Dicu reacţionează după atacurile împotriva lui Halep şi a României: „JE SUIS SIMONA!” […]
Caricatura din „Charlie Hebdo”, o ruşine istorică
Am constatat o anume concepţie nocivă la unii contemporani. Lor li se pare că „miştoul” îi face să trăiască mai bine. Îl confundă cu noţiunea de „umor” şi atunci distrug prietenii. Prietenii de secole, pentru că între România şi Franţa există o istorie a bucuriei şi a filosofiei. Bucureştiul a fost „micul Paris”, iar de când există Simona Halep, „Parisul este micul Bucureşti”. Sigur, când jungla coboară în oraş, trebuie s-o încarcerezi, ca să nu te contamineze…. Cu toate astea, nu pedalăm pe asemenea partituri, pentru că, din păcate sau din fericire, domnii de la „Charlie Hebdo” ne sunt confraţi. Cu sau fără ghilimele. Dar există momente în care „pamfletul” trebuie să înceteze. Şi dacă tot ai comis-o, ar trebui să-ţi fie ruşine şi de umbra ta…
Simona Halep a câştigat nu doar un turneu, ci a cucerit inimi. De pe tot mapamondul. Inimile albilor, chinezilor, afro-americanilor, bărbaţilor, femeilor, ba chiar şi ale pisicilor, pentru că motanul meu, Pike, a mieunat, cu drag, la toate meciurile ei… De ce s-o jigneşti pe Simona Halep? Pentru că POATE, iar tu nu poţi? Asta înseamnă să fii „rasist”. Adică să fii cinic şi ignorant. Dar, vorba lui Adrian Păunescu, „Pe Pământ, idioţii au arme, iar cu ele pot face orice”…
Din păcate, „caricatura” din „Charlie Hebdo” este o ruşine istorică. M-aş „flamba” un pic şi aş afirma că însăşi această publicaţie este o caricatură, dar din respect pentru meseria de jurnalist, din preţuire pentru poporul francez şi pentru colegii de breaslă, îmi înfrânez pornirea trivială şi aştept, la rândul meu, respectul şi preţuirea lor. Şi scuzele de rigoare, ca ROMÂN. Nu e o ruşine să-ţi recunoşti greşeala, e o crimă să te faci că plouă… […]
Aşteptări de la autorităţi
Vă mărturisesc că am primit sute de mesaje după editorialul scris la finalul victoriei Simonei. Mi-aş dori ca ea să citească acele rânduri, pentru că nu sunt ale mele, ci sunt create de ea, prin telepatie. Mi-aş dori ca domnul preşedinte Johannis s-o decoreze pe Halep până nu împlineşte 100 de ani. Această fetiţă este o bucurie, un înger. Şi ca român, apropiat de îngeri, nu permit unor pseudo-umorişti să-şi bată joc de semenii mei. De inima mea. Şi îmi mai doresc ca atât autorităţile române să nu mai rămână insensibile (în general vorbind, nu neapărat „doar” la cazurile prezentate mai sus) la agresiunile îndreptate asupra acestui neam.
Măreţia stă în mintea oamenilor „simpli” care nu sunt înşurubaţi în frustrări. Ea nu păşeşte, marțial, în ironii deşucheate…
Pe noi ne interesează că Simona Halep este o bucurie. O bucurie care, deseori, ne-a făcut să suferim, dar care s-a desăvârşit. Ca-n poemul lui Baudelaire, în care parfumurile stau pe etajeră şi în care aerul cel impur şi păcătos se arată bun de respirat…
Concluzia este că dacă Simona Halep e „ţigancă”, atunci şi eu sunt „ţigan”. Dacă Simona Halep e „hoaţă”, pentru că le-a „furat” trofeul, atunci şi eu sunt „hoţ”. Pentru că Halep m-a „muşcat” de suflet şi m-a molipsit.
Je suis Simona!
Citiți articolul integral semnat de Andrei-George Dicu, în fanatik.ro
N.red: Aceasta este caricatura celor de la Charlie Hebdo:
și iată și o replică de aseară:
Citiți și: Povestea Turnului Eiffel şi legatura românilor cu acesta.
