„Poveștile Mării Negre” ale lui Cristian Cealera continuă. S-a lansat volumul III. „Exponentul continuității în Dobrogea din antichitate și până astăzi suntem noi!”

0
1305

Cel de-al treilea volum din seria „Poveștile Mării Negre” a fost lansat, duminică, la librăria Dorian Gray, din Constanța. Autorul, Cristian Cealera, a avut parte la eveniment de invitați speciali, precum scriitorul Ovidiu Dunăreanu; istoricul Lavinia Dumitrașcu sau proaspătul director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Sorin Colesniuc.

Ajuns la al treilea volum, Cealera va continua acest proiect, așa cum a confirmat prezentatorul evenimentului, Valentin Coman.

„Poveștile aparțin grecilor, bizantinilor și romanilor, turcilor, bulgarilor, lipovenilor, tătarilor și românilor din toate timpurile și până în contemporaneitate. Întâlnirea acestor râuri de sânge în aceste istorii și legende configurează excelent motivul interetnic dobrogean, constituită pe înțelegerea dintre oamenii simpli care au trăit aici, s-au întâlnit zi de zi între ei, s-au ajutat. Nu s-au urât, s-au iubit, numai marile întâmplări ale istoriei, cei mari treceau peste ei și plecau… dar oamenii aceia au rămas aici.

Zona cea mai consolidată din acest punct de vedere rămâne această linie a satelor românești de-a lungul Dunării, de la Calafat, prin Turtucaia, Silistra, Ostrov, Hârșova, Măcin și până în Delta Dunării. Istorie, arheologie, interferențe culturale, pe acest drum al legendei spre Orient, Balcani, Mediterana, Europa centrală și de sud-vest… toate acestea în paginile lui Cristi Cealera demonstrează un fapt: aici au existat oameni, aici s-au întâmplat fapte eroice, misterioase, magice, ele fac dovada că pe pământul Dobrogei a existat o continuitate omenească și o continuitate din antichitate, de cultură, de civilizație, iar exponentul acestei continuități suntem noi, cei de astăzi!”, a spus celebrul scriitor constănțean, Ovidiu Dunăreanu.

La lansare a luat cuvântul și fostul director al Muzeului de Arheologie „Callatis“ din cadrul Complexului Cultural „Callatis“ Mangalia, în prezent director al MINAC, Sorin Colesniuc, vizibil impresionat că în cadrul acestui volum a fost inserată povestea singurului exemplar de papirus descoperit în România.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

În epoca socialistă de tristă amintire, papirusul descoperit la Mangalia a fost trimis la Moscova, iar sovieticii l-au făcut „uitat”. Operațiunea de readucere a unicului artefact de acest gen a aparținut lui Colesniuc, papirusul fiind readus în România în 2011.

„Aceste povești sunt niște articole științifice, veți vedea notele la finalul fiecărui capitol, așa că eu nu le consider doar niște povești, sunt chiar articole științifice. Mă bucur că în acest al treilea volum a inserat și povestea papirusului, un artefact deosebit de important din istoria Dobrogei, datează din sec. IV Î.Hr., a fost descoperit la Mangalia în 1959 și, până în prezent, este unicul artefact de acest fel din România. (…) Mă bucur că autorul a reluat în această carte de povești de istorie a Dobrogei și povestea acestui papirus”, a spus Sorin Colesniuc.

Mai mult, în tomisnews.ro, luni, 26.02.2018.

Citiți și ziuaconstanta.ro/stiri/cultura/cristian-cealera-a-lansat-povestile-marii-negre-dedicate-memoriei-lui-virgil-coman-galerie-foto



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply