Românilor le plac ciocârliile. Le admiră, cântă despre ele și compară vocile celor mai buni soliști cu trilul acestor păsări. Se spune că încă din cele mai vechi timpuri, țăranii români vorbeau frumos despre ciocârlii, pentru că le țineau de urât dimineața, când ieșeau pe câmp la seceriș și le cântau, să nu se plictisească. Să nu uităm de Rapsodia Română a lui George Enescu și de celebra ”Ciocârlie” care ne-a cucerit pe toți.
Omorâm ciocârliile, deși nu produc nicio pagubă
Ministerul Apelor și Pădurilor a autorizat vânătoarea a 440.000 de ciocârlii, până în primăvara anului viitor, potrivit unui ordin apărut în Monitorul Oficial. Ovidiu Bufnilă, responsabil pe partea de comunicare a Societății Ornitologice din România afirmă că nu există o motivație pe bază științifică pentru comiterea acestui masacru. ”Nu au niciun studiu științific din care să reiasă faptul că este nevoie să împușcăm peste 400.000 de ciocârlii. De fapt, cifra aceasta era mult mai mare, dar, din punctul de vedere al Societății Ornitologice din România sunt 440.000 de păsări care nu ar trebui să moară”, mi-a declarat Ovidiu Bufnilă. El spune că, ceea ce se întâmplă în România nu este vânătoare de ciocârlii. ”Vânătoare este la iepure, la mistreț, la lup, la urs, la alte specii. La ciocârlii este o împușcare, că altfel nu putem să-i spunem. Până în 1996, specia aceasta nu a fost vânată”, spune Ovidiu.
Românii iubesc ciocârlia, italienii o vânează și o mănâncă
Românii iubesc ciocârlia, nu o vânează și nu o mănâncă. În schimb, în țările mediteraneene, cu precădere în Italia, ciocârlia un produs exotic, căruia i-au fost date puteri supranaturale. Italienii spun că cei care mănâncă limbă de ciocârlie o să aibă versul mai dulce și o să cucerească femeile sau bărbații, ori că o să capete superputeri. Nici vorbă de așa ceva, pasărea nu e magică. Într-adevăr, cântă extraordinar de frumos, dar până în 1996 această pasăre nu a fost vânată. Din 1996, un lobby extrem de puternic al acestor vânători din străinătate, a reușit să facă să apară ciocârlia pe lista de specii de păsări care sunt vânate. În anul 2006, Societatea Ornitologică din România (SOR) a reușit să scoată ciocârlia de pe listă, însă minunea a ținut doar un an, după care, lobby-ul italienilor și banii lor au reușit să repună ciocârlia pe lista păsărilor care se vânează, afirmă Ovidiu Bufnilă, reprezentantul SOR.
Oprește barbaria, salvează ciocârlia
”În 2015 erau aproape 700.000 de ciocârlii care se vânau anual. Atunci, SOR a avut o campanie intitulată ”Oprește barbaria, salvează ciocârlia”, un spot video foarte șocant, cu o soprană care cântă și este ucisă pe scenă. În urma campaniei, ministrul de la acea vreme a decis înjumătățirea cotei de ciocârlii care pot fi împușcate. În loc de 100 de ciocârlii pe zi, un vânător are voie să împuște 50. Ulterior, cota a început din nou să crească, apoi să scadă și să crească iar și vorbim de sute de mii de păsări care nu au de ce să fie împușcate. Eu înțeleg că, uneori, vânătorii fac combatere la coțofene, la grauri, ciori și la alte specii, dar ciocârlia nu produce absolut nicio pagubă. Nu face decât să cânte și să mănânce insecte. Nu putem vorbi despre vânătoare, pentru că aici, de fapt, vorbim despre o specie ”umbrelă”, iar ciocârlia este specia folosită de braconieri. Ei omoară absolut orice pasăre cântătoare și spun că au omorât ciocârlii. De fapt, au fost transporturi surprinse cu multe alte specii de păsări care nu se află pe lista de vânătoare”, am aflat de la Ovidiu Bufnilă.
Afacerea cu ciocârlii este profitabilă
Pentru Societatea Ornitologică din România, împușcarea de ciocârlii reprezintă braconaj și o afacere pentru vânătorii din alte țări. Ei trag în stol și doboară cu alice foarte multe păsări, fiind vorba de un masacru, nu de vânătoare. Reprezentanții SOR apreciază că interesul este financiar. Gestionarii de fonduri de vânătoare nu fac altceva decât să aducă firme care organizează partide de vânătoare și vânători străini care plătesc taxe pentru a participa la acest masacru și împușcă absolut tot ce zboară.
Continuarea, AICI. (Foto: Răzvan Zinică/SOR).
