BOOKFEST – Interviu cu domnul Scott A. Reese, atașat cultural al Ambasadei SUA la București

0
1193

Scott A. Reese, Atașat cultural al Ambasadei S.U.A.: “Mi-a făcut plăcere să văd sute, dacă nu mii de lucrări ale autorilor americani, la Bookfest”.

– Domnule Atașat Cultural Scott Reese, ce știați despre România, înainte de a veni aici?

– Din păcate, eu nu am avut la fel de mult timp ca mulți dintre colegii mei să învăț despre România, înainte de sosirea aici. Datorită unui mare decalaj între mine și predecesorul meu, am venit aici direct de la postul anterior. Cu toate acestea eram conștient de înalta apreciere a românilor pentru Statele Unite și de strânsa cooperare pe care o avem într-o varietate de domenii.

– V-am întâlnit pentru prima dată la ‘BOOKFEST’ (unde Statele Unite au fost invitat de onoare). Care au fost cele mai relevante cărți / cei mai relevanți autori / din Statele Unite traduși / prezenți la această ediție?

– Mi-a făcut plăcere să văd sute, dacă nu mii de lucrări ale autorilor americani la Bookfest. Ne-a făcut plăcere să sponsorizăm patru autoare din Statele Unite, care au avut patru moduri diferite de abordare în scrisul lor. Cred că aceasta ilustrează partea cea mai interesantă a tradiției literare americane: bogăția și întinderea sa.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

– Ce evenimente culturale vor fi dedicate de către Ambasada SUA, Zilei de 4 Iulie?

Ambasada SUA va găzdui evenimentul anual al Zilei Independenței pentru oficialități și contacte ale Ambasadei. Dar cred că mai important decât numai o zi de sărbătoare sunt idealurile care au dus la Independența noastră, idealuri precum drepturile omului, libertatea și democrația, care se sărbătoresc tot anul printr-o mare varietate de programe și evenimente peste tot în România, incluzând aici și cele nouă ‘American Corners’ (Colțuri americane) din Bacău, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Baia Mare, Târgu-Mureș și Timișoara.

– Aveți un mesaj pentru cititorii acestui interviu?

– Mesajul pe care îl am este același pe care Ambasadorul Klemm și Președintele Iohannis l-au transmis în timpul ceremoniei de deschidere de la Bookfest: Cărțile și lectura sunt importante pentru o democrație puternică și eu încurajez pe oameni să citească mai mult și să-i învețe și pe copiii lor bucuriile și forța lecturii.

Interviu realizat de Ioan Iacob.


Mangalia News, 27.06.2018. Preluare din Jurnalul Bucureștiului.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply