SCRIITORI ANTICI ȘI BIZANTINI DESPRE CALLATIS ȘI CALLATIENI (IV)
Cercetător științific doctor Sorin Marcel COLESNIUC.
Istoricii nu au ajuns încă la un consens în privința sfârșitului perioadei antice. Unii o plasează în timpul împăratului roman Dioclețian (284 – 305), alții în timpul împăratului Teodosiu (379 – 395), iar alții după moartea lui Teodosiu (395), atunci când Imperiul Roman s-a divizat în Împeriul Roman de Apus și Imperiul Roman de Răsărit. De asemenea, sunt istorici care consideră că Antichitatea a luat sfârșit în anul 476, când împăratul Imperiului Roman de Apus, Romulus Augustus, a fost forțat să abdice. Și, în sfârșit, sunt istorici care susțin că sfârșitul Antichității îl reprezintă, cu aproximație, anul 640, atunci când limba greacă a fost adoptată ca limbă oficială la Constantinopol. Acel moment este considerat a fi sfârșitul Imperiului Roman de Răsărit și începutul Imperiului Bizantin.
Important este faptul că și scriitorii care au trăit la începutul perioadei medievale ne-au lăsat informații referitoare la cetatea Callatis. Unii dintre ei au scris despre Callatis inspirându-se din lucrările unor scriitori antici. Amintesc faptul că avarii și slavii au distrus definitiv cetatea Callatis la începutul secolului al VII-lea și, timp de mai multe secole, nu mai avem izvoare arheologice care să ateste o locuire în această zonă. Avem însă izvoare istorice scrise, datate în perioada bizantină, acestea făcând referire la orașul Callatis, dar până la începutul secolului al VII-lea.
Procopius din Caesarea a fost un istoric născut în Palestina, care a trăit între anii 500 – 565. A obținut diverse titluri, cum ar fi: illustrios, patrikios și, probabil, praefectus urbi. A scris o lucrare monumentală intitulată Războailele, în opt cărți: primele două – războaiele cu perșii, următoarele două – războaiele cu vandalii și ultimile patru – războaiele cu goții. Alte lucrări deosebit de importante sunt: Istoria secretă și Despre zidiri. Procopius din Caesarea este considerat de specialiști ca fiind ultimul mare istoric al Antichității, informațiile sale fiind de o valoare istorică deosebită.
În lucrarea Despre zidiri, Procopius din Caesarea prezintă și fortărețele din Tracia, printre care, evident, și cetatea Callatis: „Celelalte fortărețe ale Traciei, de-a lungul Pontului Euxin și ale fluviului Istru, precum și în interiorul țării: În Moesia, de-a lungul fluviului Istru: Erculente, Scatrina, Appiara, (S) Exantaprista, Deoniana, Limo, Odyssus, Bidigis, Arina, Anicopolis, Zicideva, Spibyros, Orașul Castellon, Cistidizus, Basternas, Metallos, Veripara, Spathizos, Marcerota, Bodas, Zisnudeva, Turules, Iustinianupolis, Therma, Gemellomuntes, Asilva, Cuscauri, Cusculi, Fossatum. În interiorul țării: Copustoros, Virginaso, Tillito, Ancyriana, Murideva, Itzes, Bisdina, Marcianopolis, Scythias, Grapso, Nono, Trosmis, Neaioduno, Residina, Constantiana, Callatis, Bassidina, Beledina, Abrittos, Rubusta, Diniscarta, Monteregine, Becis, Altina, Manroballe, Tigra, Scedeba, Novas, Castellonovo, Padisara, Bismafa, Valentiniana, Zaldapa, Axiopa, Carso, Gratiana, Preidis, Argamo, Paulimandra, Tzasclis, Pulchra Theodora, Tomis, Creas, Catassu, Nisconis, Noveiustiniana, Presidio, Ergamia.”[1]
Ștefan din Bizanț a trăit în prima jumătate a secolului al VI-lea. Nu a călătorit mult, dar, pe baza cunoștințelor geografice, pe care le-a dobândit citind lucrările unor scriitori antici, a alcătuit un lexicon de nume de popoare. Ceea ce s-a păstrat din lucrarea sa este doar un rezumat scris de Hermolaos, în jurul anului 700.
Astfel, din lucrarea (Lexicon de) Nume de popoare, aflăm informații despre: agatârși, bastarni, orașul pontic Bizone, Geția – țara geților, goți, Dacia – țara aproape de Boristene lucuită de dai („căci – după cum spune autorul – geți îi numim pe cei care locuiesc înspre Pont și spre răsărit, iar dai pe cei din partea opusă, înspre Germania și izvoarele Istrului”), fluviul Istru (Danubis sau Danusis, numit în trecut și Matoas), Tracia, crobizi, Niconia, odrysi, Peuce, Pontul Euxin, sarmați, sciți, orașul Tomeus de lângă Odessos etc.
Mențiunile lui Ștefan din Bizanț, referitoare la cetatea Callatis, sunt următoarele: „Callatis, orășel pe țărmul Pontului: Strabon, în cartea a șaptea. Cică în el s-a găsit un coșuleț asemănător cu cele de la Thesmophorii. Cetățeanul (se numește) callatian, ca trallian, sardian; de aici Istros Callatinul, care a scris o frumoasă carte despre tragedie. Pare a fi de la Callatia, ca Olbianos (de la Olbia); dacă nu s-a născut cumva de la genitivul ionic Callatios.”[2] Thesmophoriile reprezintă sărbătorile ateniene celebrate de femei în cinstea zeiței Atena, dar și sărbătorile celebrate în cinstea zeiței Demeter și a fiicei sale – Cora (Persefona).
Geograful din Ravena este un autor creștin necunoscut, care a trăit în secolul al VII-lea. A scris o lucrare geografică alcătuită din cinci cărți, pe care a intitulat-o Cosmographia, în care sunt menționate aproximativ 5300 de nume, printre care și Callatis. Lucrarea a fost realizată având la bază o hartă militară, dar și cărțile unor scriitori antici, printre care: Orosius, Iordanes și Isidor din Sevilia. Se remarcă strânsa legătură dintre Cosmographia Geografului din Ravena și Tabula Peutingeriană.
În cartea Descrierea lumii, Geograful din Ravena menționează: „Tot lângă Marea cea Mare este țara care se numește Tracia. În această Tracie am citit că au fost foarte multe orașe, dintre care vom arăta pe unele și anume lângă țărmul mării… Dionysopolis, Bizone, Timum, Tiriza, Callatis, Stratonis, Tomis, Histria.”[3]
În aceeași carte, Geograful din Ravena enumeră orașele din „Dacia Prima și Secunda numite și Gepidia, unde locuiesc hunii numiți și avari,” dar și râurile din Dacia care se varsă în Dunăre, printre acestea fiind: Tisia, Tibiscum, Drica, Marisis, Miliare, Gilpit și Crisia. În continuare, autorul menționează următoarele orașe-cetăți: „… Tyras, Histria, Tomis, Stratonis, Callatis, Tirizis, Bizone, Timum, Dionysopolis… Mesembria.”[4]
Constantin Porfirogenetul, scriitor și istoric cunoscut și sub numele de Constantin al VII-lea, fiul împăratului bizantin Leon al VI-lea Filozoful, a trăit între anii 905 – 959. La vârsta de 40 de ani a devenit împărat al Imperiului Bizantin și a domnit 15 ani, timp în care a încurajat și promovat activitatea literară și a organizat culegerea de izvoare istorice și lucrări de utilitate generală. Dintre lucrările sale, deosebite ca valoare documentară, amintesc: Viața împăratului Vasile I, Despre ceremoniile de la curtea bizantină, Despre provinciile Imperiului bizantin și sfaturile către fiul său intitulate Administrația împărăției.
În cartea Despre provincii, Constantin Porfirogenetul descrie eparhiile (diviziunile administrative bisericești) din: Tracia, Rodope, Haemimont, Sciția, Dacia, Dardania, Pannonia și altele. Referitor la eparhia din care face parte și cetatea Callatis, autorul notează următoarele: „Eparhia Sciției se află sub un conducător și are 15 orașe: Tomis, Dionysopolis, Acrae, Callatis, Istros, Constantiana, Zelpa, Tropaeum, Axiopolis, Capidava, Carsos, Troesmis, Noviodunum, Aegissos și Halmyris.”[5]
Etymologicum Magnum este o lucrare anonimă de mari dimensiuni, scrisă în a doua jumătate a secolului al X-lea. Este cel mai mare lexicon bizantin și se bazează pe numeroase lucrări gramaticale, lexicale și retorice ale scriitorilor antici, dar și pe cele ale autorilor din perioada bizantină. Cetatea Callatis este succint prezentată în cartea Despre popoare și orașe: „Callatis: oraș fondat de locuitorii din Heraclea; a fost numit așa după lacul din apropiere.”[6]
Așadar, aceștia au fost scriitorii antici și bizantini, care au scris despre cetatea Callatis și callatieni. Amintesc istoricii și geografii pe care i-am prezentat în ultimele patru numere ale revistei Datina: Scylax din Cariadna, Pseudo-Scymnos, Diodor din Sicilia, Strabon, Pomponius Mela, Pliniu cel Bătrân, Memnon, Ptolemeu, Apian, Arian, Diogene Laerțiu, Rufius Festus, Ammianus Marcellinus, Hierocles, Iordanes, Procopius din Caesarea, Ștefan din Bizanț, Geograful din Ravena și Constantin Porfirogenetul.
De asemenea, am prezentat și alte izvoare istorice scrise, unde apare menționată și cetatea Callatis: Pergamentul de pe scutul descoperit la Duras – Europos, Harta lui Peutinger, Itinerarul lui Antoninus și lucrarea bizantină de mari proporții – Etymologicum Magnum.
Câteva secole mai tîrziu, pe o hartă anonimă datată în secolul al XIII-lea, aflată la Biblioteca Națională din Paris, pe locul unde în Antichitate exista cetatea Callatis, apare o așezare cu denumirea de Pangalia. Numele Mankalia este menționat, pentru prima dată, în anul 1593, de către Paolo Giorgi din Ragusa.
În anul 1652, călătorul turc Evlia Celebi vizitează Dobrogea și trece și prin Mankalia, fapt relatat în jurnalul său de călătorie.
Prin urmare, cetatea Callatis a dispărut la începutul secolului al VII-lea, în urma atacurilor avaro-slave. După câteva secole, o nouă așezare a fost construită, exact în același loc, sub numele de Pangalia sau Pancalia. Începând cu secolul al XVI-lea, așezarea apare sub numele de Mankalia, după care, în veacurile următoare, denumirea va fi aceea de Mangalia.
[1] Procopis din Caesareea, Despre zidiri, IV, 11, 20, în FHD, vol. II, pp. 471 – 475.
[2] Ștefan din Bizanț, (Lexicon de) Nume de popoare, în FHD, vol. II, p. 339.
[3] Geograful din Ravena, Descrierea lumii, IV, 6, 47, în FHD, vol. II, p. 581.
[4] Ibidem, V, 11, 93.
[5] Constantin Porfirogenetul, Despre provincii, (47) 1, 58 – 60, în FHD, vol. II, p. 471.
[6] Thomas Gaisford, Etymologicum Magnum seu verius Lexicon saepissime vocabulorum origines indagans ex pluribus lexicris scholiastis et grammaticis anonymi cuiusdam opera, Oxford, 1948, apud FHD, vol. IV, p. 19.
(Articol publicat în Revista DATINA, nr. 38/2017).
Mangalia News, Sâmbătă, 1 iulie 2017.
