Dragi prieteni, permiteți-mi, vă rog, să vă povestesc o întâmplare, o provocare a contextului pe care îl trăim!
O prietenă, fostă colegă din perioada când predam filosofie la liceu, m-a sunat – pentru a mai sta de vorbă – și la un moment dat, simțeam in voce că urmează o relatare mai deosebită, îmi spune:
“Știi că eu nu le am cu device-urile de niciun fel, mă stresează, cred că am o tehnofobie acută. Eu folosesc calculatorul doar pentru a scrie in Word, pentru navigare pe net, mailuri și cam atât! Acum, de când s-au închis școlile, provocarea mea a fost să-mi tin lecțiile virtual, folosind platformele de online Teaching! Mă stresa idea că nu voi face fată situației! Trebuia să instalez o aplicație, căutam pe net și mi-am dat seama că sunt depășită! Am eu un elev pasionat de tehnologiile noi, ca de altfel toti tinerii din ziua fe azi și mi-am înfrânt orgoliul, l-am sunat, cerându-i ajutor! M-am prezentat, el mi-a răspuns foarte amabil și, spunându-i ce mă stresează, mă întreabă:
– Pot sa mă conectez remote la calculatorul dumneavoastră?
– Da, sigur, dar ce trebuie să fac pentru asta!
– Să deschideți “Team viewer”.
– Nu știu ce înseamnă, îi spun parcă mai stresată decât eram oricum!
– Haideți că vă explic eu la telefon ce să faceți, îmi spune foarte drăguț!
In fine, după ce mi-a spus pas cu pas tot ce trebuie să fac a reușit să se conecteze pe calculatorul meu! A căutat ceva pe google in engleză, dădea click-uri cu o dexteritate care m-a uimit, l-am tot intrerupt ca să înțeleg ce am de făcut, viteza lui era prea mare pentru capacitatea mea de a înțelege! Cu o voce prietenoasă mi-a spus că pot oricând să-l opresc! M-a ascultat cu atenție de fiecare dată, avea o răbdare infinită și in timp ce imi explica in sinea mea s-au derulat toate acele momente când le spuneam elevilor că nu îmi place să fiu întreruptă, mi se făcuse rusine si simteam că toată pedagogia mea devenise irelevantă in fata acestui copil de 14 ani care m-a încurajat să pun întrebări si apoi la final mi-a spus:
– Să știți că nu este greu și dacă apăsați pe o tastă greșită nu se strică nimic, calculatorul este doar un instrument!
– Vai, îți mulțumesc că m-ai ajutat, i-am spus cu o blândă docilitate!
– Este o bucurie sa mă simt util, este normal să ajut altfel la ce bun învățăm dacă nu pentru a ajuta!
Cuvintele elevului meu mi-au sintetizat dintr-o dată toată teoria pedagogiei a lui Frobenius pe care o citisem! Da, îmi spuneam, are dreptate, nu învățăm pentru a ne satisface un orgoliu, ci pentru a-i ajuta pe alții!
Am ascultat-o pe fosta mea colegă in timp ce îmi spunea:
– Stii, mi-am dat seama că distanțarea asta, în mod paradoxal, m-a apropiat de elevii mei! I-am perceput altfel. Am realizat că ei știu multe lucruri și că sunt mai liberi, mai deschiși în fața a tot ce este nou!
Apoi a continuat cu o voce emoționată:
– Mi-e dor de ei, abia aștept să-i văd pe toti, să-i strâng in brațe. Îmi lipsesc mult! N-o să-i mai cert când mă vor întrerupe! Niciodată.
Am fost mișcat de realatarea fostei mele colege și după ce am încheiat conversația mi-au venit in minte cuvintele lui Noica: “Intr-o școală adevărată, nu se știe cine dă și cine primește!“
Cred că unica superioritate a noastră este bunătatea și răbdarea de a fi pentru celălalt o punte mai frumoasă (în)spre lume! Pare puțin? Este tot ce poate fi mai nobil!
Cosmin Neidoni, aprilie 2020.
MN: Absolvent de Filosofie, freelancer în domeniul traducerilor, poetul și scriitorul timișorean Cosmin Neidoni publică și în cotidianul online Mangalia News. Articolele ce poartă semnătura sa, le puteți citi AICI.
Mangalia News, 12.04.2020.
