Banii din Măsura 2 încep să ajungă la firme, odată cu publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial

0
740

Banii din Măsura 2 încep să ajungă la firme, odată cu publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial.

Publicarea Bugetului 2021 în Monitorul Oficial pornește plățile pentru contractele de ajutor de stat din Măsura 2 – Capital de lucru.

Vor fi disponibili imediat aproximativ 150 milioane de euro. Este important să știți că procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce banii ajung la bănci, iar ele pot începe plățile către beneficiari.

De ce durează

Banii trebuie să parcurgă un circuit legal până la beneficiar. Ministerul Economiei Antreprenoriatului și Turismului îi primește de la Trezoreria statului. Apoi îi înaintează agenției teritoriale, care, la rândul ei. îi trimite la bancă. Simultan, pentru operativitate, se trimite contractul aprobat, pentru semnare, la beneficiar.

După obținerea semnăturii beneficiarului, plata se face imediat. În cazul în care sistemul merge fără defecțiuni, se pot face până la 1.000 de plăți pe zi.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Ordinea plăților se va face în ordinea numerelor de identificare în Registrul Unic Electronic (număr RUE). Adică în ordinea în care s-au înscris potențialii beneficiari.

În cadrul Măsurii 2, sunt total de plată 650 de milioane de euro.

Încă 500 de milioane de euro

Ministerul Economiei va propune în timp foarte scurt timp o Ordonanță de Urgență care să grăbească plățile, fondurile pentru această măsură fiind acum alimentate din două surse, POC și React EU, iar deblocarea restului de finanțare e îngreunată.

Situatie granturi la data de 05.03.2021, ora 11.30
Masura 1 – Microgranturi numar suma totala
Solicitari transmise   29.250          283.110.750
Solicitari neprocesate            –                             –
Solicitari procesate   29.250          283.110.750
din care
In curs de clarificare           21                  203.259
Respinse     9.648            93.382.992
Admise   19.581          189.524.499
Contracte semnate   17.292          167.369.268
Solicitari platite   17.141          165.907.739
Masura 2 – Granturi pt capital de lucru numar suma totala
Solicitari transmise   22.226       5.246.397.727
Solicitari neprocesate     2.740          413.905.013
Solicitari procesate   19.486       4.832.492.714
din care
In curs de clarificare           91            48.955.676
Respinse     2.703          486.367.248
Admise   16.692       4.297.169.790
Contracte semnate     3.171       1.098.745.204
Solicitari platite     3.047       1.109.933.518
Masura 3 – Granturi pt investitii numar suma totala
Total solicitari transmise   27.736    15.889.215.181


Mangalia News, 09.03.2021.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply