Iniţiativa cetăţenească privind redefinirea familiei a fost adoptată în Senat. Referendum pe 7 octombrie [VIDEO]

0
827

Iniţiativa cetăţenească privind redefinirea familiei a fost adoptată în Senat. Referendum pe 7 octombrie.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie a fost adoptată de Senat. Urmează astfel ca referendumul de revizuire a Constituției să se organizeze pe 7 octombrie.

Iniţiativa cetăţenească, pentru care era necesară susţinerea a cel puţin două treimi din numărul senatorilor, a fost votată prin vot nominal, exprimându-se 107 senatori “pentru” şi 13 “contra”. Şapte senatori s-au abţinut.

Timp de mai bine de o ora, senatorii de la toate partidele s-au străduit să își justifice votul. În majoritate covârșitoare, opiniile exprimate de la microfon au fost pentru inițiativa de revizuire a Constituției, chiar dacă PNL și ALDE au decis să lase votul la conștiința fiecăruia.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

S-au folosit toate categoriile de argumente: de la cele juridice, la religie, tradiții străbune și interpretări personale ale istoriei și chiar științei.

Potrivit modificării propuse pentru articolul 48 din Constituţie: “Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Proiectul a fost adoptat cu 107 voturi pentru, 13 împotrivă și 7 abțineri. Următorul pas este referendumul, care va avea loc pe 7 octombrie.

Pentru modificarea Constituției, este nevoie ca la urne să se prezinte 30% din cetățenii cu drept de vot, iar jumătate plus unu din voturi să fie pentru.

Iniţiativa, semnată de 3 milioane de cetăţeni, a fost adoptată anul trecut, în mai, și de Camera Deputaților.

Comisia juridică şi Comisia pentru constituţionalitate din cadrul Senatului au adoptat în urmă cu o săptămână, cu 12 voturi ‘pentru’ şi 5 abţineri, un raport favorabil pentru propunerea legislativă.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat recent că referendumul pentru familie va fi organizat pe 7 octombrie.

Opoziția spune că susține referendumul, dar nu va impune membrilor săi cum să voteze.

(sursa: stiri.tvr.ro, 11.09.2018).



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply