‘Arc poetic transatlantic: Mihai Eminescu – Edgar Allan Poe’, cartea domnului profesor Ioan Iacob este o abordare cu totul nouă a creației eminesciene, pentru că este văzută prin prisma poetului american E. A. Poe, doi poeți ce și-au desăvârșit destinul artistic în spații culturale cu totul diferite și în perioade diferite.
Asemenea zeiței Diana, autorul și-a întins arcul peste ocean găsind multe diferențe, dar și similitudini ce confirmă universalitatea poetului român. Acestă teză de doctorat este o lucrare în premieră, cel puțin în literatura română.
„Poezia este o pasăre care zboară invers”, spune Nichita Stănescu, un zbor dinspre transcendentul infinit către imanentul finit, situându-se, de fapt, în afara timpului și, după cum argumentează autorul Ioan Iacob în lucrarea sa „Arc poetic transatlantic”, și în afara spațiului, pentru că Poezia e de dincolo de timp și spațiu. Ea nu ține seama de îngrădiri. E ca Dumnezeu. Atemporală. Spirituală.
Demersul autorului este acela de a evidenția similitudini între biografia și creația celor doi poeți romantici Eminescu și E. A. Poe. Autorul observă faptul că ambii autori, deși au avut o durată a existenței scurtă, au reușit să impună standarde înalte liricii lor, devansând cu mult epoca în care cei doi poeți s-au afirmat. Ambii poeți sunt exponenții națiunilor ce i-au emanat, așa cum Eminescu este generic numit poetul nostru național, așa este considerat și Poe, deși terminologia, în spațiul românesc a avut de suferit.
Deși comparativismul nu este scopul și spiritul acestui demers, autorul relevă câteva aspecte comune celor doi poeți romantici: templul și pădurea. Pădurea în literatura eminesciană este spațiul matricial, la silva, specifice literaturilor sudice, în timp ce la Poe se regăsește templul, ca element central, specific literaturilor nordice. Autorul aduce în discuție poezia „Revedere”, ce arată o opoziție neantagonică între natură și om, ce nu provoacă omului sentimentul singurătății morale și terori ca la poeții Occidentului.
Din perspectiva limbajelor poetice, Eminescu nu este un poet ulterior, ci anterior lui Poe, observă autorul, pentru că poetul american a reprezentat o formă târzie a romantismului, cu explorări în modernitate pe filiera Ch. Baudelaire, în timp ce Eminescu – care ar fi trebuit să-i asimileze pe Poe, Baudelaire și Rimbaud – este anacronic, din perspectiva evoluției retoricilor poetice și tocmai de aici rezultă modernitatea sa.
Analizând destinul artistic al poetului american, autorul Ioan Iacob găsește o metaforă originală pentru a evidenția legătura lui Poe cu literatura europeană „rădăcinile europene”, referindu-se la educația sa europeană, la influențele din filosofia germană și cunoașterea mitologiei nordice. Dacă Eminescu se situează spiritual în spațiul matrice al Daciei, fără a exclude universalitatea, Poe și-a fundamentat opera pe „rădăcini europene”, fiindcă „Lumea Nouă” nu avea istorie, tradiție ca bătrâna Europă.
Din acest unghi putem vorbi de asemănări între operele celor doi poeți. Astfel, cercetătorul vorbește despre motive literare comune: corbul, luna și melancolia. Poe este interesat mai mult de partea întunecat-selenară în povestirile sale gotice, autorul analizează conotațiile mitologice și viziunile selenare derivate ce fundamentează estetica lui Poe. Eminescu vede luna ca pe o Moiră a morții cu lumina sa metalizată, rece, moartă.
Mergând mai în profunzime, cercetătorul găsește influențe ale lui Byron în „Mortua est!” a lui Eminescu, Byron fiind poetul ce l-a influențat poate cel mai mult pe E. A. Poe. Autorul observă aceeași revoltă dusă până la paroxism, până la negarea divinității la Eminescu, ca la Byron.
Analizând măștile lirice eminesciene, Ioan Iacob o aseamănă pe Cătălina cu Annabel Lee, numind poemul „cel mai eminescian” din creația lui Poe. Deși diferențe universurilor poetice sunt evidente, o linie comună, imaginară, arcuită, străbate cele două creații și anume, sentimentul de melancolie, cauzat de dispariția unui univers afectiv: mama, respectiv iubita.
Deși nu se poate vorbi despre o influență directă a lui Poe asupra lui Eminescu, pe autor nu îl împiedică să analizeze coincidențe și suprapuneri între traiectoriile celor doi poeți care au contribuit, în felul lor la modernizarea literaturii universale.
Pentru Eminescu, poezia este „strai de purpură și aur peste țărâna cea grea”, o purificare a materialului până la imaterializare, ceea ce duce la conceptul de poezie pură, însă la Poe, din lipsa unui purism desprins din contingent, se regășește șocul, groaza.
Înainte de a realiza un arc peste Atlantic în ceea ce privește universurile poetice ale celor doi poeți, autorul a observat asemănări și între biografia celor doi poeți: ambii s-au născut în ianuarie, existase o iubire tragică ce își lăsase amprenta asupra universurilor lirice, fuseseră jurnaliști și traversaseră o existență zbuciumată și curmată aproape la aceeași vârstă. Autorul a abordat autorii ca pe niște personaje în căutarea unui autor.
Cartea bazată pe Teza de doctorat a domnului profesor Ioan Iacob este originală și așa cum afirmam mai sus, este o abordare ÎN PREMIERĂ, atât pentru Istoria Literaturii române, cât și pentru Istoria Literaturii americane, fiind în acelși timp, o ocazie pentru noi, cititorii de a privi opera lui Eminescu din alt punct de vedere.
Prin seria de articole publicate pe această temă, cotidianul online Mangalia News nu face altceva decât să promoveze această oportunitate: Mihai Eminescu nu este doar al României, el este poetul tuturor românilor, oriunde s-ar afla ei; Eminescu este al lumii întregi.
Prof. Elena Petcu,
Mangalia, noiembrie 2018.
Serialul de articole dedicate Proiectului transatlantic Eminescu – Poe, publicate de Mangalia News, poate fi vizualizat aici.
Mangalia News, 19.11.2018.
