SNR RUMN a participat cu un stand dedicat prezentării proiectului Black Sea CONNECT, la AstroFest 2021, organizat în Parcul Crângași din București

0
738

În perioada 23-24 iulie 2021, delegația Secretariatului Național Român al Rețelei Universităților de la Marea Neagră (SNR RUMN) a participat la evenimentul AstroFest 2021 desfășurat în Parcul Crângași din București.

SNR RUMN a organizat un stand dedicat prezentării proiectului Black Sea CONNECT – Coordination of marine and maritime research and innovation in the Black Sea, finanţat prin Programul-cadru pentru cercetare şi inovare al Uniunii Europene – Orizont 2020. Delegația SNR RUMN a inclus următoarele persoane: Andreea-Iuliana Presură, Larisa-Ana Pospai și Cosmin Tacciu.

În acest context, au fost prezentate: aplicația ”Diving in Blue”, care a strârnit mai ales interesul vizitatorilor tineri, precum și platformele http://bluegrowth.bsun.org/ și https://bluejoy.bsun.org/.

În cursul zilei de sâmbătă, 24 iulie 2021, domnul Prof. Univ. Dr. Eden Mamut, Secretar General al Rețelei Universităților de la Marea Neagră, a susținut o prelegere, cu titlul: ”Stelele, vânturile, valurile, noi și marea”. În cadrul prezentării, domnul Prof. Mamut a subliniat importanța implementării Agendei Strategice de Inovare și Cercetare la Marea Neagră, menționând cei patru piloni pe care se sprjină inițiativa: gestionarea provocărilor fundamentale în domeniul cercetării științifice în problematica Mării Negre și bazinului hidrografic al acesteia; dezvoltarea de produse, soluţii şi abordări antreprenoriale pentru promovarea „creşterii albastre”; construirea de infrastructuri-cheie în domeniul cercetării și educaţiei şi dezvoltarea de capacități prin educație, informare și sensibilizare a categoriilor largi de populație de la copii și simpli cetățeni până la politicieni și factori de decizie. De asemenea, au fost prezentate și activitățile legate de implementarea Strategiei Naționale a României pentru Dezvoltare Durabilă până în 2030 cu referire la protejarea mediului marin.
În încheierea prezentării, domnul profesor Eden Mamut a invitat copiii participanți la eveniment, la standul RUMN, pentru a trăi experiența virtuală a scufundărilor în apele Mării Negre, cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală, care au fost ulterior dăruiți celor ce s-au arătat interesați.

Prezența la târg a atras o vizibilitate sporită asupra obiectivelor proiectului Black Sea CONNECT, datorită numărului mare de vizitatori, precum și a expunerii mediatice.


Mangalia News, 27.07.2021.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply