PROTEST AL NAVALIȘTILOR: Docurile goale, lipsa comenzilor și a frontului de lucru pentru salariați, recurgerea la șomaj tehnic și la concedii fără plată, reprezintă elemente de profundă îngrijorare, atât pentru salariații companiei cât și pentru locuitorii orașului Mangalia

0
2534

Comunicat

Neputința, neștiința, lipsa de viziune și slaba preocupare a actualului Guvern față de situația companiei Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI) ne forțează să ieșim în stradă să ne strigăm nemulțumirea, frustrarea și îngrijorarea.

Protestăm!

Protestăm pentru că am fost mințiți și amăgiți în ultimii doi ani de către toate Guvernele care s-au perindat sporadic pe la Palatul Victoria. Protestăm pentru că bâlbâiala lor ne știrbește viitorul, pentru că lipsa competenței, lașitatea și micimea lor este suportată de noi, de copiii noștri și de locuitorii orașului Mangalia.  

Protestăm pentru că în ultimele 6 luni am tot avut răbdare, am sperat, am fost înțelegători și am așteptat ca Guvernul României să livreze o soluție corectă și sustenabilă la problemele cu care se confruntă compania Daewoo Mangalia Heavy Industries (DMHI).

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Am asistat plini de speranță la vizitele diverșilor prim–miniștri și președinți de stat în cadrul șantierului nostru, crezând că vor avea tăria să se preocupe, într-o manieră corectă, de situația șantierului naval din Mangalia. Din păcate, timpul a demonstrat că rolul acestora nu a fost decât cel de observator, aceștia fiind mai degrabă doar în vizită în cadrul șantierului, nefiind capabili sau poate doritori să genereze o soluție la situația companiei DMHI din Mangalia.

Reprezentanții salariaților și–au exprimat constant și cu argumente îngrijorarea cu privire la situația financiară a companiei, acest lucru fiind mai mult decât evident. Datoriile de 1,2 miliarde de euro, sau faptul că această companie a livrat un număr record de nave în 2016, în timp ce  pierderile creșteau, nu au constituit elemente de îngrijorare, nici pentru mediul politic, nici pentru instituțiile de forță din această țară. Nu am observat nicio preocupare pentru reducerea pierderilor înregistrate de statul român, generate de transferul profiturilor în alte state, transfer realizat cu implicarea și susținerea reprezentanților statului român în consiliul de administrație.

Docurile goale, lipsa comenzilor și a frontului de lucru pentru salariați, recurgerea la șomaj tehnic și la concedii fără plată reprezintă elemente de profundă îngrijorare, atât pentru salariații companiei cât și pentru locuitorii orașului Mangalia, oraș care este afectat într-o manieră majoră de situația șantierului naval. Starea de incertitudine, de confuzie cu privire la viitorul companiei a generat un exod masiv al forței de muncă superior calificată, fapt ce va determina, pentru orice nou investitor, dificultăți majore în a îndeplini chiar și un plan de afaceri mai puțin optimist.

Ceea ce se întâmplă cu șantierul naval din Mangalia nu este ceva nou pentru România. Capacități importante de producție, unele cu caracter strategic, au fost abandonate și lăsate de izbeliște sau sabotate în ultimii 27 de ani. Facem un apel către cei care #rezistă, către cei care consideră că s-au săturat să fie batjocoriți și neglijați de statul român, către cei care s-au săturat de corupția endemică din această țară și de nepăsarea generalizată, să vină alături de Federația Sindicatelor Libere din România și de Sindicatul Liber Navalistul să protesteze, joi, 22 martie 2018, în fața Ministerului Economiei, în intervalul orar 12,30 – 14,30.

Solicitări

1.     Adoptarea unei decizii cu privire la exercitare/neexercitarea dreptului de preferință al Guvernului României cu privire la achiziția pachetului de acțiuni deținut de DSME.

2.     Avansarea unui calendar concret, cu termene precise, cu privire la procesul transferului de acțiuni, indiferent de caracteristicile acestuia sau de părțile acestui proces.

3.     Informarea corectă, clară și concretă a salariaților cu privire la intențiile Guvernului României referitoare la situația șantierului naval din Mangalia.

4.     Integrarea interesului salariaților în procesul de modificare a acționariatului, cel puțin prin garantarea menținerii tuturor locurilor de muncă existente în acest moment în cadrul companiei.

5.     Avansarea unui plan managerial coerent, care să vizeze redresarea financiară a companiei, concomitent cu creșterea veniturilor salariaților companiei, aceștia având, în acest moment, cele mai mici salarii de la nivelul industriei navale românești.

Laurențiu Gobeajă,

Președinte Sindicat Liber Navalistul,

Marin Florian,

Președinte Federația Sindicatelor Libere din România.


Mangalia News, 20.03.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply