“Cule în lumină” – În vizită la culele oltenești. Documentare vizuală, Vlad Eftenie

0
2562

“Cule în lumină” – În vizită la culele oltenești. Documentare vizuală, Vlad Eftenie.

Am avut ocazia recent sa vizitez si sa documentez vizual cinci dintre cele mai cunoscute cule taranesti din patrimoniul arhitecturii traditionale romanesti. Destul de putin cunoscute, culele nu reusesc inca sa atraga mase de turisti. Pe de o parte lipsa de interes crescut aduce riscul degradarii si perderii lor, fapt pe care campania Cule in lumina incearca sa il preintampine. Pe de alta parte, buna chiar, lipsa unui aflux de vizitatori aduce liniste si amanarea transformarii hiper-comerciale a locurilor in care se afla culele.

Zona Curțișoara este probabil una dintre cele mai frumoase din tara, intreg judetul Gorj are plaiuri absolut magice, care raman atemporale. Valcea, de asemena. Caldura liniilor curbe ale peisajului si verdele curat, punctat din loc in loc de capite, te conduc prietenos, la drum. Simti energia pozitiva pe masura ce te asterni la drum. Te astepti ca Sfanta Vineri sa iasa la poarta si sa te intampine, la fiecare pas. Satele sunt in general ingrijite, oamenii sunt gospodari. Insusi drumul aflarii culelor se transforma intr-o experienta in sine pe care o recomand cu caldura.

Ca destinatii alternative de calatorie, culele oltenesti pot oferi o experienta frumoasa si instructiva. Gandind un traseu mai amplu, dinspre Bucuresti, spre Targu Jiu, trecand prin Muzeul Satului Valcean, se pot accesa Transalpina sau Drobeta Turnu Severin. Cateva zile sunt suficiente pentru a ne apropia de cultura Olteniei, pentru o mai buna intelegere a fenomenului culelor, a culturii care le circumscrie, pentru intelegerea valorii lor istorice si arhitecturale, ca obiecte de patrimoniu.

Culele nu sunt cele mai prietenoase cladiri, la prima vedere. Imprima insa calm si liniste Adesea de un alb stralucitor, peretii au goluri mici. Pe dinafara nu razbate sensibilitatea detaliilor caselor traditionale taranesti pe care ne asteptam sa o aflam intr-un muzeu dedicat. Dar aceasta interfata exprima insusi adevarul constructiei: ea trebuie sa protejeze de pericole eventuale din afara, in vremuri de restriste. Asa ca golurile sunt putine si mici ca dimensiuni. Proportiile sunt insa precise, robustetea se simte inca de la prima vedere.

In sinea ei, cula este o mica fortareata taraneasca. Poezia se descopera abia la interior, in lungul razelor soarelui care afla trasee precise, in organizarea interioara riguroasa, minimala, in bogatia detaliilor de mobilier atent lucrat si materialelor textile extrem de bogat ornamentate. Instrumente de uz casnic, mobilier solid, ascunzatori, confort minimal. Prin aceste detalii si insusiri, cula ramane un obiect de arhitectura cu o personalitate aparte, care se detaseaza imediat in contextul sau si care invita la explorarea si descoperirea unui timp trecut, bogat in intamplari si semnificatii.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Fara sa imi propun sa tin o lectie de istorie, datele aferente obiective regasindu-se cu o simpla cautare pe internet, voi incerca sa raspund cat mai subiectiv posibil la intrebarea “De ce merita vizitate culele oltenesti ?”  

Un cuvant, inainte de toate. Ce inseamna “cula” ? Cuvantul provine din turca, “kule” insemnand “turn”, fapt care ne ajuta sa intelegem forma definitorie a cladirilor de tip cula.

Construita pe la 1760, Casa Cartianu este mai degraba o locuinta taraneasca foarte dezvoltata, cu insusiri stilistice si tehnice reprezentative, o “nestemata” a arhitecturii traditionale. Situata in satul Cartiu, comuna Turcinesti, cladirea are parter si doua etaje, pridvoare de lemn ce o inconjoara si ii confera un aspect unic, in poiana de langa padure. Scari din lemn, cu balustrade atent sculptate, asigura accesul intre platforme, la exterior. Muscate de un rosu intens bordeaza prispa, combinatia data de albul imaculat al peretilor, brunul lemnului tratat si rosul florilor confera o amprenta vizuala puternica, cu personalitate. Casa este bine pastrata si intretinuta si gazduieste un muzeu al culturii si traditiilor gorjene. Elemente de port popular, albume, fotografii, desene si picturi, povestile ghidului sunt vii si vin direct pe filonul istoriei familiei care a ctitorit casa. In zilele de vara parca iti vine sa te asterni la povesti, la umbra pridvoarelor, popasul fiind binevenit. 

Casa Cartianu are o personalitate aparte, vizitarea sa ofera o ocazie excelenta pentru aflarea unor povesti si istorii valoroase.

Cula Tătărescu se afla pe partea opusa a raului Jiu, in Curtisoara, in cadrul Muzeului Arhitecturii Populare Gorjenesti. Construita pe mijlocul sec. XVIII, in anii 1930 familia Tatarescu a cumparat casa si a reabilitat-o, avand destinatia de casa de oaspeti. Din anii 2000 ea a fost relocata pe situl pe care se afla astazi. Casa impresioneaza prin prestanta, undeva in aer pluteste amprenta personalitatilor care au vizitat-o. Regele Carol al ll-lea, Iorga, Brancusi – au locuit aici. Proportiile induc echilibru. Albul peretilor este imaculat, sindrila inveleste acoperisul cu patru ape. Un portic de la parter coincide cu o veranda de la etaj. Casa are goluri predominante in zona accesului, ceilalti pereti fiind destul de opaci.  Obloanele de un galben-ocru patinat aduc un accent de culoare binevenit. Pe aripa nordica aflam un profil volumetric cu coloane angajate, cu o nuanta clasica. O scara te conduce la etaj in camera principala. Scoarte traditionale decoreaza casa scarii, aflam obiecte de mobilier din lemn, tablouri, fotografii cu momente ale familiei. Mobilierul cu nuante art-nouveau este bine conservat si spune o poveste a epocii. Dintr-o imagine o zarim pe fiica familiei Tatarescu, in costum popular, la o serbare locala si frapeaza figura ei absolut contemporana, extrasa parca din prezentarile de moda actuale. Planul este foarte bine organizat, o multime de spatii adiacente deservind camerele principale. Biroul de lucru este luminos si sobru amenajat. Intreaga cladire emana echilibru, sobrietate, bun-gust. Integrarea sa in muzeul satului ofera ocazia unei vizite extinse, foarte instructive.

Mai mult, aici:

“Cule in lumina” – In vizita la culele oltenesti.

MN: O prețioasă completare, din partea unui cititor, căruia îi mulțumim:

În această vară, am vizitat două cule situate lângă localitatea Horezu, respectiv Cula Greceanu (sec XVII) și Cula Duca (XIX). Acolo am întâlnit o doamnă muzeograf foarte inimoasă, sibiancă la origine, ce ne-a prezentat cu profesionalism și căldură istoricul acestora. Este păcat că nu sunt promovate aceste obiective istorice și turistice în același timp. Vă trimit câteva imagini.

 

Cu stimă,
Bogdan-Radu Brînzan


Mangalia News, 29.08.2019.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply