‘Sunt o carte vie. Cunoaşte-mă!’ – Activitate organizată de Colegiul Economic Mangalia, sub egida proiectului START ONG

0
1280

Miercuri, 27 noiembrie 2019, la Colegiul Economic Mangalia s-a derulat activitatea cu tema ”Sunt o carte vie. Cunoaşte-mă!”, sub egida proiectului START ONG, al organizaţiei Act for tomorrow, finanţat de Kaufland România şi Comitetul Naţional Român Pentru Drepturile Copilului, Constanţa.

Activitatea s-a desfăşurat la Centrul de Documentare şi Informare ȋn prezenţa doamnelor director Ciobănel Raluca Simona şi Tănase Cornelia, a echipei pedagogice a CDI şi a elevilor. De data aceasta, elevii au stat faţă ȋn faţă cu o ”carte vie”, ”au răsfoit-o”, pentru a descoperi cât mai multe informaţii despre ea şi de la ea.  Georgian Zănoagă, maistru militar clasa a IV-a, a fost reprezentarea fantezistă a unei ”cărţi vii”, intitulată ”Scutul de fier al ţării”, Napoleon Nicolae, locotenent de marină, a reprezentat cartea cu titlul ”Un ȋnceput de carieră ȋn forţele navale’’, Bogdan Avădanei, soldat gradat profesionist, a fost reprezentarea ”cărţii vii” ”Ȋn slujba patriei’’ şi Ţolu Andreea Georgiana, manager hotel complex New Belvedere Mangalia, a cărţii ”Fericirea este ȋn noi, nu ȋn jurul nostru’’.

Ȋn urma discuţiilor dintre doamna Negoiţă Ibolya şi doamna Liana Naum, a luat fiinţă acest proiect gândit ca sursă de inspiraţie, prin prezenţa unor modele de carieră profesională, care s-a dovedit de un real succes, prin impactul pe care l-a avut asupra elevilor.


Mangalia News, 29.11.2019. (A transmis Alexandra Onoaie).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply