Ghișeele pentru public, la Serviciul Taxe și Impozite Locale Mangalia, sunt deschise publicului

0
2447

Primăria Municipiului Mangalia anunță contribuabilii persoane fizice și juridice că, începând de miercuri, 6 mai, s-a reluat activitatea cu publicul la ghișeele Serviciului de Taxe și Impozite. Cetățenii care doresc să achite obligațiile fiscale se pot prezenta la ghișeele instituției, însă cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu coronavirus. Accesul în clădire este permis pentru maximum două persoane, cu obligativitatea de a purta mască de protecție și de a respecta distanțarea fizică.

”Am luat decizia redeschiderii ghișeelor, înainte de 15 mai, ca urmare a numeroaselor solicitări din partea cetățenilor, care erau nevoiți să aștepte la Poștă sau la bănci, pentru a plăti diverse taxe. Vom respecta toate măsurile de igienă și distanțare. Vom igieniza permanent incinta unde are loc accesul publicului, astfel încât angajații Primăriei și cetățenii să se simtă în siguranță”, a precizat primarul Mangaliei, Radu Cristian.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență privind unele măsuri economice și fiscale, plata taxelor și impozitelor locale, pe anul în curs, s-a prelungit până la data de 30 iunie, cu aplicarea reducerilor de 10%. Contribuabilii persoane fizice și juridice care doresc să plătească taxele și impozitele aferente anului 2020, înainte de acest termen, se pot prezenta la ghișeele Serviciului Taxe și Impozite Locale Mangalia.


Mangalia News, 06.05.2020.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply