De ce au rămas la Șantierul naval DAMEN, în România, cei mai buni sudori din lume [VIDEO]

0
3490

La șantierul naval din Galați lucrează mai mulți sudori a căror muncă a fost premiată peste hotare. Meseriașii au ales să nu plece din țară, după ce s-au specializat la locul de muncă. Cei mai mulți dintre ei au terminat școli profesionale de stat. Însă, lipsa resurselor și dezinteresul întâlnit în sistem nu i-a ajutat deloc în carieră. Acum, sudorii profesează în România la cele mai înalte standarde, chiar dacă domeniul în care activează se confruntă un exod masiv al profesioniștilor.

Am stat o zi cu trei dintre cei mai buni sudori din lume, pe șantier și am văzut cât de subțire este firul care-i mai ține legați de România. Am înțeles, la finalul zilei, că cea mai importantă resursă pe care a pierdut-o această țară în cei 28 de ani de democrație o reprezintă oamenii muncitori și serioși, care s-au dus la mai bine și au lăsat în urmă un ocean de foarte rău.

E ora prânzului. Dar nu e timp de masă. Florin Angheluță își ridică masca de sudură de pe față și asistă la ceea ce lucrează colegul său, Gabriel Codreanu. „Vezi că aici e ciupită”, îi zice și atinge cu degetul piesa grea, de metal, într-un punctuleț. Defectul abia se vede, dar sudorii știu că nu e bine deloc că e acolo. E multă migală în treaba asta.

La șantierul naval Damen din Galați se repară și se construiesc de la yahturi pentru miliardarii lumii, la nave uriașe de transport și vase de cercetare. Aici se lucrează inclusiv la nave militare pentru Forțele Navale. La așa contracte, un sudor de la Galați nu poate trece cu vederea nici cea mai mică imperfecțiune. Chiar și când lucrează la atelier doar ca să exerseze.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Sudura nu e doar muncă pentru Florin Angheluță și colegii săi. Se poate spune că e chiar un sport. O piesă ca asta pe care tocmai o inspectează, de exemplu, au mai făcut la Campionatul Mondial de Sudură, de la Beijing, China, din 2016.

Lucrătorii români au luat atunci Locul 1.

Au bătut sudori din peste 20 de țări, 300 și ceva de participanți. „Le-am dat clasă!”, zice sudorul Daniel Pintilie, ca fotbaliștii. Pintilie are o carieră de sudor care a început în urmă cu 14 ani, iar acum este la apogeu. Echipa sa a câștigat tot ce era de câștigat: probele naționale, campionatul european (ținut în 2015, la Londra) și apoi pe cel mondial, în China. Pentru că, da, există o grămadă de competiții de sudură. „Tineretul sudează”, de exemplu, este numele unui concurs care se organizează în România încă din 1996.

Daniel Pintilie sudează numai la Galați de 14 ani.

Cum ar veni, avem în față cei mai buni sudori din lume. Și sunt români. Gălățeni. Toți au terminat școli profesionale. Nu i-a ajutat la nimic. Meserie au învățat la locul de muncă, pentru că școlile se confruntă cu o lipsă uriașă de resurse.

Cum „le-am dat clasă”

Vă invităm să citiți articolul integral pe recorder.ro


Acest articol face parte din campania „România Meseriașă”, proiect realizat cu sprijinul OMV Petrom. Prin programul cu același nume, OMV Petrom susține învățământul profesional din România: își propune să aducă în prim plan importanța meseriilor în dezvoltarea țării noastre și să găsească soluții pentru educația viitorilor meseriași.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply