Elena-Alexandra Silistră: Să ne canalizăm constructiv ambiţiile şi eforturile pentru a scoate oraşul din ruină şi pentru a-l repune acolo unde îi este locul

0
1037

Elena-Alexandra Silistra: Acum un an, pe vremea aceasta, Mangalia era în plină campanie electorală, pregătindu-se pentru alegerile locale. Oraşul vuia de promisiuni şi fiecare formaţiune politică, ce era angajată în cursa electorală, spera să convingă electoratul şi să primească girul de încredere al acestuia. Procesul electoral este unul democratic şi, ca în orice democraţie, totul este supus votului. Iar majoritatea, în ciuda unei administraţii defectuoase, care a adus Mangalia într-o situaţie fără precedent, a decis să acorde girul aceleiaşi administraţii.
Să fi fost conservatorism? Încredere oarbă? Inconştienţă? Sau, poate, nepăsare?
Nu ştiu decât că acest an a transformat Mangalia într-o epavă, sloganul “Mergem înainte” ducând-o, din păcate, într-o direcţie dezastruoasă.
De asemenea, nu ştiu dacă poate fi vorba doar de incompetenţă sau de rea-intenţie, starea în care se află acum oraşul deservind intereselor cuiva sau, pur şi simplu, este rezultatul unor ambiţii şi orgolii.
Până acum, cei ce deţin majoritatea în administraţia locală, prin vocea celui care o conduce, au venit în întâmpinarea nemulţumirilor cetăţenilor cu scuze, pretexte şi, mai mult decât atât, cu sfidare, iniţiind şi aprobând proiecte ce nu au nicio legătură cu o bună gospodărire a oraşului, blocând prin diverse mijloace proiectele iniţiate de ceilalţi, blocând chiar oraşul, oraş care ştiţi foarte bine cum arată.
Acesta nu este doar un material critic, ci unul de revoltă!
Sper că buna-credinţă se va aprinde în conştiinţele celor ce deţin majoritatea decizională în Consiliul Local şi, împreună, indiferent de aparteneţa politică, să ne canalizăm constructiv ambiţiile şi eforturile pentru a scoate oraşul din ruină şi pentru a-l repune acolo unde îi este locul.

Elena-Alexandra Silistra, consilier local PMP, 08.05.2017.


 


piese-auto-mangalia.ro

lensa.ro


Leave a Reply