Cetatea Callatis a fost întemeiată, conform izvoarelor istorice scrise, la sfârşitul secolului al VI-lea a.Chr., de coloniştii dorieni veniţi din Heracleea Pontică. Ei au fondat cetatea la porunca Oracolului din Delphi, pe o aşezare getică ce apare în izvoarele arheologice cu denumirile de Acervetis şi Cerbatis. Pentru a proteja oraşul de atacurile venite din afară, în secolul al IV-lea a.Chr. a fost ridicat şi zidul de apărare al cetăţii Callatis. Istoricul cercetărilor Zidul cetăţii a atras atenţia arheologilor începând cu primii ani ai secolului al XX-lea. În anul 1901, Pamfil Polonic a înregistrat zidul de incintă, care se vedea, pe alocuri, la suprafaţă. În anul 1913, Vasile Pârvan solicita autorităţilor statului român cercetarea întregului perimetru al cetăţii şi punerea în valoare a oraşului antic. În anul 1915, D.M. Teodorescu a descoperit, în nord-estul cetăţii, edificii datate în perioada romano-bizantină. În anul 1924, O. Tafrali şi Th. Sauciuc-Săveanu au realizat sondaje în interiorul cetăţii, ultimul dintre cercetători continuând săpăturile până în anul 1942. Zidul de apărare al Cetăţii Callatis a fost cercetat, în anii 1930 şi 1931, de Radu Vulpe şi Vladimir Dumitrescu.
În perioada anilor 1949-1950, Emil Condurachi a condus cercetările, realizate de către un colectiv de specialişti al Academiei Române, la zidul de apărare al cetăţii. În perioada 1959-1967, cercetătorii Institutului de Arheologie al Academiei R.S.R. au supravegheat lucrările de sistematizare şi reconstrucţie ale oraşului Mangalia. Cercetarea completă a edificiului roman târziu (palatul episcopal şi bazilica de tip sirian), din colţul de nord-est al cetăţii, a constituit un bun prilej pentru cercetarea şi punerea în valoare a laturii de nord a incintei cetăţii, după cum se menţionează în articolul publicat de C. Preda, E. Popescu şi P. Diaconu, în anul 1962, în revista ştiinţifică Materiale şi cercetări arheologice.
Cu prilejul unor lucrări edilitare efectuate la începutul anilor ’60, zidul roman de apărare al Cetăţii Callatis a apărut şi în zona Casei de Cultură din Mangalia. Astfel, au fost identificate urme ale laturilor de vest şi de sud ale incintei callatiene. Pe latura de sud au apărut şi ruinele uneia dintre porţile de acces în cetate. Tot aici au fost identificate şi urmele incintei greceşti.
În anul 1965, după cum menţionează Constantin Preda, în zona de sud a Mangaliei s-a descoperit, pe o distanţă de 100 de metri, o parte dintr-un alt zid de apărare al oraşului Callatis, datat în epoca elenistică. Orientat pe direcţia est-vest, având o lăţime de 3,75 metri, zidul se pierdea în apa Mării Negre. Pe laturile exterioare, zidul era construit din blocuri mari de piatră, iar la mijloc era umplut cu piatră sfărâmată şi pământ (amestec numit emplecton). Fiind o zonă mlăştinoasă, blocurile de piatră au fost aşezate pe o reţea de bârne din lemn, cu dimensiunile de 14/18 centimetri la capete, care s-au conservat destul de bine.
Valeriu Georgescu aminteşte că zidul incintei elenistice, cu o grosime de 4,50 metri, a fost cercetat şi în anul 1982, la intersecţia străzii Vasile Pârvan cu şoseaua Constanţei. În anul 1984, o porţiune din zidul elenistic a fost salvată în zona blocului M5. Dimensiunile blocurilor de piatră, din care a fost construit zidul, sunt de 130/150 centimetri, respectiv 35/95 centimetri. Emplectonul era alcătuit din piatră măruntă, amestecată cu argilă. O nouă cercetare arheologică, desfăşurată în anul 1993, în perimetrul Bisericii Catolice, a evidenţiat şanţul de apărare al incintei elenistice, care are o lăţime de 13 metri, iar după alţi 13 metri, spre sud, a fost cercetat un alt şanţ, cu o lăţime de 5,60 metri. În anul 1978, latura de vest a cetăţii greceşti a fost cercetată la intersecţia străzii Sirenei cu bulevardul 1 Decembrie 1918.
Noi cercetări arheologice de salvare s-au desfăşurat în anii 1993-1994, moment în care s-a constatat că lucrările de construire a hotelului Scala au afectat latura de sud a incintei callatiene. Cercetările au evidenţiat latura de sud a cetăţii, dar şi un turn de apărare de formă rectangulară, cu o lăţime a zidurilor de 3,05 metri. Talpa fundaţiei turnului a apărut la adâncimea de 4,75 metri. Zidurile cetăţii, de-a lungul veacurilor În cartea intitulată Callatis, apărută în anul 1968, Constantin Preda precizează că cetatea a avut, pe parcursul existenţei sale, trei incinte, care au păstrat acelaşi traseu. Prima incintă, cea elenistică, a fost construită în secolul al IV-lea a.Chr., iar, în prezent, se mai pot observa doar părţi din temelie şi puţine urme din partea sa superioară. Zidul fusese construit de greci, din blocuri mari de piatră de calcar, de forme paralelipipedice, atent cioplite. Blocurile de piatră aveau dimensiuni cuprinse între 70/115 şi 40/45 centimetri. Între blocurile de piatră, aflate la exterior şi interior, zidul era umplut cu pământ şi pietre necioplite, iar la nivelul de călcare antic se păstrează mici canale prin care se scurgea apa pluvială. Pe latura de vest a cetăţii se păstrează temelia şi două rânduri de blocuri de piatră, în timp ce pe latura de nord se mai poate observa doar un rând sau două de blocuri de piatră.
În anul 313 a.Chr., cetăţile greceşti din vestul Pontului Euxin s-au răsculat împotriva stăpânirii macedonene, dar acestea au fost înfrânte de satrapul Lysimach, viitorul rege al Traciei. Trebuie subliniat faptul că la conducerea acestei revolte s-a aflat oraşul Callatis. Între anii 310-309 a.Chr., Cetatea Callatis s-a aflat, din nou, în fruntea unei noi şi puternice răscoale împotriva lui Lysimach, iar cetăţenii callatieni au fost supuşi unui lung asediu. Cu acest prilej, zidurile de apărare ale cetăţii şi-au demonstrat, pe deplin, rolul pentru care au fost construite. Istoricul antic Diodor din Sicilia menţionează că Cetatea Callatis a rămas singură în lupta cu armatele lui Lysimach, iar în anul 306 a.Chr. callatienii încă rezistau asediului. Astfel, zidurile Cetăţii Callatis au rezistat unui asediu care a durat mai mult de trei ani.
Vă invităm să citiți articolul integral în ziuaconstanta.ro
