Există de ceva vreme, de mulți, mulți ani o apetență extraordinară pentru organizarea și desfășurarea unor competiții muzicale (muzică ușoară) pentru copii și tineri pe întreg teritoriul țării noastre dragi. Demers deloc neglijabil, având în vedere ce presupune organizarea unei astfel de manifestări. Se pornește de obicei greu, fără potențial financiar, cu liste lungi de lucruri de făcut, cu sute de telefoane de dat, cu ore de nesomn și ticluiri de texte, care mai de care mai îmbietoare, atât pentru posibilii parteneri ai evenimentului, cât mai ales pentru profesori, părinți și copii. Ar fi de lăudat asemenea inițiativă dacă în cele din urmă aceste competiții nu ar avea niște consecințe deosebit de grave asupra participanților, în special copii.
Am semnalat și cu alte ocazii faptul că multe dintre concursurile dedicate copiilor sunt în fapt o adevărată sursă de câștig financiar pentru cei care, din motive necunoscute, se încăpățânează ca în lipsa unei pregătiri în domeniu, să dea copy-paste la regulamente și fișe de înscriere de la concursurile serioase, eventual cu mici modificări și să aibă curajul să spere că pe scenă vor urca voci autentice pentru care, peste timp, acel concurs va conta. Lipsa de cunoaștere în domeniul artei vocale, lipsa experiențelor practice în rândul organizatorilor, fac ca repertoriile pentru copii să fi dispărut aproape în totalitate, acestea fiind înlocuite cu lucrări din repertoriul adulților, păstrându-se tonalitățile și deci, expunând copiii la eforturi vocale deosebit de nocive, cu efecte pe termen lung sau definitive, precum și la robotizarea actului interpretativ vocal, prin necunoașterea, neînțelegerea mesajului rezultat din text, complet depășit pentru vârsta copilului concurent. De obicei, intră în concurs toți cei înscriși, fără vreo preselecție, tocmai pentru că festivalul e făcut din taxele de participare.
Pornind de la elementele constitutive ale unui concurs de muzică pentru copii și tineri, să începem cu titlul concursului. Tataie, vedete, steluțe, speranțe, melancolie, vis, talente sunt doar câteva dintre substantivele care creionează un posibil univers sonor al acelor manifestări artistice.
Ca profesor formator de valori, cred că este impetuos necesar să fie sesizată lipsa de esență creativă, o aruncare la întâmplare a unor cuvinte care nu au decât rolul de a stârni un impuls la nivel subliminal, un fel de alint al eului, acela care întărește dorința arzătoare de afirmare manifestată îndeosebi în rândul părinților care nu și-au împlinit propriile așteptări, iar acum, prin intermediul copiilor își construiesc o falsă oglindă. Privit cu discernământ, titlul generează, măcar ca percepție inițială și calitatea manifestării. Nu poți fi vedetă la 5, 7, 10 anișori…
Nu poți fi nici melancolic la această vârstă, cum nici talentul nu e chiar măsurabil în adevăratul sens al cuvântului, la o vârstă atât de fragedă. Graba cu care atribuim niște calități exagerate unor copii (care înainte de toate trebuie să fie copii), duce la o percepție distorsionată asupra ideii de performanță, obținută prin muncă.
Voi veni cu o comparație, deloc întâmplătoare. Pe lângă concursurile de interpretare vocală pentru copii și tineri, există în această țară și concursuri de interpretare instrumentală pentru aceleași categorii de vârstă. Performanța în cazul instrumentiștilor înseamnă:
- cunoașterea temeinică a notației muzicale, ceea ce la muzica vocală lipsește în totalitate, cântându-se, din păcate, doar după ureche;
- studiul zilnic timp de câteva ore cu program de încălzire, studii, game etc., ceea ce la muzica vocală lipsește aproape 100%; există numeroase cazuri în care studenții în anul I la Facultatea de Muzică (diferite specializări) care au cântat la multe din aceste concursuri, nu cunosc noțiunea de vocaliză (!), ceea ce demonstrează clar ceea ce am spus mai sus, la primul punct, respectiv cântatul doar la nivel intuitiv fără teorie, ceea ce, după părerea mea este o gravă eroare și nepermisă nedreptate în aprecierea noțiunii de performanță în comparație cu instrumentiștii;
- instrumentiștii despre care am scris mai sus merg la concursuri unde premiile sunt doar în diplome și cel mult o medalie sau o cupă, pe când la concursurile vocale, premiile depășesc uneori mii de lei…;
- investițiile instrumentiștilor sunt mari pentru că ei își procură partituri de la edituri renumite, instrumente de bună calitate, dvduri, albume cu interpretări de top, uneori inexistente pe internet, pe când la cântăreții vocali, în general, banii merg spre compozițiile unor pseudocompozitori care fie au făcut facultățile la distanță, fie nu au terminat mai mult de un liceu, poate nici acela de specialitate; de asemenea, investițiile celor din urmă se duc pe texte în trei subtantive simple și cinci verbe, de obicei organizate într-un material cu conotație sexuală, fără de care, nu-i așa, succesul ar păli (!);
- costumațiile instrumentiștilor sunt sobre, decente, pe când ale soliștilor vocali sunt adesea expresia unui lux de tip kitsch, dus până la grotesc
Continuăm comentariile cu juriul concursurilor de interpretare vocală pentru copii și tineri. De obicei, din componența juriilor fac parte în proporție covârșitoare reprezentanți ai sponsorilor, directori de instituții de cultură (care nu au neapărat pregătire în domeniul artistic), contabili, ingineri, pseudo-compozitorii care își completează veniturile cu activități în care nu au ce căuta, soliști de tip „vedetă națională”, rar vezi câte un absolvent de canto, practicieni autentici în arta vocală. În juriile de interpretare instrumentală vin exclusiv profesori de instrument, maeștri, personalități marcante în arta interpretării instrumentale.
Despre desfășurarea propriu-zisă a acestor competiții, nu mai este nevoie de multe comentarii. Totul decurge ca la carte: se țipă, se urlă, se cântă cu foc despre dragoste și iubiri neîmpărtășite, de către fețițe de 12 ani, microfonii, bateriile descărcate la microfoane, mult bas și multe înalte în boxe (în așa fel încât și cântăreții și ascultătorii să aibă o suferință fizică propriu-zisă), agitație maximă în sală (de obicei, părinții trag hamlețeii copilașilor între rândurile cu scaune), luminile zboară de colo-colo ca la discotecă, iar în culise aproape întotdeauna poți vedea din orice loc te-ai afla în sală, o mulțime de oameni care se frământă de zor.
Vă invităm să citiți continuarea aici.
