunțarea la plăcerile vieții. Această stare comportamentală și de viețuire se mai numește și asceză.
Bibliografie:
Bădărău, Dan, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, Editura Academiei Române, București, 1964
Brucăr, Iosif Logica lui Dimitrie Cantemir
Cantemir, Dimitrie, Opere complete, vol. IV(Divanul), Prefață de Virgil Cândea: Studiu introductiv, comentarii, note, bibliografie și indici de Nicolae Stoicescu, Editura Academiei, București, 1974
Cantemir, Dimitrie, Mic compendiu asupra întregii învățături a logicii, Editura Științifică, București, 1995.
Cantemir, Dimitrie, Opere complete, vol. IV(Divanul…
Cândea, Virgil, Prefata la lucrarealucrăriiDimitrie Cantemir, Opere complete,voI. 1, Bucureşti, Editura Academiei, 1974,
Enescu, George, Dicționar de LOGICĂ, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985
Cizek, Eugen, Seneca, Editura Albatros, Iași, 1972
Daniel, Preafericitul Părinte, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Divanul,dialog critic și creator, Prelegerea cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, din partea Universității Creștine ,,Dimitrie Cantemir” din București (22 martie 2016).
Măciucă, Constantin,Studiu introductivla lucrarea lui Dimitrie Cantemir „Descrierea Moldovei”, Editura Tineretului, București, 1967
Şteflinescu, M.,Filosofia românească, Bucureşti, 1922
Surdu, Alexandru,Studiu introductiv la lucrarea Dimitrie Cantemir, Mic compendiu asupra întregii învațături a Logicii, Editura Științifică, București, 1975
Tocilescu, Grigore, „Precuvântare” în Operele Principelui Demetriu Cantemiru, tom VIII, Bucureşti, 1909,
Dinu, Tudor, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat, Ed. Humanitas, București, 2011,
Simion, Eugen, „Cantemir moralistul”, în Dimitrie Cantemir, volum colectiv, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011.
Note bibliografice
1Constantin Măciucă, Studiu introductivla lucrarea lui Dimitrie CantemirDescrierea Moldovei, Editura Tineretului, București, 1967, pp. 6-7
2 Ibidem
3Dimitrie Cantemir, Opere complete, vol. IV(Divanul), Prefață de Virgil Cândea : Studiu introductiv, comentarii, note, bibliografie și indici de Nicolae Stoicescu, Editura Academiei, București, 1974, p. 10.
4 Eugen Cizek, Seneca, Editura Albatros, Iași, 1972, p. 47.
5 Eugen Cizek, op. cit. p.96, Cf Rene Waltz, Seneque Dialogues, Paris, 1927, vol. IV, p.33.
6 Dimitrie Cantemir, Opere complete(Divanul), Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974, pp. 123-125.
7 Ibidem, pg. 129
8Dimitrie Cantemir,Opere complete IV(Istoria Ieroglifică), Editura Academiei Române, București 1973, p. 101
9Dimitrie Cantemir,The Divan…, p. 39.
10Tudor Dinu, Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat, Editura Humanitas, București, 2011, p. 69.
11Ibidem
12 Ibidem
13Dimitrie Cantemir, Mic compendiu asupra întregii învățături a logicii, Editura Științifică, București, 1995,p. 96
14George Enescu, Dicționar de LOGICĂ, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 45
15Dan Bădărău, Filosofia lui Dimitrie Cantemir, Editura Academiei Române, București, 1964, p. 125,
16Dimitrie Cantemir, Mic compendiu asupra întregii învățături a logicii, Editura Științifică, București, 1995, Cartea a Treia, Tratatul I, Capitolul 1, Despre Silogiesm, p. 132.
17 Ibidem
18Gheorghe Enescu, op. cit. p.45
19Ibidem
20 A se vedea lucrările: Iosif Brucăr, Logica lui Dimitrie Cantemir; Dan Bădărau, Filozofia lui Dimitrie Cantemir, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, 1964
21Dimitrie Cantemir , Mic compendiu…, p.1 51
22Ibidem. p.109
23 Ibidem, p.110
24Academician Eugen Simion „Cantemir moralistul”, în Dimitrie Cantemir, volum colectiv, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp. 15-16,
25Eugen Simion, Ibidem, pp. 26-27,
26Ibidem,pp. 27-28.
27Dimitrie Cantemir, op. cit. p. 54
28Ibidem
29Ibidem
30Ibidem,p.35
31A se vedea „Dialog critic și creator, Divanul”, Prelegerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa, din partea Universității Creștine ,,Dimitrie Cantemir” din București (22 martie 2016)
32Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 157
33Ibidem
34Ibidem
35 Dimitrie Cantemir, op. cit., p. 10
36Ibidem, p. 15
37A se vedea: Virgil Cândea. Prefata ediliei lucrării Dimitrie Cantemir, Opere complete,voI. 1, Bucureşti, Editura Academiei, 1974, p.6-7; Alexandru Surdu,Studiu introductiv la lucrarea Dimitrie Cantemir,Mic compendiu asupra întregii învațături a Logicii, Editura Științifică, București, 1975, p.9-83
38Tocilescu, Grigore „Precuvântare” în Operele Principelui Demetriu Cantemiru, tom VIII, Bucureşti, 1990 1 , p. VII. P.10
39Ibidem, p.11
40 A se vedea M. Şteflinescu, Filosofia românească, Bucureşti, 1922, p: 10.
MN: Alte scrieri extrem de bine documentate, sub semnătura domnului G-ral Bg (r) Mihail Țăpârlea, publicate de Mangalia News, puteți citi AICI.
Mangalia News, 30.12.2021.
