Guvernul Ciucă a fost votat cu o largă majoritate: 318 voturi. România are, după două luni de criză politică, un guvern majoritar. Un pas necesar pentru stabilitatea politică și administrativă a țării.
Coaliția PNL-PSD-UDMR are șansa de a aduce această stabilite până în 2024 prin guvernul Ciucă, până în mai 2023, apoi prin rotația guvernamentală, până la alegerile la termen. Modelul a funcționat și în alte țări. Politic, însă, lucrurile sunt mult mai nuanțate pentru fiecare partid din coaliție, deoarece fiecare are un electorat propriu, care percepe diferit evoluția partidului pe care îl votează. Iar partidele au deja ca obiectiv câștigarea alegerilor din 2024.
I. PNL – o victorie à la Pyrus!
“Încă o victorie ca asta și suntem terminați!”
Din relatările lui Plutarh, cunoaștem cu toții această expresie a lui Pyrus din Epir, care i-a învins pe romani în 279 î.Ch., suferind el însuși pierderi militare uriașe.
În zilele noastre, după fix 2300 de ani, pe scena politică românească, PNL a reeditat, din păcate, antica victorie pirică. PNL a rămas la guvernare, a păstrat postul de prim-ministru, dar este profund fragmentat decizional și electoral. Ca vechi liberal, constat cu amărăciune, că un partid, care – de la Brătieni încoace – a clădit România modernă, a rezistat în ilegalitate pe vremea comunismului și a dus stindardul dreptei românești, după ’89, a reușit să-și facă singur ceea ce niciun adversar politic n-ar fi reușit.
După 6 luni, în care bătălia pentru Congres a dezbinat partidul și a consumat energii uriașe, în care s-a pierdut prin moțiune de cenzură guvernul, s-au înnodat și deznodat ițele negocierilor pentru o nouă guvernare, a venit și deznodământul. PNL, chiar dacă dă primul-ministru, devine secundar ca importanță a portofoliilor, are o conducere contestată din interior, este fragmentat și a pierdut semnificativ procente electorale – un preț uriaș pentru un câștig deloc pe măsură.
II. Dezbinarea PNL în fața alianței cu PSD
Biroul Politic Național al PNL votase zilele trecute susținerea noului guvern PNL-PSD-UDMR, cu 29 de voturi din 63 (sub 50% din membrii BPN). 17 lideri de mari filiale județene, printre care Bolojan, Motreanu, Boc și Tișe, au refuzat să participe la acea ședință. Orban, după ce fusese deja propus de BPN pentru excludere, împreună cu un grup de 17 parlamentari au demisionat din partid, după vot.
Motreanu a cerut demisia lui Cîțu, iar Gorghiu și Sighiartău, care l-au susținut activ la Congres, au cerut și ei această demisie. Cozma, Ciucu, Thruma, Cherecheș și alți lideri au denunțat alianța cu PSD și au contestat lista de miniștri ai PNL. Inclusiv Cîțu a afirmat că a făcut “ce a vrut PSD” cedând postul de prim-ministru, care se cuvenea, de drept, președintelui partidului. Chiar și liderii de organizații județene, care au votat alianța cu PSD, au început să explice ulterior, prin comunicate, că au luat această decizie cu inima grea. Se pare că niciunul dintre liderii PNL nu vrea să își asume cu adevărat decizia de a intra în această alianță, iar electoratul liberal nu o girează.
III. PSD – marele câștigător al alianței
Să ne înțelegem: în condițiile politice create de pierderea fostei majorități, oricum nu se contura nicio alternativă de formare a unui guvern fără sprijinul PSD. Coaliția PNL-USR-UDMR a ajuns în situația unei familii care, după ce a făcut mizerie prin toate camerele, și-a dat foc la casă, în loc să pună mâna să facă curat. Însă, după acest epic incendiu, electoratul liberal, care a votat PNL, ca să “scape țara de PSD”, se uită confuz și dezamăgit la cele întâmplate. Rămâne de remarcat, în acest context, modul în care PSD a știut să își joace cartea, să negocieze întrarea la guvernare și să o explice coerent propriului electorat.
PSD a dat dovadă de abilitate politică și a pus la bătaie experiența unor politicieni orientați, în fața unora dezbinați la negocieri.
Într-un moment în care, personal, nu aș fi crezut că își va asuma guvernarea, așteptând la colț erodarea dreptei, PSD a intrat în guvern pe cai mari, impunându-și multe măsuri programatice și preluând cele mai vizibile ministere. Astăzi, PSD are, conform sondajelor, un procent electoral dublu față de PNL, un electoratul tradițional fidel și este mult mai puțin, spre deloc, contestat din interior. Dacă va reuși să-și îndeplinească punctele din program, PSD se va consolida pentru anul electoral 2024, fiind adevăratul câștigător al acestei coaliții.
IV. Nevoia de reformă în PNL
Între timp PNL este fragmentat și se pregătește să fie aspru sancționat în 2024 (la fel ca după alianța USL, în 2016), de către electoratul liberal, mult mai pretențios la alianțe și la onorarea promisiunilor din campanie. Cu o opoziție formată din USR – care revendică reformiștii din zona urbană, un AUR – care revendică conservatorii și ultra-conservatorii din zona general sau mediu instruită și un partid al lui Orban – care va coagula o bună parte din liberalii tradiționali, PNL va găsi cu greu un bazin electoral care să-i asigure un procent consistent în 2024.
O prestație bună a miniștrilor PNL mai poate recupera ceva electorat, dar singura șansă reală de reconstrucție profundă a PNL stă în democratizarea partidului, în modificarea statutului actual și revenirea la alegerea individuală a liderilor din birourile politice.
PNL a crescut și s-a consolidat ca partid stindard al dreptei, ca partid doctrinar. Votul unor “moțiuni” prin care se alege “un președinte cu echipa lui”, mută bătălia internă de pe “valoarea individuală” a unui lider pe afilierea la “grupuri de interes”. Astfel se izolează și se înlătură total din decizie toți cei care au alt punct de vedere decât conducerea vremelnic aleasă, iar echipele care câștigă exprimă doar voința unei facțiuni din partid.
Acest mod de alegeri interne duce periodic la slăbirea partidului, la pierderea de lideri valoroși, fragmentează activul de partid și implicit scade bazinul electoral liberal.
Rămâne de văzut dacă PNL a înțeles ce se întâmplă și are puterea să se deschidă spre democratizare, să se reformeze și să redevină un partid doctrinar, pentru a convinge electoratul liberal. Sau, dacă instinctul de conservare a facțiunilor câștigătoare va fi mai puternic, aceasta ducând spre un procent electoral nesemnificativ ca să mai conteze, în 2024, ca mare partid de dreapta, pe scena politică românească.
V. Nevoia de stabilitate guvernamentală până în 2024
În ceea ce privește România, in corpore, îmi doresc să aibă stabilitate odată cu această mega alianță de guvernare, iar guvernul Ciucă să fie funcțional și eficient. O stabilitate politică și instituțională este vitală, după ani de zile de bătălii, în care guvernele și miniștrii s-au schimbat mai des ca starea vremii. Pentru aceasta e nevoie de o atitudine politică matură, fără atacuri dure între partidele din alianță, fără implicare politică excesivă în gestionarea programului de guvernare ce i-a fost livrat guvernului Ciucă, a ministerelor și instituțiilor guvernamentale. Pentru ca alianța de guvernare să reziste până în 2024, e vitală o coabitare nebelicoasă, instaurarea sa să asigure stabilitate guvernamentală și instituțională, iar “rotația” guvernului să treacă pașnic la termenul din mai 2023, nu cu noi scandaluri privind renegocierea de portofolii și funcții.
Până în anul electoral 2024, absorbția fondurilor europene, implementarea PNRR, marile proiecte de infrastructură, ameliorarea crizei sanitare și creșterea nivelului de trai al populației ar trebui să țină agenda politicienilor. Dacă fiecare ministru își va face treaba onest, iar calculul electoral se va axa pe convingerea electoratului prin realizarea de proiecte, nu pe vânarea greșelilor celorlați parteneri, România are o șansă bună de reabilitare, până în 2024.
Dumnezeu să apere România!
Mangalia News, 27.11.2021.
