Mohammad Murad, critici la adresa Primăriei Mangalia: “Hotelurile din sudul litoralului sunt cu zece ani înaintea autorităţilor locale”

0
2805

Sudul litoralul se află de câţiva ani buni într-o con de umbră. Staţiuni care odinioară erau la mare căutare au ajuns astăzi să găzduiască hoteluri părăsite sau cu dotări din vremuri comuniste.

Lipsa investiţiilor private, dar mai ales lipsa implicării autorităţilor locale pentru a aduce infrastructura în prezent, pentru a moderniza străzile şi a întreţine spaţiile verzi a dus la o degradare imensă a turismului în această zonă. Există însă speranţe că lucrurile încep să se mişte. Investitorii se înmulţesc şi au dat semnalul că zona are în continuare potenţial, aşa că aşteaptă acum implicarea autorităţilor.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad a făcut, zilele trecute, o vizită colegilor din sudul litoralului, pentru a face schimb de idei şi pentru a identifica soluţii pentru problemele cu care se confruntă fiecare investitor, în plin sezon estival.

Chiar dacă impresia generală ar fi că în sudul litoralului nu s-ar investi la fel de mult sau că n-ar fi la fel de promovat sau vizitat de turişti precum nordul litoralului, în realitate lucrurile stau diferit.

Cel puţin asta consideră reprezentanţii FPTR: „Investitorii din sud fac, din pasiune pentru turism, lucruri excepţionale. Te primesc cu bucurie şi ospitalitate, e acelaşi sentiment ca atunci când mergi în casa cuiva. Ştiu să scoată în evidenţă părţile pozitive în fiecare structură de cazare şi pun accent pe detalii”.

Publicitate https://www.mangalianews.ro/

Cu acest prilej, au fost vizitate hotelurile Mera, Melodia, Afrodita şi Turcoaz, toate de patru stele, din staţiunea Venus, hotelul Inter, de cinci stele, tot din Venus, Hercules, de trei stele din Jupiter, hotelul Lacul Racilor, de trei stele, din Olimp, şi hotelul Blaxy, de patru stele, tot din Olimp.

„Hotelurile din sudul litoralului sunt cu zece ani înaintea autorităţilor locale. Dacă investitorii au depus eforturi să îmbunătăţească serviciile, să vină cu ceva nou pentru turişti, nu putem spune acest lucru despre autorităţile locale”, consideră preşedintele FPTR, Mohammad Murad.

Continuarea, în cugetliber.ro, Luni, 31.07.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply