Trenul fusese ticsit, înghițind în vagoanele sale cam tot atâția pasageri câți locuitori avea o comună mai răsărită.
Rămăseseră pe peronul gării, „pardosit” din belșug cu tot soiul de ambalaje, destui gură cască, atât dintre cei care îi conduseseră pe călători la vagoane, cu ochii în lacrimi, de parcă garnitura îi căra direct către Auschwitz, cu privirea pierdută în zare, în direcția trenului care dispăruse deja din raza lor vizuală, cât și dintr-o mulțime de „peroniști”, care așteptau liniștiți alte trenuri în care să se îmbarce spre a ajunge în locuri diverse, majoritatea în interes personal, câțiva în interes de serviciu și foarte puțini „de plăcere” – câtă plăcere poți avea să mergi într-un tren românesc.
Tabloul era completat de: cerșetori, hoți de bagaje și din buzunare, câini vagabonzi, tarabe cu diverse produse autohtone, „artizanale”, mărfuri cu iz oriental, pe riscul celor care aveau curajul să le încerce; bețivi, înveliți cu ziare, dormind fără vise pe bănci și vânzători de „cuverturi de bețivi”, sau de ambalaje fără pretenții, adică de ziare mustind de știri de „senzație”, pline de atâtea minciuni sfruntate încât aproape că îți venea să le crezi.
O lume foarte pestriță și gălăgioasă, un adevărat Babilon din care doar polițiștii de gară lipseau.
Călătorii abia suiți în vagoanele „de Dolj” nu mai pridideau să se ocupe de aranjatul bagajelor, îndesând în spații insuficiente – ca să nu le cadă în cap – sacoșe de rafie, geamantane, trolere și pungi de plastic „de–un leu”.
Odată puse toate la locul lor, în afara câtorva călători îmbrăcați în salopete și chiar „haine civile”, suficient de jegoase pentru a nu mai fi posibil să se murdărească în vreun chip, toți ceilalți, cu cârpe, șervețele și chiar „natur”, cu podul palmei, ștergeau cu înverșunare canapelele de vinilin care fuseseră, probabil, cândva, de culoare grena, dar acum păreau aduse direct din mina Petrila.
Geamurile, care nu erau cu totul înțepenite, fuseseră coborâte, în speranța că se va putea aerisi compartimentul, care duhnea a transpirație, abur de alcool, usturoi, ceapă și gaze de luptă. Nimeni nu se plângea, oamenii fiind, cei optimiști fericiți, cei pesimiști mulțumiți că trenul „lor” circula și că nu fusese tras pe dreapta din cauza grevelor. Asta le-ar mai fi lipsit.
Bine că nu le lipsea timpul – că dacă „le expirase” oricum nu avea importanță… era clar că, până la urmă, vor ajunge la destinație, cu sau fără întârziere, dar ce mai conta și nici acum nu contează căci, hai să fim serioși, când CFR–ul (cum o știe oricine, e varianta scurtă a Căilor Ferate Române) s–a lăudat vreodată cu vreo realizare în materie de punctualitate?
Când s–a pomenit de vreo garnitură de tren, mai veche sau mai nouă, că a plecat și/sau a sosit la timp?! Niciodată!
De regulă, trenurile românești circulă cum vor ele și, mai ales, după un „program”, certamente, aleatoriu, care lasă loc unor speculații temporale și, de ce nu, poate să permită interpretarea logică a „teoriei relativității”, unde orele de întârziere sunt adesea invers proporționale cu distanța parcursă de tren…
Că vine de la Mangalia, ori de la Cluj, sau – Doamne ferește! – din Moldova, dacă ai capul pe umeri și știi cum merg treburile, trebuie să te aștepți la ore bune de întârziere. Ei le numesc minute, deși totul e „rotunjit” și n–ai să citești că are 125 de minute întârziere, ci, simplu, fără „fracții”, 120 de minute! Așa apare pe tabela de „Sosiri”, uneori și la „Plecări”.
„Trenul cutare… întârzie 120 de minute”, „Acceleratu’ W întârzie 240 de minute”, sau „Personalul X, 360 de minute.”
După cum îți este norocul și de cât de pură ți–a rămas la botez apa în scăldătoare.
Mă rog, „scuze” – se citește „pretexte” – întotdeauna există explicația: “Timpul e de vină!”. Timpul, nu timpurile!
Din cauza inevitabilelor fenomene fizice, independente de voința și bunăvoința CFR–ului, dacă este prea cald, ori prea frig, șinele suferă contractări, dilatări, după cum își manifestă prezența gerul sau arșița. Și, de fapt și de drept, ce vrea cu adevărat călătorul?
Să ajungă la destinație teafăr, zdravăn la cap și la trup, măcar pe cât a fost la plecare.
Poți să întârzii nu 120 sau 240 de minute, ci chiar și 420 de minute, că tot e de preferat situației, destul de probabile, să zboare trenul de pe șine, pe câmpuri cu holde în pârg, ori troiene cât casa, sau prăpăstii adânci.
Da, este posibilă și varianta să vă îndreptați cu pași repejori într–o altă direcție – unde e de preferat să ajungeți cât mai târziu – acolo unde nu este nici durere, nici întristare, nici suspin… și nici alte comentarii, pentru că acolo totul este alb… veșnic!
Varianta aia cu „căldură de căldură” este predestinată doar celor răi, așa cum sunt toți cei ce ne sunt dușmani, ori doar antipatici și nu cred că la ei s–a gândit CFR–ul când și–a propus să ne (de)servească.
Alexandru contempla tabloul mirific al toamnei prin fereastra trenului al cărui geam era atât de prăfuit, unsuros și cam peste tot zgâriat, de parcă trecuse printr–o furtună de nisip sahariană.
Dar nu era vorba, de fapt, decât de urmele contactului în plină viteză a „acceleratului” cu diverse obiecte aruncate, în timp, pe alte ferestre de mulți călători; ambalajele unsuroase, borcanele cu murături și cutiile de bere ocupând primele trei locuri într–un top al nesimțirii.
Geamul, susceptibil a se dezmembra în orice moment în zeci, în sute de cioburi spre ghinionul lui Alexandru, care tocmai făcuse o mică pauză de lectură, probabil era pe primul loc, cu sinceritate putându–se declara că era mai degrabă împuțit decât murdar. (fragment roman Lucian Ciuchiță).
MN: Lucian Ciuchiță este poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român. S-a născut la 10.02.1969, în Râmnicu-Vâlcea, jud. Vâlcea; tatăl său, Apostol Ciuchiță, ofițer de carieră, iar mama, Lucia Ciuchiță (născută Scarlat), era educatoare. A fost elev al Scolii Generale Nr. 2 și a absolvit Liceul Energetic din Rm. Vâlcea, in 1987. Este absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE Bucuresti (1988-1993). In 1999, obține doctoratul in Cibernetică și Statistică, la ASE Bucuresti.
A lucrat in Televiziunea Română, in perioada 1990-2002, ca reporter special, redactor și realizator de emisiuni. A inceput activitatea jurnalistică cu prima emisiune studențească „Gaudeamus”, imediat după revolutia din ’89, fiind unul dintre studenții revoluționari care au participat la evenimente. In iunie 1990 este angajat redactor la redacția de știri a TVR. După realizarea a două filme documentare, este primit in Uniunea Cineaștilor din România, iar în mai 1991, în Asociatia Dramaturgilor de Film.
A realizat peste 1000 de reportaje și sute de emisiuni, cele mai cunoscute fiind: „Lege și fărădelege”, „Transfocator”, „Actualități”, „Poliția in acțiune”, „Bună dimineața”, precum și rubrici în cadrul altor emisiuni de cultură și artă.
A fost profesor universitar și a predat Statistica și Modelare Economica la ASE, Universitatea Româno-Americană și Universitatea N.Titulescu. De asemenea, a predat Economie la Academia de Poliție. In momentul de față este cercetător stiințific asociat la Academia Română.
Ca scriitor, debutează in 1996, cu volumul de poezii „Oameni si țărmuri”, cu prefața de Marin Sorescu. Este discipolul maestrului Marin Sorescu, cu care a avut o frumoasă colaborare, in ultimii ani de viață ai regretatului scriitor. Au urmat alte două volume de poezii, „Căutătorul de zimbri” și „Florile binelui”, iar primul roman, „Comisarul Caron-Dispariția”, a fost publicat in 2005. In perioada 1997-2006 a publicat mai multe cărți economice și o analiză a fenomenului terorist contemporan.
A scris trei scenarii de film de lung metraj și a realizat trei filme documentare. Până in momentul de față, a publicat 30 de cărți, atât volume de poezie cât și romane, nuvele, eseuri. Cele douăsprezece romane se găsesc în toate librăriile din România și se bucură de aprecierea cititorilor.
Iată o listă cu acestea: Insula Purgatoriului (roman distopic); Copoiul din Cardiff (roman polițist-filozofic), Taifun in adancuri (thriller), Gemenii lui Bormann (roman istoric), Celeste-Planeta Purgatoriului (SF, fantasy), un volum de eseuri filozofice intitulat “Monada Ratiunii”, romanul pamflet “Deșertul fluturilor albi”, Submarinul teroriștilor (roman de spionaj) si romanul semi-autobiografic, “250 de kilometri si un secol de amintiri”, “Pasărea de Foc a tinereții” (roman), “Plutonul nătăfleților si alte povestiri”…, “Cercul Negru”.
In 25 iunie 2019, a fost lansat romanul “Cuțitele rosii”, la Muzeul Național al Literaturii Române. Romanul “L’ile du purgatoire”, lansat la Salon du Livre-Paris in data de 17 martie 2019, se bucură de recunoaștere internațională, fiind promovat in țările francofone. Romanul amintit a fost lansat și la Salon du Livre de Montreal 20-25 noiembrie, 2019… De fapt, o dublă lansare, doarece cel mai recent roman, „Ce caută povestea mea în filmul lor”, a fost lansat in data de 24 noiembrie 2019, la Târgul Gaudeamus.
Lucian Ciuchiță este cunoscut internațional și pentru procesul de plagiat pe care îl are cu 5 case de producție de la Hollywood, care au realizat filmul Escape Plan, cu Arnold Schwarzenegger și Sylvester Stallone in rolurile principale. Producatorii filmului au folosit scenariul lui Lucian Ciuchiță, dar au uitat să-l treacă pe generic și, desigur, să-i plătească drepturile cuvenite. Un proces inechitabil care durează de sase ani și acum se află pe rol la Curtea de Apel București.
MN: Poet, romancier, dramaturg, eseist si scenarist român redutabil, Lucian Ciuchiță este prezent și în paginile cotidianului online Mangalia News.
Mangalia News, 20.08.2020.
