Gheorghe Hagi: Fotbalul mondial se dezvoltă, în România se reduce!

0
989

Gheorghe Hagi, manager tehnic FC Viitorul: „Am luat decizia de a nu mai vorbi despre situația fotbalului românesc”.

Comunicat FC Viitorul – Managerul tehnic al Viitorului, Gheorghe Hagi s-a declarat dezamăgit de modul în care au fost reflectate în mass-media centrală declaraţiile referitoare la situaţia din fotbalul românesc, anunţând la conferinţa de presă desfăşurată după partida Viitorul – Astra, scor 1-1, că „Mi-e ruşine că m-am întors acasă” şi că „M-aţi pierdut definitiv”. Duminică, Gică Hagi a decis că nu va mai comenta situaţia din fotbalul românesc, urmând să se concentreze doar asupra proiectelor personale.

Iată în continuare comunicatul lui Gheorghe Hagi postat pe site-ul oficial al clubului constănţean:

”La ultima conferință de presă mi-am exprimat opinia personală legată de situația fotbalului românesc, în care am precizat că fotbalul la nivel mondial se dezvoltă, iar la noi în țară avem mai puține stadioane, echipe, jucători, antrenori și mai putini suporteri. Această situație a fotbalului din România a fost reflectată și de către dumneavoastră, în presa scrisă și tv. O parte a presei a transformat opinia mea personală legată de situația foarte grea a fotbalului românesc în titluri tendențioase precum “Hagi se revoltă“, “atacă“. “aruncă bomba“, lucru care mă face să înțeleg că pentru unii nu trebuie să am dreptul la opinie, să vorbesc despre situația fotbalului românesc, cu toate că particip și sunt printre primii care am investit în viitorul fotbalului din România în ultimii zece ani.

– Ca urmare a acestor lucruri, am luat decizia de a nu mai vorbi despre situația fotbalului românesc pe o perioadă nedeterminată, concentrându-mă foarte mult doar pe proiectele personale – Academia Hagi, FC Viitorul și meseria mea de Manager tehnic”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Gheorghe Hagi.

Mai mult, în telegrafonline.ro, 05.02.2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply