PREMIAȚI, DE ZIUA MONDIALĂ A VOLUNTARILOR – un articol semnat de prof. Emil-Corneliu Ninu

    0
    978

    PREMIAȚI, DE ZIUA MONDIALĂ A VOLUNTARILOR.

    Înființată de către Organizația Națiunilor Unite, în 1985, Ziua Internațională a Voluntarilor (International Volunteer Day – IVD), sărbătorită, în fiecare an, pe 5 decembrie, a instituit un cadru oficial de recunoaștere a eforturilor unor persoane și organizații, dornice să-și ajute semenii, punându-și, totodată, în valoare competențele profesionale, vocaționale, dăruirea, iubirea pentru cei neajutorați, altruismul.

    „GALA VOLUNTARILOR”, derulată și anul acesta la Pavilionul Expozițional din Mamaia, a scos în evidență rezultatele unui an plin de proiecte, care de care mai atractive, aparținând celor 24 de ONG-uri, ce au cuprins mii de persoane. Dintre aceștia, circa 300 de constănțeni și oaspeți depeste hotare au fost răspătiți cu diplome și trofee, încununare a unor eforturi pe măsură. 

    După intonarea Imnului Național „Deșteaptă-te, române!”, înmânarea diplomelor și a trofeelor, pe numeroasele sale secțiuni, a alternat cu un program artistic variat (dansuri, cântece), după care bufetul bine asortat a pus la dispoziția fericiților actanți numeroase preparate culinare și băuturi răcoritoare.

    Așa cum s-a putut observa de către participanții la această festivitate de miercuri, orele 17,00, în uriașa sală a pavilionului, mulți dintre voluntarii remarcați au fost din Mangalia, actul lor devenind tradițional, de acum, căci, în ultimii ani, numărul și varietatea programelor a crescut, antrenând noi și noi parteneri în actele de caritate.

    Subfiliala Mangalia a Asociației Naționale CULTUL EROILOR „Regina Maria” a fost la înălțime, ca de obicei. Astfel, se cuvine a-i menționa pe câțiva dintre cei care și-au răpit din timpul lor pentru a menține vie flacăra recunoștinței și a glorificării faptelor celor care s-au jertfit, de-a lungul istoriei noastre, pentru împlinirea unor idealuri dragi nouă, culminând, anul acesta cu sărbătorirea CENTENARULUI MARII UNIRI. 

    Publicitate https://www.mangalianews.ro/

    Au fost premiați atât membri și simpatizanți ai asociației noastre (Ninu George, Emilia Dabu, Niculae Găgeanu, Șerban George, Badea Maria-Mădălina, Bălăceanu Sînziana), cât și instituții școlare (Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia, Școala Gimnazială „Gala Galaction”) sau personalități ale mass-mediei (excelenta prezentatoare Duliu-Bajdechi Steliana, de la „Radio Constanța”).

    În calitate de coordonator de voluntari, cu regetul de a nu-i fi putut nominaliza pe toți membrii Subfilialei, îmi revine plăcuta sarcină de a-i felicita și de a le ura, pe mai departe, aceeași energie și dăruire în ale VOLUNTARIATULUI!

    Prof. Emil-Corneliu Ninu.

    Citiți și: VOLUNTAR ÎN AN CENTENAR – Gala de premiere [Foto/VIDEO]


    Mangalia News, 09.12.2018.



    piese-auto-mangalia.ro

    lensa.ro


    Leave a Reply