Vali Petcu: Românule, privește și tu în jur, observă și trage o minimă concluzie!

0
1110

Eu nu am stat la casă… Părinții mei, goniți din satele lor, furați de comuniști, au locuit într-o casă naționalizată, furată adică, apoi le-au dat o cutie de chibrituri în care să locuim…

Spre deosebire de alte postări despre ”gura sobei”, eu am desfăcut minunata portocală, rar și câte o banană învelită în ziar, într-un apartament friguros ! Postarea în sine nu este despre trecut, ci despre prezent! La Râmnicu Vâlcea, într-un restaurant, mesenii s-au luat la bătaie cu cel de la muzică, pentru că nu punea manele, unii s-au rătăcit mergând la o cabană, nefiind echipați de iarnă și au sunat la 112, alții au dat șpagă unui doctor, la Cluj și vor să reclame acum, ca și zecile de actrițe sau pseudo-actrițe, care reclamă după ani buni că au fost pipăite sau li s-a vorbit nu știu cum! Prezentul e aici, acum… și nu învățăm nimic!

Ne degradăm din punct de vedere intelectual dar și emoțional! Dacă ai ceva de spus…, spune, dacă ai ceva de făcut, fă-o! Dar cu răspundere, omule! Dacă ți-a făcut rău băutura, las-o mai ușor, dacă ți-e greață de la 22 sarmale, las-o mai ușor! Dacă, de aproape 30 de ani, ne merge din ce în ce mai rău, schimbă partidul, nu mai vota cu capul în pungă!

Poate, cu vârsta devii mai înțelept sau poate doar manipulabil… Dar, românule, privește și tu în jur, observă și trage o minimă concluzie. Deșteaptă-te, Române!

LA MULȚI ANI!

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Vali Petcu pe Facebook, 02.01.2018.


Mangalia News, joi, 4 ianuarie 2018.



piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply