Sistemul privat de sănătate creşte considerabil prin numeroase investiţii în aparatură. Toate aceste investiţii private vin în completarea unui sistem sanitar de stat care nu a evoluat mai deloc în ultimii ani. Iar dacă, până acum, cele mai multe erau catalizate în oraşul Constanţa sau în jurul lui, iată că un specialist în oftalmologie s-a orientat către sudul litoralului, pentru a-i scuti pe localnici de un drum de 40 de kilometri.
Județul Constanța atrage tot mai multe investiții private în domeniul sănătății. Totul a început cu maternitățile private în urmă cu mai mulți ani. Au urmat apoi clinicile oftalmologice, spitaele private sau centrele de analize. Până în prezent toate aceste investiții s-au concentrat în orașul Constanța sau în imediata apropiere. Mai nou, investitorii se orientează și către sudul litoralului, unde a fost inaugurată o clinică oftalmologică.
‘Aceasta este o investiție privată de foarte mare anvergură, care a venit din nevoia de a oferi pacienților investigații cât mai performante. Ea vine în completarea proiectului de dotare a Spitalului Municipal, a secției de Oftalmologie din Spitalul Mangalia, dar la un nivel mult mai performant, pentru că avem posibilitatea să facem tomografii oculare extrem de importante în momentul de față pentru evaluarea și monitorizarea diverselor afecțiuni’, a declarat dr. Dorina Stăetu, medic oftalmolog.
Medicul spune că a ales Mangalia pentru că a avut semnale de la pacienți în acest sens. La rândul lor, oamenii spun că acum, nu mai trebuie să se deplaseze până la Constanța pentru a beneficia de consultații cu aparatură de ultimă generație.
Mai mult, inclusiv VIDEO, pe reporterntv.ro, 08.10.2017.