Excelenţa Sa nu are cont în bancă. Nu are vilă cu douăzeci de camere. Nu are afaceri prospere prin ţară. Excelenţa Sa are un suflet cât galaxia. Are riduri şi fire albe, de la generaţiile care sunt şi de la cele care au fost. Excelenţa Sa îşi mobilează viaţa cu extemporale, teze, concursuri. Rareori se gândeşte la ultimul strigăt al modei… Desele-i preocupări sunt legate de programe, perfecţionări, examene. De cele mai multe ori, şlefuieşte nestematele altora. Pentru ele, vinde pe bani mărunţi secundele fiilor lui.
Excelenţa Sa trudeşte viaţa-ntreagă la secera ascuţită a lunii, semănând pulberi de aur peste seminţele ce stau să-ncolţească. Uneori, ochelarii i se acoperă de roua amară, dacă un fost elev, ajuns senator, îl uită în antecameră, ca pe un obiect decorativ. Alteori, zâmbet de rodie îi inundă obrajii, când un necunoscut, pe stradă, îşi scoate pălăria în faţa lui: „Bună ziua, Domnule profesor, eu sunt…”
Excelenţa Sa nu-şi numără anii după buletin, ci după vârstă – mereu aceeaşi, care înfloreşte în bancă. Constată cu surprindere, într-o zi, că trebuie să iasă la pensie şi nu înţelege de ce inima lui, cu două preinfarcte, bate ca la optsprezece ani. Excelenţa Sa, ca un pui de căprioară în bătaia puştii, nu ştie că se aseamănă cu sfinţii. Ei au dăruit. El se dăruieşte. Cel de Sus i-a hărăzit loc înalt în izvorul Luminii, loc plin de verdeaţă, din care Măria Sa, Dascălul, să poată priveghea şi de dincolo pruncii sufletului său.
Traducere şi adaptare după Rudyard Kipling. (sursa: internet).
