LIMBA ROMÂNĂ ÎN MASS-MEDIA. Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România, printr-un Comunicat oficial, își exprimă „profunda îngrijorare față de degradarea continuă a limbii române folosite în spațiul public, ca și a nivelului cultural general, în special din partea celor care, prin rolul lor social, sunt luați drept exemple de către categorii largi de cetățeni”.
Se face precizarea că „limba română nu este un simplu instrument de comunicare. Ea este o componentă esențială a identității și un liant al unității naționale”. Ienăchiță Văcărescu echivala cultivarea limbii române cu patriotismul. „Limba este instrumentul gândirii. Cine vorbește și scrie incorect, este puțin probabil să gândească bine”. Aceasta dovedește absența culturii corespunzătoare, lipsa pregătirii și competenței.
Cei care sunt vizați în primul rând de degradarea limbii române în spațiul public sunt politicienii, oamenii de media, „vedete” ale divertismentului și alte categorii de persoane cu apariții publice frecvente. Degradarea limbii române este însoțită și de o prăbușire a nivelului cultural general.
Emisiunile culturale aproape că au dispărut din programele de radio și televiziune, iar nivelul cultural al celorlalte emisiuni e foarte scăzut. În loc să cultive valorile, să ofere repere și modele, viața publică românească oferă contra-exemple, dăunătoare moral și intelectual.
Uniunea Scriitorilor din România își exprimă îngrijorarea față de asemenea stare de lucruri și trage un semnal de alarmă opiniei publice de a reacționa și de a da dovadă de responsabilitate în corectarea acestor disfuncționalități.
Limba este componenta fundamentală a spiritualității unui neam. Ea e „măsurariul civilizațiunii unui popor”, cum spunea Eminescu., și „întâiul mare poem” al său, cum o definea Blaga.
„A vorbi despre limba română este ca o duminică”, spunea Nichita Stănescu. Și tot el adaugă: ”Limba română este patria mea”.
Această „țară miraculoasă” este păstrătoarea unui inestimabil tezaur de frumuseți, suprema noastră mărturie în eternitate. Identitatea limbă-neam este veche în istorie și aceasta se vede din însăși semnificația pe care cuvântul o avea mai demult. Cu acest sens îl folosește și Eminescu în Scrisoarea III „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă”.
„Limba noastră-i o comoară”, zicea, de asemenea, Alexe Mateevici în cunoscuta-i poezie. Într-adevăr, ea vine din adâncuri de istorie și este expresia sufletului nostru național, a modului nostru de a gândi și a simți, de a fi în lume. Limba este, în același timp, însăși istoria noastră, cu trecutul și prezentul ei, cu generațiile succesive care au lăsat în memoria vie a neamului sau în cronici și hrisoave, în opere literare mărturia existenței noastre milenare pe aceste meleaguri și aspirațiile și idealurile unui întreg popor.
Limba noastră este un dar neprețuit făcut de înaintași. Întru șlefuirea și desăvârșirea ei au lucrat de-a lungul veacurilor milioanele de anonimi, oameni simpli care au creat acea capodoperă nepieritoare, Miorița, expresie genială a spiritualității românești, dar și marii scriitori, „executori” inspirați ai legământului testamentar al Văcărescului.
Marii maeștri ai scrisului românesc – de la Eminescu, Creangă, Caragiale, la Sadoveanu, Arghezi, Blaga – au înțeles că poporul este marele făuritor al limbii, geniul ei, și că prima lor datorie este aceea de a cultiva această limbă, de a-i da strălucirea nepieritoare, prin opere literare reprezentative, care să dea seamă umanității de fizionomia noastră morală și filozofică.
Nouă, tuturor, ne revine, deci, o misiune de o mare noblețe patriotică, aceea de a duce mai departe făclia limbii române, de a o cultiva și îmbogăți, de a o apăra de orice fel de denaturări, păstrându-i spiritul viu, popular, autenticitatea și frumusețea fără seamăn.
Nu vom obosi niciodată să aducem un cald elogiu limbii române, să-i evidențiem marile virtuți, dar și să punem un diagnostic în cazul unor boli de care trebuie s-o vindecăm.
„Creşterea limbii româneşti / Şi-a patriei cinstire” devin pentru noi însemnele unor sublime permanențe, adică dovezi ale lui a fi în istorie și în eternitate.
Marii scriitori români din toate epocile au exprimat opinii memorabile despre limba română. Vasile Alecsandri spunea: ”Limba este tezaurul cel mai prețios pe care-l moștenesc copiii de la părinți, depozitul cel mai sacru lăsat de generațiile trecute și care merită să fie păstrat cu sfințenie de generațiile ce-l primesc. Ea este cartea de noblețe, testamentul de naționalitate al unui neam”.
[ … ]
S-au scris nenumărate poeme închinate limbii române, începând cu acea superbă „Limba noastră-i o comoară” de Alexe Mateevici, continuând cu celebra poezie a lui Ienăchiță Văcărescu: ”Urmașilor mei Văcărești / Las vouă moștenire / Creșterea limbii românești / Și-a patriei cinstire” și cu atâtea alte poezii cuprinse în diverse antologii. De menționat și cunoscuta poezie Limba românească de George Sion, în care, printre altele, el spune: „Mult e dulce și frumoasă / Limba ce-o vorbim, / Altă limbă-armonioasă / Ca ea nu găsim”. El ne îndeamnă să cultivăm limba română și ne invită cu sinceritate: ”Vorbiți, scrieți românește, / Pentru Dumnezeu!”.
Nu întâmplător, Legea din 2013 a decretat ziua de 31 august Ziua Limbii Române, ca o dovadă oficială de prețuire a limbii române.
Din păcate, după 1989, odată cu libertatea de exprimare, au apărut în spațiul public românesc, în presa scrisă, la radio și la televiziune, numeroase denaturări ale limbii, abateri de la normele gramaticale, un vocabular sărac sau umflat, grandilocvent, cosmopolit sau vulgar, uneori chiar pornografic. Unii înțeleg libertatea presei prin posibilitatea de a publica orice și oricum, prin lipsa oricăror criterii morale și profesionale, prin cultivarea vulgarității, a pornografiei și violenței.
Cauza principală: lipsa culturii, superficialitatea, suficiența, vedetismul sau. așa cum spunea Eminescu, politica, politicianismul. Asistăm, zi de zi, mai ales la posturile de televiziune, la o vorbărie goală, la o „moară de palavre”, cum i-ar zice Eminescu. Politicieni care nu au nimic de spus țin discursuri goale de sens, confuze, demagogice, propagandistice, doar pentru a manipula auditoriul în favoarea lor, a partidului lor. Avea dreptate Maiorescu să-i numească retori și limbuți. Beția de cuvinte este, astăzi, o boală a presei românești.
Educația în școală lasă de dorit. Rezultatele catastrofale de la bacalaureat vorbesc de la sine. Tinerii nu mai citesc. Internetul a devenit zeul modern al zilelor noastre. Informația de pe internet e lacunară și falsă, dar amăgitoare. Cunosc exemple de studenți care își copiază lucrările de diplomă direct de pe internet și apoi devin mari specialiști în mass-media sau în cultură.
[ … ]
Din păcate, la toate nivelele (morfologic, sintactic, lexical, stilistic) limba română din mass-media e în mare suferință. Exemplele vorbesc de la sine.
La capitolul Morfologia, întâlnim numerose greșeli care nu sunt permise nici măcar unui elev de gimnaziu. Trec peste celebrele substantive succesuri și almanahe, care trădează o îngrijorătoare lipsă de cultură a unor oameni cu importante funcții politice și mă opresc la alte exemple, care apar frecvent în presă.
Este vorba despre substanivele masculine copil plus substantivele masculine care la Nominativ singular se termină -iu, ex. fiu, vizitiu, geamgiu, tinichigiu, hangiu și altele care la Nominativ plural nearticulat au forma fii, vizitii, geamgii etc. iar forma de Nominativ plural articulat este în -iii. Exemplu: copiii, fiii, vizitiii etc. Exemple greșite: ”Copii au fost abandonați” / în loc de „copiii au fost abandonați”.
Același lucru în cazul unor adjective, precum: zglobiu, argintiu, palavragiu, zurbagiu, fustangiu etc.
În cazul unor articole posesive ca al, a, ai ale, descoperim greşeli de genul: „Abuzuri a unor procurori”, în loc de ” abuzuri ale unor procurori”.
Adjective greșit folosite: flagrant. Imperturbabil, mai toată lumea afirmă cu seninătate: ”Hoțul a fost prins în flagrant!”, „Polițiștii au organizat flagrantul”, „Intrând în grupul huliganilor, a picat și el în flagrant”. Dacă ar fi deschis un dicționar al limbii române, ziaristul respectiv ar fi observat că flagrant=adj, evident, izbitor, incontestabil (fr, flagrant). Forma corectă: flagrant delict.
Un alt exemplu: salutar, folosit cu sensul de salutat! Greșit! Salutar=folositor, salvator.
Idem, adjectivul lucrativ, care înseamnă rentabil, câștig bănesc. Unii îl folosesc greșit, cu sensul „unde se lucrează”. Exemplu: ”Atelier lucrativ”. „Ședința a avut un caracter lucrativ”!.
O altă confuzie des întâlnită: fortuit. Cineva a vrut să spună: ”Forțat de împrejurări…”, dar a scris fortuit, ceea ce e cu totul altceva. În dicționar citim: ”fortuit= adj. venit pe neaşteptate, neprevăzut, întâmplător, inopinat”.
Alt exemplu, des întâlnit: virtuos/virtuoz. Virtuos= care respectă idealurile etice, principiile și normele morale, înzestrat cu multe virtuți. Virtuoz= interpret care stăpânește perfect tehnica execuției.
Sau:” Cărți noi apărute” pentru „Cărți nou apărute”. Idem, „Copii noi născuți” pentru ” Copii nou născuți”.
Un grad de comparație abuziv folosit:”Mașina pe care mi-am cumpărat-o e super !”, ” Mi-am cumpărat o rochie super!„. „Totul a fost OK!”
Pe lângă super, apar barbarisme de genul: cool, wow: „Mă simt foarte cool!”, ” Am un păr wow!, dar și adjective din zona argotică: mișto, nasol etc. (Atenție, a existat o emisiune TV, care se chema Wow biz!).
Folosirea greșită a pronumelui de întărire: ”ei însăși”, „noi înseși” etc. Formele corecte ale acestui pronume sunt:
MASCULIN FEMININ
Eu însumi Eu însămi
Tu însuți Tu însăți
El însuși Ea însăși
Noi înșine Noi însene
Voi înșivă Voi însevă
Ei înșiși Ele însele, înseși.
Folosirea greșită a pronumelui demonstrativ. Iată formele corecte: aceiași oameni, aceeași femeie, aceleași femei, aceleiași femei.
Numeralul cardinal. Lipsa acordului cu substantivul:”ora doişpe” (corect: „ora douăsprezece”). „doisprezece luni” ( corect: „douăsprezece luni”).
Numeralul ordinal. Forme corecte: „clasa întâi” (nu „clasa întâia”). „întâia clasă”.
Verbul. Folosirea greşită a verbelor a crea, a agrea, a apărea, a plăcea, a lectura, a revendica.
Formele corecte: a crea, a agrea, se conjugă ca un verb de conjugarea I (a lucra). Deci: creez, creezi, creează, creăm, creați, creează, agreez, agreezi, agreează, agreăm, agreați, agreează.
Corect: a plăcea, a apărea, NU mi-ar place să călătoresc, va apare o carte.
Forma corectă a verbului este a revendica, Nu a revindeca.
A lectura (folosit abuziv) pentru a citi. (De când toți lecturăm, nu mai citește nimeni!).
Folosirea greșită a verbelor impersonale de tip a trebui. Ele nu se conjugă, au o formă invariabilă. Exemple greșite: trebuim, trebuiam, trebuiai, trebuiește. Iată formele corecte: ind. prez.3, sg. trebuie, imperf. 3 sg. trebuia, 3 pl. trebuiau, viit. 3 pl. vor trebui, conj. prez. 3 să trebuiască.
Adverbul demult și de demult. Forma corectă: demult, cu sensul de odinioară, odată, demult (răspunde la întrebarea când?) și de mult (răspunde la întrebarea de când?).
Conjuncția. Aproape toată lumea folosește greșit comparația (conjuncția) ca, dublată de conjuncția și pentru evitarea cacofoniei. Exemplu: ”Cartea ca și aspect este OK!”. Nu putem spune simplu: ca profesor, ca polițist, pentru că nu mai putem scăpa de acel „ca și”!
Pentru evitarea cacofoniei, unii adaugă, greșit, cuvântul „virgulă”. Virgula e un semn de punctuație, nu e un cuvânt!
Alte confuzii: or/ori. or- conjuncție = dar, însă, deci, așadar; ori, conjuncție disjunctivă, exprimă o opoziție între idei sau o alternativă.
Prepoziția. Lipsa prepoziției pe înainte de pronumele relativ care. Exemple (greșite): „Cartea care am citit-o”, „Filmul care l-am văzut”. „Florile care le vând”. Corect: „Cartea pe care am citit-o”. „Filmul pe care l-am văzut”. „Florile pe care le vând”.
Sau: În formularea (incorectă) „Mulțumesc (mersi) de invitație” (imitație după fr. remercier de…), când, normal ar fi trebuit „Mulțumesc pentru invitație”, într-o corectă limbă română.
La capitolul Sintaxă, găsim numeroase construcții greșite. Un exemplu concret este dezacordul dintre subiect și predicat: ”Fiecare vrem să participăm la concurs.” Sau: ”Fiecare avem evaluările noastre”. În ambele cazuri, subiectul este fiecare, deci acordul corect era: ”Fiecare vrea să participe la concurs” și „Fiecare are evaluările lui”. Aici, e vorba despre acordul prin atracție care se realizează mai ușor atunci când subiectul este pronumele fiecare sau niciunul, urmate de un determinant la plural: ”Fiecare dintre aceste explicații sunt unilaterale (în loc de este unilaterală) sau Niciunul dintre cei plecați nu s-au mai întors (în loc de „nu s-a mai întors”).
Las la o parte faptul că toată lumea folosește abuziv formula ”cu subiect și predicat”, când trebuie și când nu trebuie.
Exemple de construcții greșite: ”Atât sub aspectul…”, partea a doua se uită: ”cât și sub aspectul”…
Exemplu: ”Atât Luiza și Alexandra se pare că nu au fost ucise de Gh.D”. (Asta nu e presă!).
Formula ”Funcție de…” este greșită. Corect: ”În funcție de…”
Abuz de fraze lungi, confuze, ininteligibile, cu multe subordonate.
Lexicologie.
În mass-media, întâlnim un vocabular sărac, cu multe cuvinte greșit folosite, cum ar fi locație, care înseamnă, de fapt, închiriere, chirie plătită pentru anumite bunuri luate în folosință), președenție (pentru președinție), repercursiuni (pentru repercusiuni) sau cu cosmopolitisme (anglicisme), împrumuturi nu totdeauna necesare, cum ar fi: designer, hairstilist (pentru frizer), job (pentru loc de muncă), market (pentru magazin) etc. Numeroase anglicisme au intrat în limbajul comun, ele aparținând domeniilor mai noi ale economiei, ale informaticii sau ale mass-media și e foarte greu să facem abstracție de ele. Exemple: manager, mall, broker, dealer, site, on line, e-mail, feed-back, breaking news, fake news, live, feeling, talk-show etc. Rămâne ca viitorul să hotărască.
Desigur, unele dintre ele s-au încetățenit, dar majoritatea sunt ininteligibile pentru oamenii de rând.
Des întâlnită e sintagma vizavi (fr. vis-a-vis), adverb de loc, care înseamnă În punctul opus, Peste drum, Față în față, dar care este utilizat în mod eronat în expresii de genul „vizavi de opinia colegului meu”. Sau: ”De ce ne împrumutăm atât de mult vizavi de alte țări?”.
Însuși conceptul de mass-media nu e înțeles în sensul lui adevărat. Auzim, deseori, formularea „mijloace mass-media”, când, se știe (cine știe!), că mass-media înseamnă mijloace de informare în masă. Termenul medium (la plural media) este un cuvânt de origine latină, transplantat într-un ansamblu anglo-saxon. El desemnează în principiu procesele de mediere, mijloacele de comunicare și se traduce, în general, cu expresia comunicațiile de masă. Deci, media = mijloace de comunicare; mass-media =mijloace de comunicare pentru un mare public, un public de masă. Constat că Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, publicat de Academia Română în 2007, acceptă ca fiind corectă formularea media (presă scrisă și audiovizuală), cu exemplificarea media actuală, prin intermediul mediei actuale!.
Alteori, mai ales la televiziune, întâlnim apelative care țin de viața privată, cum ar fi: Costi (Rogozanu), Adi (Ursu), Gabi (Firea), Cristi (Borcea), Gigi (Becali), Gică (Hagi), Gică ( Popescu) etc.
Formulări stereotipe, clișee, limbajul șablon de genul: ” Sub aspectul săvârșirii…”, ”a rupt tăcerea”, „l-a împușcat în zona capului” (în zona capului sau în cap?).
De asemenea, un anumit post de televiziune, seară de seară ne amenință cu știri bombă, cutremurătoare, uluitoare, în ediții speciale, incendiare!
În limbajul media, se vorbește despre șeful statului, când, de fapt, e vorba despre președintele țării! Același lucru în cazul cuvântului primul ministru (pentru prim ministrul, nu numărăm miniștrii – primul, al doilea etc, ci arătăm prin acest cuvânt importanța lui, calitatea lui).
Limba de lemn nu a dispărut din mass-media. Ea exprimă clișeele încremenite ale unei anumite ideologii, ale unei anumite gândiri.
Improprie e și exprimarea „în direct”, deși s-a încetățenit. Există patru tipuri de comunicare: directă (față în față), indirectă (prin intermediul scrisului), multiplă (prin intermediul tiparului) și colectivă (prin mass-media).
Limba din mass-media e considerată ca model pentru un public nepretențios. De aceea, responsabiliatea jurnaliștilor, grija lor pentru o exprimare corectă, expresivă este foarte mare. Majoritatea ziariștilor scriu și vorbesc într-o curată limbă română. Grija pentru demnitatea și înnobilarea limbajului nu este numai a scriitorului sau a profesorului de limba română, ci a noastră, a tuturor, ea reprezintă marca noastră identitară.
Trebuie să apărăm și să sporim frumusețea limbii prin necontenita cultivare a ei, prin diagnosticarea și anularea a tot ceeea ce-i amenință structura, fondul ei sănătos, autentic.
Ion HAINEȘ.
Articolul integral poate fi citit AICI.
Mangalia News, 12.07.2020. (sursa:
