Ada-Kaleh – Un loc din Paradis…
În fiecare an, în dimineața zilei de 6 mai, sărbătoream “Hidrelezul”! Dimineața, cu noaptea în cap, mă trezeau ai mei, ca să merg la Dunăre. Vorbeam și cu celelalte fete de prin vecini ne adunam in grup și mergem la debarcader, ca să ne spălăm pe față cu apă” neîncepută”. Nu zaboveam prea mult, pentru că trebuia să ne întoarcem acasă fiecare. Mamele ne legau pe încheietura mâinii o ață roșie. Cu mândrie o purtam cam o lună. În casă se făceau pregătiri pentru această sărbătoare, care ar fi echivalentul Dragobetelui. Bunica făcea plăcinte cu dragavei (ștevie), puco cu brânză. Bunicul, când trecea Dunărea, mergea în pădure și aducea cu sacul ștevie pentru plăcinte, ”dragavi pitesi”, “borani” cu rântaș și iaurt, mâncare de ștevie cu miel, ștevie cu orez și iaurt, “fincan boregi”. După amiază, tinerii în grupuri, treceau Dunărea și făceau chefuri la muntele Alionului, făcând foc, cântând…
Fetele strângeau flori și chiar își făceau coronițe. Îndrăgostiții se retrăgeau în luminișuri, ca să se iubească. Cei care rămâneau să petreacă pe insulă, erau și ei strânși în grupuri pe la case și sărbătoreau cu mici, cu prăjituri și diferite plăcinte… Când se întuneca, începeau bărcile să apară, cu tinerii petrecăreți și gălăgioși. La noi acasă, tata punea muzica turcească la difuzor, de se auzea până in centru. Curtea fiind cu garduri de cărămidă de 2 m, nimeni de afară nu putea vedea ce se întâmplă în curtea noastră. Se punea o masă mare cu bunătăți și băuturi. Tata, în capul mesei, întreținea atmosfera cu bunicul (Ali Hairi) și prietenii, făcând ca toți sa râdă de anecdotele lui. Mai luau câte o gură de țuică, urmată de un “mizilik”. Și așa se crea o atmosferă de nedescris, în casa noastră!
Mahinur Hairi Apostol, mai 2021.
Mangalia News, 11.05.2021.
