INTERVIU Ana Maria Stan – Corina Martin, despre promovarea frumuseților turistice ale României în Italia

0
1996

“Mă numesc Ana Maria Stan, sunt originară din Mangalia, dar de 16 ani locuiesc în Italia, țara mea de adopție. Pentru că turismul este marea mea pasiune, am hotărât să-mi concretizez studiile cu o Licență de 3 ani în Stiințe ale Turismului, în cadrul Universitatii Unical din Cosenza. Nu m-am oprit acolo și, în 2014, m-am înscris la cursul de Laurea Magistrale, pentru specializare în Valorizarea Sistemelor Turistice Culturale, pe care l-am finalizat în 2017, cu o medie de 109/110 și o teză ce tratează un argument important pentru dezvoltarea turismului:

La comunicazione turistica come strategia di valorizzazione e sviluppo territoriale. Il caso della Puglia” (Comunicarea turistica, o strategie pentru valorizarea si dezvoltarea teritoriului. Cazul Apuliei).

Teza a fost scrisă în colaborare cu jurnalista specializată în turism, Carmen Mancarella, directoare a revistei Spiagge, o “Ferrari” a turismului italian, care, prin activitățile sale continui de promovare și de comunicare a ofertei turistice apuliane și nu numai, a reușit să ducă regiunea Apulia, deci întreaga Italia, în primele poziții ale cerințelor turiștilor din întreaga lume.

Ideea de a realiza un interviu cu doamna Corina Martin, președinta Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România, o altă ”Ferrari”, în acest caz, al turismului românesc, a venit de la dorința de a uni aceste două țări, România cu Italia, din punct de vedere turistic.  

Ambele țări au origini daco-romane și multe asemănări, au un trecut important din punct de vedere istoric, au un fir invizibil, dar profund care le leagă dintotdeauna. România este o țară extrem de frumoasă, cu un patrimoniu cultural, natural, artistic foarte bogat, care merită să fie promovat cât mai mult, cu instrumente și strategii oportune, pe piața Italiei și nu numai.

Imi place ideea de a asemăna aceste două mari profesioniste țărilor lor de proveniență: luptătoare, perseverente, două personalități deosebite și de o rară frumusețe fizică și spirituală.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Din discuțiile pe care le-am avut mai demult cu dl. profesor Traian Lupu, coordonator de programe al cotidianului online Mangalia News, am ajuns la concluzia de a încerca organizarea unui ”Educational Tour la Marea Neagră”. Acesta constă în a invita o serie de ziariști și agenții de turism, sau tour operatori italieni pe litoralul românesc și în alte destinații turistice. Aceștia vor fi ghidați în diferite tour-uri tematice și vor avea ocazia de a trăi experiențe unice.

Mă adresez, cu această ocazie, tuturor operatorilor turistici de pe litoralul românesc, dar nu numai, tuturor celor care sunt interesați, să nu ezite în a ni se alătura în această inițiativă de promovare turistică pe piața Italiei.

Haideți să încercăm! Vă mulțumesc!

Mă puteți contacta pe profilul de Facebook, sau în privat”.

Ana Maria Stan.


INTERVIUL integral, în limba italiană, aici: Intervista Corina Martin.

Romania, una meta tutta da scoprire – Intervista con ‘la signora del turismo rumeno’, Corina Martin.

România, o destinație care trebuie descoperită – Interviu cu ‘doamna turismului românesc’, Corina Martin.

Interviu Corina Martin, președinte al Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România.

  1. Corina Martin, ati fost numită “doamna turismului românesc”, deoarece v-ati dedicat viața pentru a face cunoscute frumusețile României in întreaga lume. Sunteti mulțumita de munca dvs?

Va multumesc pentru aprecieri. Este adevarat, am primit aceasta „titulatura”, dar la fel de bine mi s-a spus si ”Evita Peron”, sau ”Lady Redbull”… :))

Probabil pentru indarjirea si staruinta, determinarea si pasiunea pe care le-am pus in activitatea mea de 10 ani de voluntariat la conducerea unora dintre cele mai mari organizatii din turism din Romania. Timp de 4 ani, la conducerea Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT), apoi 10 ani ca Presedinte al Asociatiei pentru Promovarea si Dezvoltarea Turismului LITORAL-DELTA DUNARII (pe care am si infiintat-o, in 2007, ca parteneriat public-privat) si de 8 ani la conducerea Federatiei tuturor Asociatiilor de Promovare Turistica din Romania – FAPT (Federatie care reuneste asociatiile de promovare ale celor mai importante regiuni turistice ale Romaniei).

Am parcurs un drum lung si plin de provocari in activitatea mea, dar am creeat parteneriate intre autoritatile locale si centrale si operatorii privati investitori in turism, am lansat Campanii locale si nationale de promovare a destinatiilor romanesti de vacanta, am conectat intre ele regiunile turistice majore ale Romanei, prin reintroducerea zborurilor interne, am atras zboruri si companii aeriene catre destinatiile de vacanta romanesti…

Am lansat modele de promovare atipica si focusata pe show, evenimente, entertainment, care sa sparga tiparele si sa ne ridice imaginea, am promovat intens reintoarcerea interesului romanilor catre „Vacanta in tara mea” si atragerea de tur-operatori de turism si operatori aerieni straini catre Romania si bogatia sa turistica inca prea putin cunoscuta si promovata de catre autoritatile noastre publice centrale.

Toate acestea si inca multe altele nu ar fi fost posibile fara parteneriat si echipe pe care le-am motivat pentru a deveni, impreuna, veritabili Ambasadori ai turismului romanesc. Da, sunt multumita. Problema este ca nu ma opresc aici… Avem, inca, atat de multe de facut…

2. Povestiţi-mi despre dificultățile întâmpinate de-a lungul acestui drum… 

Nu a fost usor. Am avut de infruntat mentalitatea cu care priveau romanii insisi Romania turistica, cu 10 ani in urma. Cei mai multi ar fi raspuns, daca erau intrebati, ca nu avem de ce sa promovam Romania ca destinatie turistica, intrucat nu avem servicii, nu avem infrastructura, nu avem ce arata lumii… Obisnuiti sa critice si sa ignore potentialul si realitatea si sa laude destinatiile de vacanta externe, oricare ar fi fost acelea, in detrimentul alor noastre. O chestiune de mentalitate, de abordare gresita, impotriva careia nu lupti usor si nu reusesti decat daca perseverezi in misiunea si drumul ales, pentru a fi convingator si invingator. Pot spune ca aceasta a fost cea mai mare provocare. De a transforma cat mai multi romani – colegi, prieteni, parteneri, mass media si public, din critici si indiferenti in PROMOTORI.

Astazi, la ora cand va raspund acestor intrebari, am devenit cu totii, tot mai mult si mai  multi, natural si de la sine implicati in a promova ROMANIA, in mod special ca destinatie de vacanta unica in Europa si chiar in lume (daca ne gandim la Delta Dunarii sau la legenda Dracula). In rest, eforturile mele s-au concentrat in coagularea operatorilor privati in jurul unor interes comune, reunirea fortelor private cu cele ale autoritatilor si institutiilor publice (locale si centrale), armonizarea intereselor care sa determine o POLITICA de dezvoltare si promovare a turismului national. Ne lipseau o strategie, obiectivele, viziunea. Si o politica speciala in acest sens, care sa plaseze turismul ca PRIORITATE NATIONALA, dincolo de nivel declarativ si transfromata in FAPT. 

3. Cum evaluati raportul Romania-Italia, din punct de vedere turistic? 

Intre cele doua tari au existat istoric conexiuni comerciale traditionale, ceea ce a dezvoltat in timp si interesul pentru vacante si calatorii, pe langa serviciile de cazare necesare deplasarilor in interes comercial. Evident, cu mult mai multi romani im vacante de sejur sau circuite culturale in Italia, fata de italieni aflati in vacante in Romania. Italia are un brand urias in turism, ce nu mai are nevoie de prezentare sau explicatii suplimentare si se situeaza in topul preferintelor de vacanta pentru orice turist al lumii, deci si pentru romani, calatori pasionati si interesati de excursii, cultura, istorie, gasronomie, sejururi si aventura. 

4. Sunt 20 de ani de cand conduceti Agenția de turism Mistral Tours. Care sunt cele mai solicitate destinații din România pe piața italiană și viceversa? 

Am infiintat propria agentie de turism in 1998, dupa ce am condus, in primii 7 ani, filiala Constanta a primei agentii de turism private din Romania, realizata prin fuziunea Simpaturism cu cea mai mare agentie de turism din Franta acelor ani, si anume Nouvelles Frontieres. Era firesc, deci, sa infiintez propria companie de turism, ceea ce insa m-a determinat apoi sa ma implic in lupta pentru o legislatie si un mediu fiscal si legal mai bun pentru business in turism in Romania.

In ultimii 20 de ani, preferintele turistilor romani au evoluat, in mod firesc, de la anumite destinatii altadata considerate traditionale, catre destinatii noi, inedite, „la  moda”.

In privinta vacantelor in Italia ramane, peste ani, acelasi constant interes si aceeasi cota ridicata de preferinte, intrucat Italia si Roma rezoneaza puternic in sufletul si mintea romanilor, chiar si prin prisma istoriei ce ni s-a amestecat de-a lungul veacurilor. Intre timp, romanii au invatat sa descopere farmecul regiunilor turistice italiene, astfel incat s-au derulat si promovat tot mai multe circuite culturale in intreaga Italie, cu denumiri tot mai atractive si sugestive.

De exemplu „Grande Italia – Istorie si gastronomie”, „Italia D’Amore” , Italia – Destinatii Superbissime”, „Toscana & Emilia Romagna – Savoarea Italiei”, „Venetia magica” etc.. Roma, Milano, Napoli sau Florenta, sunt destinatii pe care trebuie sa le bifezi cel putin o data in viata. La o simpla analiza a hartii Italiei, iti poti da seama ca ai in fata o tara impresionanta din foarte multe puncte de vedere. Italia este perfecta pentru iubitorii de istorie, pentru gurmanzi si ideala pentru cei care iubesc marea, muntele, peisajele inedite si pentru toti cei care sunt pasionati de cultura.  De asemenea, daca ne uitam la Topul destinatiile de city-break alese de romani, trei din cele 5 pozitii din top sunt italiene….

Topul cuprinde Roma, Barcelona, Milano, Venetia, Londra… Italia isi propune sa devina a patra destinatie pentru sezonul de vara pe piata romaneasca, dupa Grecia, Turcia si Spania, aflate in top in vanzarile agentiilor turoperatoare. Pentru destinatiile de vara, Insula Sardinia, considerata “Caraibele” Europei, este o alternativa tot mai solicitata.         

Daca ne referim la vacantele iernii 2017-2018, cei mai multi români au calatorit extern catre Europa, iar principalele destinaţii căutate au fost Italia, Spania şi Marea Britanie.       

Cu o creştere de 73% anul acesta în căutările de zbor, Italia este destinaţia către care s-au îndreptat cei mai mulţi români în perioada 21 decembrie 2017 – 7 ianuarie 2018 şi unde au ramas pentru aproximativ cinci zile. Conform căutărilor efectuate pe site-ul momondo.ro, un interes crescut al românilor anul acesta a fost pentru oraşul Milano (70%).  

In sens invers, italienii se plaseaza in Top 3 al strainilor care aleg sa calatoreasca in Romania, atat pentru business cat si in vacante, conform datelor INS din 2016.

De foarte multi ani, italienii au inclus Romania pe harta destinatiilor de interes, din diverse puncte de vedere, desi nu am putea spune ca Romania s-a promovat strategic si prioritar in Italia, ca destinatie turistica si spun asta cu real regret. 

Din fericire, tot mai multe companii aeriene low cost au conectat orase italiene cu cele principale din Romania, ceea ce a facilitat consistent circulatia in ambele sensuri. La aceasta a contribuit major si dezvoltarea solida si constanta a schimburilor comerciale intre cele doua tari. De exemplu, in 2015, schimburile comeciale dintre Italia şi România au atins o valoare totală de 12,4 miliarde de euro… Evident, numarul de innoptari in structurile de cazare creste, in ambele tari.

Roma ne e tot mai aproape… si stim dintotdeauna chiar si in Romania, ca „toate drumurile duc la Roma”… In ultimii ani insa, drumurile noastre duc tot mai des la Milano, Venetia, Pisa, Napoli…   

[…]

6. Acest interviu va fi publicat în ziarul Spiagge al jurnalistei apuliane Carmen Mancarella. Dacă vă spun Salento, care este primul lucru care va vine în minte?

Mare, plaja, Galipoli… si conexiunea cu Grecia… 

7. Aveti un caracter puternic, hotărât și ati reușit întotdeauna să vă atingeti obiectivele, chiar și cele mai dificile. Aveti un vis anume pe care doriti sa il realizați? 

Ce ar fi omul fara vise? Ce ar fi un om puternic, fara vise mari ? Din ce in ce mai mari, pe masura ce le implineste pe cele mai mici. Am multe vise in cutia aceea, de aceea este tot mai neincapatoare…. Din fericire, imi petrec viata incercand sa implinesc vis dupa vis, pas dupa pas, drum peste drum, calatorie cu calatorie.

Pentru mine, ceea ce conteaza cel mai mult este intocmai calatoria spre destinatie si nu atingerea ei. Lupta, provocarile, incercarile…, toate acestea dau sens si frumusete vietii. Sunt o luptatoare din nastere, deci…, merg intotdeauna mai departe… Și mai departe… 

8. O ultimă întrebare. Ce credeți despre o posibilă înfrățire între Constanta și orașul Lecce?

Constanta este oras infratit cu foarte multe orase ale lumii si, in primul rand, cu orase europene. Intentionez sa verificam daca exista un oras italian cu care sa fim deja infratiti si cu siguranta ne vom gandi, cu bucurie si onorati, la Lecce.   


Mangalia News, Marți, 19 iunie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro