ZIUA CULTURII NAȚIONALE, LA TEATRUL DE STAT CONSTANŢA – Evenimente în colaborare cu Primăria Constanța

0
737

ZIUA CULTURII NAȚIONALE, LA TEATRUL DE STAT CONSTANŢA

– Evenimente în colaborare cu Primăria Constanța –

Vineri, 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, la ora 19:00, Teatrul de Stat Constanța va difuza online, pe pagina de Facebook, un proiect video-teatral, intitulat „Peninsula misterioasă”, dedicat memoriei regretatei Doina Păuleanu, marcantă personalitate a Constanței, critic și istoric de artă și director al Muzeului de Artă din Constanța.

Proiectul este realizat de Teatrul de Stat Constanța, în colaborare cu Primăria Constanța și cu sprijinul Radio Sky și Dobrogea TV. Actorii care participă la acest proiect sunt Florina Stănculeț, Mirela Pană, Dan Cojocaru și Andrei Cantaragiu.

Prin vocile lor, vom aduce în fața publicului constănțean câteva fragmente din ultima carte[i] a Doinei Păuleanu, dedicată orașului pe care l-a iubit. Cu acribie și cu tenacitate, fermecată fiind de istoria și de patrimoniul cultural al Constanței, ea a cercetat trecutul și ne-a pus la dispoziție mijlocul de acces la informații necunoscute sau ignorate, care nu fac decât să ne sporească atașamentul față de orașul în care trăim.

De asemenea, mâine vom lansa evenimentul „CULtură vs. COOLtură”, un concurs de dezbateri ce se va desfășura în perioada 15 – 24 ianuarie 2020, de la Ziua Culturii Naționale până la Ziua Unirii Principatelor, organizat de Teatrul de Stat Constanța, Constanța – Capitala Tineretului din România 2021-2022 și Federația Organizațiilor Nonguvernamentale de Tineret din Constanța, în parteneriat cu Primăria Constanța. Opt echipe de liceeni din Constanța vor dezbate, în sistemul competitiv uzual de debate, teme legate de patrimoniul cultural românesc. Finala va fi transmisă în livestream.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

La ora 20:00, vom difuza pe pagina de Facebook a TSC spectacolul „Niște năroji”, o dramatizare de Iulian Enache după volumul lui Marin Sorescu, „La Lilieci”.

Tot pentru a marca ziua nașterii celui mai mare și emblematic poet român, care, din 2010, a devenit Ziua Culturii Naționale, fațada Teatrului de Stat Constanța va fi luminată festiv în seara de 15 Ianuarie, acțiune prin care TSC se alătură proiectului „Flacăra Culturii” derulat, cu această ocazie, de Ministerul Culturii.

Vă așteptăm să ne fiți mereu aproape pentru cultura națională!


[i] Doina Păuleanu, „Peninsula misterioasă. Incursiune în istoriile Constanței”, Editura Monitorul Oficial, București, 2019.


Mangalia News, 15.01.2021.


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply