Limanu: Peste 1 milion de euro investiți în reabilitarea și dotarea Căminului Cultural

0
1269

Investitii noi în comuna Limanu.

Peste 1 milion de euro –  investiți în reabilitarea și dotarea Căminului Cultural din localitatea Limanu. Proiectul de reabilitare a fost gândit și elaborat de echipa administrației locale, iar astazi conducerea  Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a semnat finanțarea lucrărilor prin Compania Națională de Investiții. Este o investiție ambițioasă, care are ca termen de finalizare 17 luni de la semnarea contractului.

“Am lucrat la acest proiect aproximativ 2 ani. Pentru a obține finanțare nerambursabilă, este necesar să îndeplinești nenumărate proceduri și etape care necesită timp. Dupa reușita reprezentată de reabilitarea cu fonduri europene a Căminului Cultural din localitatea 2 Mai, lucrare care este aproape de finalizare, am luptat și, iată, am reușit să atragem încă un milion de euro, pentru a reabilita și a dota și Căminul Cultural din localitatea Limanu. Cred că suntem o administrație locală model, pentru că am accesat toate sursele posibile de finanțare nerambursabilă. Sunt mândru pentru că am reușit să îmi respect toate promisiunile pe care le-am făcut oamenilor, în urmă cu patru ani. Am demonstrat că, dacă există voință, SE POATE! Și știu că se poate și mai mult”, declară Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu.

Co-finanțarea asigurată de Primăria Limanu se ridică la 77.000 euro, bani asigurați din bugetul local. Practic, se vor executa lucrări pe o suprafață totală de aproximativ 900 de mp, regimul de înalțime fiind parter și etaj.

“Este un succes al administrației locale care demonstrează ca eforturile unei echipe competitive se concretizează în investiții reale, în beneficiul întregii comunități. Potrivit documentației, patru luni din cele 17 vor fi alocate proiectării Căminului, restul de 13 fiind necesare pentru construcție și dotare. La final, Căminul Cultural din Limanu va fi utilat și dotat modern, iar viața culturală a comunei va putea fi reluată cu spectacole și evenimente artistice. Pentru comunitatea noastră,reabilitarea acestui cămin cultural era o prioritate”, mai spune Daniel Gheorghe Georgescu.

Valoarea totală a investitiei este de 1.082.472 euro, cu TVA inclus.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

MN: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei:
#MLPDA a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea căminului cultural din localitatea #Limanu (jud. Constanța).
Valorea totală a proiectului este de 5.227.800,16 lei, iar obiectivul este inclus în Subprogramul ”Așezăminte Culturale” din Programul național de construcții de interes public sau social (#PNCIPS), coordonat de Compania Națională de Investiții.


Mangalia News, 28.07.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply